IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia, în această noapte, de la ora 23.00, Sfânta Liturghie la mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” din Dorna Arini, județul Suceava.
Arhiepiscopia Tomisului și ASCOR Constanța organizează două seri filocalice.
Mitropolitul Porfirie de Zagreb este noul Patriarh al Serbiei.
Astăzi se împlinesc 145 de ani de la nașterea sculptorului român Constantin Brâncuși.
Elevii anunţă că vor acţiona în judecată autorităţile dacă nu se asigură transportul judeţean la şcoală.
Un nou regulament pentru taximetriştii constănțeni va fi adoptat luni.
Programul-pilot „Masă caldă pentru elevi” a fost aprobat de deputaţi.
IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va fi prezent astăzi, de la orele 18.00, la emisiunea de dialog duhovnicesc cu credincioșii „Cuvântul ierarhului”, de la Radio Dobrogea.
Ieri a avut loc evenimentul de final al Proiectului național "Alege Școala" la Medgidia.
Arhiepiscopia Tomisului și ASCOR Constanța organizează două seri filocalice.
Parlamentul a adoptat eliminarea pensiilor speciale ale senatorilor şi deputaţilor.
Lucrările de reparaţii pe Autostrada Soarelui au reînceput de astăzi.
Marea Britanie va deveni prima ţară din lume care va permite voluntarilor să fie expuşi deliberat la coronavirus, pentru a sprijini avansarea cercetărilor medicale pe tema pandemiei.
Structura noului an școlar a fost publicată în Monitorul Oficial.
Vaccinarea personalului din învăţământ va începe la 1 martie.
Un sfert din şcolile din România sunt încălzite cu lemne.
Biserica Ortodoxă îl cinstește astăzi pe Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron.
IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia în această noapte, de la ora 23.00, Sf. Liturghie la Mănăstirea Dervent.
Arhiepiscopia Tomisului și ASCOR Constanța organizează două seri filocalice.
Astăzi este Ziua Bunătăţii Spontane.
Simularea evaluării naţionale pentru elevii clasei a VIII-a va începe pe 29 martie, cu proba la Limba şi literatura română.
Pensiile speciale ar putea fi eliminate în perioada următoare.
Sporurile nu vor fi eliminate în acest an.