Știri 24 octombrie 2025

Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji astăzi la biserica „Sfântul Dumitru” din Constanța.
Ierarhul nostru va săvârși de la ora 17.00, Taina Sfântului Maslu.
Credincioșii vor putea cinsti moaștele sfinților: Nectarie din Eghina, Constantin cel Mare, Varvara, Teodor, Modest, Doctori fără de arginți Cosma, Damian și Trifon, Filimon, Iacov Iviritul și Teoctista.
Mâine, la Catedrala arhiepiscopală, ierarhul Tomisului va oficia de la ora 6.00, Sfânta Liturghie, iar de la ora 21.00, Acatistul Învierii Domnului.

Sfințirea picturii Catedralei Naționale va avea loc duminică, 26 octombrie.
De la ora 07:30, va fi săvârşită Sfânta Liturghie, de către un sobor desemnat oficial, compus din trei ierarhi din Capitală, 67 de preoți delegați de eparhiile din Patriarhia Română și 12 diaconi.
Apoi, va fi oficiată slujba de sfințire a picturii Catedralei, de către Sanctitatea Sa, Bartolomeu I, Patriarhul ecumenic și Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, împreună cu un sobor de 65 de ierarhi, 70 de preoți și 12 diaconi.
După slujbă, credincioșii prezenți vor avea acces prin Sfântul Altar, inclusiv pe timpul nopții.
Aceştia se vor mai putea închina în Sfântul Altar al Catedralei Naționale și în zilele următoare, pe 27, 28, 29, 30 și 31 octombrie.

Astăzi este Ziua Națiunilor Unite.
În fiecare an, la 24 octombrie, se celebrează Ziua Națiunilor Unite, pentru a marca intrarea în vigoare, în 1945, a Cartei Organizației Națiunilor Unite.
Prin ratificarea acestui document fondator de către majoritatea semnatarilor săi, Organizația Națiunilor Unite și-a început oficial activitatea.
Sărbătorită din 1948, Adunarea Generală a ONU a recomandat ca statele membre să facă din această zi o sărbătoare publică, dedicată informării popoarelor din lume cu privire la obiectivele și realizările Organizației Națiunilor Unite.
România a fost admisă în cadrul ONU, la 14 decembrie 1955, împreună cu alte 15 state.

Părintele Claudiu Banu, parohul bisericii Sfântul Mina din Constanța a ințiat un nou proiect umanitar, în sprijinul famiilor vulnerabile din județ care au dificultăți în a asigura hrana copiilor.
Intitulat „Alungăm foamea pentru 15.000 de copii”, proiectul se desfășoară până în luna mai 2026 și are ca scop hrănirea tuturor copiilor vulnerabili din zonele sărace ale județului Constanța.
Cei care vor să se implice pot dona alimente neperisabile sau pot participa la realizarea pachetelor și distribuirea lor.
Alimentele pot fi duse la Biserica Sfântul Mina din Constanța sau la Așezământul filantropic „Sfântul Cuvios Arsenie cel Mare” din Techirghiol.

România va trece la ora oficială de iarnă în noaptea de sâmbătă spre duminică.
Astfel, ora 4.00 va deveni ora 3.00, iar duminică, ziua va fi cea mai lungă din an, cu 25 de ore.
Din anul 1997, România a adoptat trecerea la ora oficială de iarnă şi de vară în aceeaşi zi cu statele Uniunii Europene.

Cele 18 stații de încărcare pentru vehiculele electrice din municipiul Constanța și stațiunea Mamaia sunt oficial funcționale.
Tariful de reîncărcare este de 1,63 lei/kWh iar prețul va fi afișat la fiecare stație, pentru o informare transparentă și corectă a utilizatorilor.
Proiectul „Staţii de reîncărcare pentru vehicule electrice în Municipiul Constanţa” a fost implementat cu sprijinul Administrației Fondului pentru Mediu, prin Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi.

Constănțenii pot depune, online sau la ghișeu, documentele pentru acordarea ajutorului la plata încălzirii.
Subvenția este acordată pentru toate formele de energie – energie termică în sistem centralizat, gaze naturale, energie electrică și combustibili solizi și lichizi.
Beneficiază de ajutor persoanele ale căror venituri lunare nu depășesc 1.386 de lei pe membru de familie și 2.053 lei pentru persoana singură.
Cuantumul ajutorului diferă în funcție de sursa de energie folosită pentru încălzirea locuinței.
Solicitările se depun între 1 și 20 ale fiecarei luni, iar cei care depun cererile după data de 20 vor beneficia de ajutor începând cu luna următoare.

Comments are closed.