“Convorbiri duhovnicești” – Cuvânt și libertate
Invitat: Pr. Mircea-Cristian Pricop.
Invitat: Pr. Mircea-Cristian Pricop.
Astăzi, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va fi prezent de la orele 18.00, la Radio Dobrogea la emisiunea ”Cuvântul Ierarhului – Dialog duhovnicesc cu ascultătorii”.
Patriarhul României a afirmat că oprirea credincioşilor care nu locuiesc în Iaşi să se închine la racla Sfintei Cuvioase Parascheva este ‘ceva nemaiîntâlnit în istorie’.
Constănțenii pot depune de luni, formularele de cerere pentru ajutoarele la încălzire.
Dobrogea este grav afectată de secetă.
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a hotărât, ieri, modificarea scenariilor de funcționare în 22 de unități de învățământ din județul Constanța.
Cadrele didactice şi nedidactice vor primi un stimulent de risc pe perioada stării de urgenţă şi de alertă.
Racordarea la gaze va fi gratuită.
Evenimentele private în spaţii deschise sau închise sunt interzise în perioada următoare, până când va scădea numărul de persoane infectate cu noul coronavirus.
Parlamentul a decis înființarea unui Pachet Minim de Servicii pentru copii și familiile acestora în fiecare comunitate rurală și urbană din România.
Biserica Ortodoxă o cinsteşte astăzi pe Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași.
Consumul de nuci este benefic pentru sănătatea inimii.
Studenţii şi elevii îşi pot procura online legitimaţiile de călătorie cu trenul.
Românii care au lucrat în Uniunea Europeană pot obține recunoaşterea experienţei profesionale.
Cadrele didactice şi nedidactice ar putea primi un stimulent de risc pe perioada stării de urgenţă şi de alertă.
Consiliul Europei constată „cu regret” că predarea limbii române în Vidin a fost întreruptă.
Schimbările climatice sunt principala cauză a dublării catastrofelor naturale în lume în ultimii 20 de ani.
Realizatori: Pr. Cezar Axinte şi Prof. Mihail Chircor.
Biserica Ortodoxă o va cinsti mâine pe Sf. Cuv. Parascheva de la Iași.
Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu a comentat decizia de interzicere a pelerinajului din acest an de la București, cu ocazia hramului Catedralei Patriarhale.
ANM a emis o avertizare cod galben de instabilitate atmosferică pentru toată țara.
Sistemul de termoficare din Constanţa ar urma să fie modernizat cu fonduri europene.
Institutul Cantacuzino va produce un medicament împotriva COVID până la sfârșitul acestui an.
Pensionarii militari care au săvârșit infracțiuni contra umanității nu vor mai beneficia de pensie de serviciu ori de invaliditate.
Astăzi este Ziua internaţională pentru reducerea riscului dezastrelor.
Peste 20.000 de români din străinătate s-au înscris pentru a vota prin corespondență la alegerile parlamentare preconizate la 6 decembrie.
Călătorii europeni ar putea evita carantina conform intenţiei Uniunii de a introduce un regim cuprinzător de testare a COVID-19.
Invitat: Pr. Stelian Costea.
Biserica Ortodoxă o va cinsti miercuri pe Sf. Cuv. Parascheva de la Iași.
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel face apel la coresponsabilitate şi cooperare, pentru a evita constrângeri excesive.
Administrația Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral a început lucrările de combatere a eroziunii costiere – faza II.
Pacienții asimptomatici care nu au comorbidităţi vor fi evaluaţi la domiciliu şi programaţi pentru investigaţii medicale.
Pandemia afectează starea emoţională a angajaţilor români.
Masca ar putea fi obligatorie în spaţiile publice, în cazul în care va creşte numărul de infectări.
Criminalitatea informatică este în creștere.
Porturile Constanța și Gdansk vor fi legate printr-o cale ferată.
Premierul Ludovic Orban a declarat că va propune sistarea evenimentelor private.