ȘTIRI
- Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va fi prezent astăzi, de la ora 18.00, în podcastul de dialog cu credincioșii Cuvântul ierarhului. Legile Educației au fost votate de Camera Deputaților. Societatea Română de Dermatologie a lansat campania denumită „Folosiți protecția!” Taxa de pod de la Fetești se suspendă temporar. Proiectul privind organizarea activităţii de prevenire a separării copilului de familie a fost adoptat de Camera Deputaţilor. Programul „Casa Verde” a fost lansat de Ministerul Mediului.
- Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji vineri, la mănăstirea Dervent. Cea de-a VIII-a ediție a conferinței internaționale „Religie, Cunoaștere, Societate” se desfășoară zilele acestea la Constanța. Osemintele a 80 de mărturisitori ai credinței, care au pierit în lagărul de la Periprava sunt aduse astăzi la mănăstirea Dervent. Astăzi este Ziua Regalității în România. Pasajul de la Drajna peste linia de calea ferată Bucureşti-Constanţa va fi deschis până la sfârşitul lunii, cu aproape trei luni înainte de termenul din contract. Sindicatele din educaţie au organizat astăzi un marș de protest în capitală.
Ultimele Emisiuni VIDEO
- Emisiunea “Cuvânt Dobrogean” – Sistemul de sănătate din România – 23 oct. 2012. Invitat: Prof. …
- Emisiunea “Vestea cea bună” – Darul credinţei – 23 oct. 2012 Realizatori: Pr. Cezar Axinte, …
- Emisiunea “Cuvânt Dobrogean” – Vindecarea demonizatului din Gadara – 24 oct. 2010. …
- Emisiunea “Dileme ale Mileniului III″ – Despre credinţă – 22 oct. 2012 Invitat: Pr. Adrian …
- Emisiunea “Cuvânt Dobrogean” – Întrebări, răspunsuri, opinii şi afirmaţii, în dialog cu …
- Emisiunea “Tânărul creştin” – Afirmarea sinelui – 19 oct. 2011. Realizator: Eduard Mindirigiu.…
- Emisiunea “Convorbiri duhovniceşti″ – Cunoaştere şi iubire – 18 oct. 2012. Invitat: Pr. Cezar …
