ȘTIRI
- Creştinii ortodocşi au intrat de ieri în perioada Triodului. IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși mâine Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța, de la ora 7.40. Credincioșii sunt îndemnați să se roage pentru ca Duhul Sfânt să lumineze sufletele ierarhilor care vor participa săptămâna aceasta la lucrările Sfântului Sinod al BOR. IPS Teodosie NU ar urma să inițieze în Sfântul Sinod o acțiune de chemare în judecată a IPS Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului în fața vreunei instanțe bisericești. Constănțenii sunt așteptați să doneze sânge. Centrul de vaccinare din cadrul Pavilionului Expozițional a fost amenajat de municipalitate. Primăria Constanța a publicat un nou regulament de parcare în municipiu.
- IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia, în această noapte, de la ora 23.00, Sfânta Liturghie la mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” din Dorna Arini, județul Suceava. Arhiepiscopia Tomisului și ASCOR Constanța organizează două seri filocalice. Mitropolitul Porfirie de Zagreb este noul Patriarh al Serbiei. Astăzi se împlinesc 145 de ani de la nașterea sculptorului român Constantin Brâncuși. Elevii anunţă că vor acţiona în judecată autorităţile dacă nu se asigură transportul judeţean la şcoală. Un nou regulament pentru taximetriştii constănțeni va fi adoptat luni. Programul-pilot „Masă caldă pentru elevi” a fost aprobat de deputaţi.
Ultimele Emisiuni VIDEO
No posts found.
