ȘTIRI
- Biserica Ortodoxă Română îl cinstește astăzi pe Sfântul Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel. Biserica Ortodoxă îl va cinsti mâine pe Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon. Noi ambulanțe vor sosi în România, iar sistemul de telemedicină va fi modernizat. Bugetarii vor avea o nouă minivacanţă luna viitoare, de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului. Executivul a aprobat mai multe măsuri în privința alegerilor parlamentare şi prezidenţiale din noiembrie şi decembrie. Condiţiile pentru cei care doresc să fie asistenţi maternali se vor schimba. Românii se vor putea pensiona cu 5 ani mai devreme faţă de vârsta legală, fără să fie penalizaţi.
- Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va fi prezent astăzi, de la ora 18.00, în podcastul de dialog cu credincioșii „Cuvântul ierarhului”. Județul Constanța are cei mai mulți elevi respinși la admiterea computerizată în licee. Ministerul Educaţiei propune acordarea de stimulente financiare în valoare de 2.000 de lei pentru cei 74 de absolvenţi de clasa a VIII-a care au obţinut media 10 la Evaluarea Naţională din acest an şi de 5.000 de lei pentru cei 80 de absolvenţi de liceu care au luat media 10 la Bacalaureat. Rezultatele la examenul de titularizare în învăţământul preuniversitar sunt, anul acesta, uşor mai slabe faţă de 2023. Autoritatea de Supraveghere Financiară a publicat noile tarife de referinţă pentru poliţele RCA. Noul program Casa Verde Fotovoltaice este programat să înceapă în perioada august-septembrie 2024.
Ultimele Emisiuni VIDEO
- Invitat: Pr. lect. univ. Ionuţ Holubeanu, Univ. "Ovidius", Constanţa.
- Invitat: Pr. Ioan Valentin Istrati.
- Emisiunea “Lecţia de religie” – Om duhovnicesc, om cosmic, ep.3 – 8 mar. 2017. Realizator: …
- Realizatori: Pr. Mircea-Cristian Pricop şi Prof. Mihail Chircor.
- Emisiunea “Dileme ale Mileniului III″ – Ortodoxia, cale adevărată – 6 mar. 2017. Invitați: …
- Emisiunea “Tânărul creştin” – Modele de succes – 3 mar. 2017. Realizator: Eduard Mindirigiu. …
- Emisiunea “Lecţia de religie” – Om duhovnicesc, om cosmic, ep.2 – 1 mar. 2017. Realizator: …
