Știri 30 septembrie 2025

Preafericitul Părinte Daniel aniversează astăzi 18 ani de la întronizarea ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.
Potrivit unui comunicat al Patriarhiei, întrucât zilele acestea se desfășoară ședința de toamnă a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, sărbătorirea are loc într-un cadru sinodal ca recunoștință adusă lui Dumnezeu pentru binecuvântările revărsate asupra Bisericii Ortodoxe Române și a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel în cei 18 ani de slujire patriarhală rodnică.

ANM a emis o informare meteorologică de vreme rece și ploi moderate cantitativ pentru toată țara.
Aceasta este valabilă până joi, la ora 10.00.
Astfel, vremea va fi rece, cu temperaturi maxime cuprinse în general între 11 și 20 de grade și minime între 1 și 10 grade, cu valori mai coborâte în depresiuni. Temporar va ploua în cea mai mare parte a țării, iar în estul Transilvaniei și în jumătatea nordică a Moldovei local se vor acumula cantități de apă de 20…25 l/mp.

Mâine este ultima zi de plată a obligațiilor fiscale, pentru beneficiarii programului social Respect, din municipiul Constanța.
Aceștia sunt înștiințați că trebuie să își achite toate datoriile față de bugetul local al municipiului Constanța, pentru a primi în continuare tichetele sociale.
Acestea se acordă de 8 ori pe an, în tranșe de câte 75 de lei, iar următoarea plată va fi realizată luna viitoare.

Trecerea de pietoni de pe strada Mihai Viteazu, de la intersecția cu strada Griviței, a fost semaforizată.
Aceasta este situată în dreptul magazinului Tomis.
Sistemul instalat dispune de semafoare LED suspendate, precum și de un sistem de gestionare a timpilor de semaforizare, activat prin buton de către pietonii care doresc să traverseze.
Decizia de amplasare a acestui sistem a fost luată de Comisia de Circulație, ca răspuns la solicitările locuitorilor și ale celor care tranzitează zona, având ca obiectiv principal îmbunătățirea siguranței rutiere.

Școala Gimnazială Nr. 7 „Remus Opreanu” din Constanța a fost complet reabilitată.
De ieri, elevii s-au întors în clase moderne și sigure, potrivit primarului Vergil Chițac.
Lucrările de reabilitare și modernizare s-au desfășurat timp de un an și fac parte dintr-un proiect finanțat prin PNRR.

Doar bolnavii oncologici își vor putea lua pensia privată într-o singură tranșă.
Senatorii din Comisia pentru buget-finanţe au respins propunerea ca şi bolnavii cu afecţiuni cronice să poată retrage fondul acumulat la Pilonul 2 de pensii într-o tranşă unică.
Reprezentantul Ministerului Sănătății a explicat că în cazul bolnavilor oncologici există un diagnostic clar, în timp ce în cazul bolilor cronice nu sunt definite clar criteriile de încadrare, iar aceasta presupune un număr foarte mare de persoane.

Ministerul de Interne a lansat aplicaţia mobilă care citeşte datele de domiciliu din noua carte electronică de identitate.
Este vorba de RoCEIReader, un instrument digital modern şi sigur, care permite citirea rapidă a datelor disponibile în noul document, inclusiv adresa de domiciliu stocată în cip.
Potrivit unui comunicat, aplicaţia este disponibilă gratuit în Google Play şi, în curând, în App Store.
Autorităţile publice şi instituţiile private pot utiliza aplicaţia pentru verificarea rapidă a adresei de domiciliu, dar şi cetăţenii, inclusiv atunci când au nevoie de dovada domiciliului.

Comments are closed.