A fost un simplu păstor din insula Ciprului, a fost căsătorit şi a avut o fiică pe nume Irina.
Încă din tinereţe era foarte smerit şi se îngrijea de ajutorarea săracilor.
Pentru bunătatea si curăţia inimii a fost rânduit episcop al Trimitundei din Cipru.
Sfântul Spiridon a luat parte la întâiul Sinod Ecumenic de la Niceea din anul 325, unde a mărturisit cu dârzenie dreapta credinţă în Iisus Hristos, împotriva ereziei lui Arie.
Sfântul este cunoscut ca un mare făcător de minuni, deoarece are darul tămăduirii prin rugăciune.
S-a mutat la Domnul în anul 347, iar moaştele sale se află în insula Corfu din Grecia.
Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va sluji mâine la biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din cartierul Palazu Mare.
Ierarhul nostru, va oficia de la ora 8.00 Sfânta Liturghie.
Apoi, va inaugura monumentul comemorativ Cadrilater 100, ridicat în curtea bisericii.
Noaptea, de la ora 20.45, Ierarhul Tomisului va oficia Acatistul Învierii Domnului la Catedrala arhiepiscopală.
Acțiunea umanitară a Arhiepiscopiei Tomisului ”De Crăciun, fii bun!” se va încheia mâine.
Aceasta are ca scop sprijinirea a aproximativ 3000 de familii sărace din peste 40 de sate constănțene.
În acest sens, a fost organizată o colectă de alimente neperisabile, articole de igienă și jucării în parohiile urbane din județul Constanța.
Parohia “Sfântul Vasile cel Mare” din Constanța organizează un concert caritabil de Crăciun.
Acesta se află la cea de a XI-a ediție și se va desfășura duminică, de la ora 18.00 la Centrul Multifuncțional Educativ pentru tineret “Jean Constantin”.
Concertul va fi susținut de Grupul Bizantin “Sfântul Vasile cel Mare”, din Constanța, dirijat de Pr. Prof. Marian Bostan.
Invitați vor fi Corul de copii “Sfântul Vasile cel Mare”, al Parohiei “Sfântul Vasile cel Mare”, din Constanța, dirijori Pr. Profesor Marian Bostan și Ioana Cristina Andrei, Corul Colegiului Național de Arte ,,Regina Maria,, din Constanța, dirijor Profesor Marius Eftimie, Pr. Prof. Doctor Dumitru Codruț Scurtu și Emanuel Ion, finalist la concursul “Românii au talent” din anul 2022.
Fondurile colectate în urma evenimentului vor fi folosite pentru ajutorarea unui copil în vârstă de 12 ani diagnosticat cu tripareză spastică asimetrică.
Școala Gimnazială Nr. 12 B. P. Hașdeu din Constanța organizează un concurs de Crăciun.
Acesta este dedicat preșcolarilor și elevilor din clasele 0- IV, V-VIII şi IX-XII.
Faza pe judeţ a concursului se desfășoară până pe 9 ianuarie 2026, iar cea regională pe 16 ianuarie.
Concursul cuprinde două activități: creație artistică, ce constă în realizarea de măști, felicitări, fotografii, colaje sau creații plastice cu tema “Nașterea Domnului în suflet de copil”, și creație literară ce constă într-o compunere tip opinie sau eseu, cu tema “Pentru Crăciun – Tradițiile satului românesc specifice zonei în care locuiești”.
Fiecare județ va trimite la Școala Gimnazială Nr. 12 din Constanța, primele 20 lucrări selecționate, de la fiecare activitate.
Concursul face parte din proiectul intitulat “Datini, obiceiuri și tradiții din filonul credinței populare”.
Locuitorii orașului Năvodari sunt așteptați să doneze sânge.
Acțiunea se va desfășura mâine, la Centrul de Zi pentru Copii și Persoane în Vârstă, din oraș, între orele 8.30 și 13.30.
Persoanele care au mai donat sânge pe 18 octombrie 2025 la Năvodari nu pot dona din nou mâine.
De asemenea, pentru donatorii din localitățile învecinate se decontează biletul de microbuz.
Proiectul CT BUS, prin care accesul călătorilor se face doar pe la prima ușă, va continua și anul viitor.
În luna noiembrie, compania de transport a inițiat un proiect prin care accesul călătorilor în autobuz să fie făcut doar pe la prima ușă.
Experimentul a fost făcut pe linia 44, între orele 13.00 și 15.00 și va continua în alte intervale orare.
