Știri 16 decembrie 2025

Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji mâine la mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului din localitatea Dorna Arini, județul Suceava.
Ierarhul nostru va săvârși de la ora 8.00, Sfânta Liturghie.
De asemenea, de la ora 18.00, va oficia Taina Sfântului Maslu.

Corala Ortodoxă Armonia va susține două concerte de colinde în acest weekend.
Primul este unul caritabil și se va desfășura sâmbătă, de la ora 16.00, la biserica “Sf. Cuvios Mucenic Efrem cel Nou” din localitatea Agigea.
Fondurile colectate vor fi direcționate către lucrările și proiectele acestei biserici.
Cel de-al doilea concert va avea loc duminică, de la ora 18.00, la parohia “Sfinții Împărați Constantin și Elena” I din Constanța.

Blocarea locului de parcare cu diferite obiecte se sancționează cu amenzi în orașul Constanța.
Delimitarea benzii unice pentru autobuze, pe bulevardele din municipiu, restrânge numărul locurilor de parcare neamenajate, ceea ce îi determină pe șoferi să recurgă la variante abuzive pentru ocuparea unui loc de parcare.
În aceste condiții, autoritățile locale atrag atenția că astfel de practici se sancționează cu amenzi cuprinse între 500 și 1000 de lei.

Constănțenii care au achitat taxa de 200 de lei pentru ocuparea domeniului public, anulată în instanță, își vor recupera banii prin compensare.
Suma urmează să fie scăzută din impozitele datorate pe anul viitor.
Proiectul de hotărâre care prevede compensarea acesteia cu taxele și impozitele de anul viitor a fost validat în cadrul ședinței de vineri, convocată de consilierii locali. Specialiștii atrag atenția însă că și această hotărâre poate fi atacată în instanță.

O nouă sesiune a Programului „Rabla” pentru persoane fizice a început astăzi.
Potrivit Administrației Fondului de Mediu, bugetele disponibile sunt de peste 22 de milioane de lei pentru achiziția de autovehicule noi cu motorizare termică și de 14,5 milioane pentru full electrice.
Valoarea ecotichetelor este de 18.500 de lei în cazul mașinilor pur electrice, de 15.000 de lei pentru cele plug-in hybrid, de 12.000 de lei pentru autovehiculele cu sistem de propulsie hybrid și de 10.000 de lei pentru cele cu propulsie termică.

Aproape 1.000.000 de români au solicitat ajutorul de 50 de lei oferit de stat pentru facturile la energie electrică.
Acesta se acordă până în luna martie, anul viitor, persoanelor cu venituri reduse pentru facturile emise începând cu consumul aferent lunii iulie, când a expirat schema de plafonare şi compensare a preţurilor la energie.
Pentru a beneficia de aceste vouchere, românii cu venituri reduse trebuie să se prezinte la ghişeele Poştei Române cu factura la energie electrică şi cu un act de identitate.

În România, drepturile elevilor sunt adesea necunoscute, ignorate sau aplicate neuniform.
Așa susţine Uniunea Elevilor Reprezentanţi.
În acest context, Uniunea lansează o campanie naţională de informare despre rolul participării elevilor în luarea deciziilor, despre responsabilitate, dar şi despre mecanismele prin care pot semnala abuzuri.
Elevii vor primi explicaţii despre responsabilităţile care decurg din statutul de elev, rolul regulamentelor şcolare şi modul în care acestea trebuie aplicate legal şi echitabil.
Campania se va derula, pentru început, în Constanţa, Suceava şi Bucureşti.

Comments are closed.