ȘTIRI
  • Știri 5 septembrie 2023
    Astăzi este Ziua Internațională a Carității. Poliţia Locală ridică de săptămâna aceasta maşinile abandonate pe domeniul public al municipiului Constanța. CFR Călători va elibera de astăzi, studenţilor, legitimaţii de călătorie cu reducere de 90%. Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism şi Federaţia Românilor Operatori de Transport susţin desfiinţarea controlului la frontiera între România şi Bulgaria. În Constanța, numărul pacienților incluși în Programul Național de Diabet este mai mare decât numărul bolnavilor din toate celelalte nouă programe naționale la un loc. Primăria Constanța are în vedere amenajarea unei parcări supraetajate pe aleea Argeș din municipiu, în zona Tomis Nord.
  • Știri 4 septembrie 2023
    Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va sluji mâine în localitatea Lipnița din județul Constanța. Emisiunea filatelică „Sfinţi români ai Ortodoxiei”, dedicată tematicii spiritualităţii şi istoriei Bisericii Ortodoxe Române, a fost introdusă în circulaţie vineri odată cu începerea Anului Nou bisericesc. Programul „Litoralul pentru toți” a început. CFR Călători anunță că, de astăzi, se vor elibera bilete gratuite pe calea ferată doar pentru elevi. TVA-ul nu va depăși 9% la produsele alimentare și medicamente. Medicii și rezidenții care fac gărzi vor primi indemnizații. Parisul este prima capitală din Europa unde locuitorii nu mai pot închiria trotinete electrice.
Ultimele Emisiuni VIDEO

Comments are closed.