Ştiri 1 august 2012

Creştinii ortodocşi au intrat de astăzi în Postul Adormirii Maicii Domnului.
Acest post are o durată de 2 săptămâni şi ţine până la Praznicul Adormirii Maicii Domnului din ziua de 15 august.
El ne aduce aminte de virtuţile alese ale Sfintei Fecioare precum şi de postul ţinut de aceasta prin care s-a pregătit pentru trecerea la cele veşnice.
Ca vechime, acest post este de dată mai recentă faţă de celelalte posturi de peste an.
Originea lui se situează undeva în secolul 5 odată cu dezvoltarea cultului Maicii Domnului.
Uniformizarea rânduielilor bisericeşti cu privire la acest post s-a petrecut abia în anul 1166 la un sinod local din Constantinopol.
Canoanele bisericii prescriu dezlegare la peşte în data de 6 august, la Praznicul Schimbării la faţă a Domnului nostru Iisus Hristos.

Duminică, Biserica Ortodoxă va cinsti pe Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamţ Hozevitul.
Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia sâmbătă, de la ora 21, slujba Vecerniei la parohia Mihail Kogălniceanu din incinta Grup Social Ceres, care-şi va sărbători hramul.
Credincioşii se vor putea închina moaştelor Sfântului Nectarie Taumaturgul, aflate la această biserică.

Arheologii israelieni au descoperit un sigiliu antic, care demonstrează existenţa unui personaj biblic.
Sigiliul datează din secolul al XI-lea î.Hr., timp în care, potrivit Bibliei, israeliţii se stabiliseră în Canaan.
Această monedă, de dimensiuni reduse, arată lupta unui om cu un leu.
Potrivit specialiştilor, evenimentul care stă mărturie pe moneda-sigiliu se referă la lupta dintre personajul biblic Samson şi un leu, descrisă în Vechiul Testament.
Mai mult, moneda a fost găsită în locul în care se afla graniţa dintre tabăra israeliţilor şi cea a filistenilor.

Meteorologii anunţă că luna aceasta va fi cea mai însorită şi mai călduroasă din vară.
În Dobrogea, temperaturile maxime vor fi cuprinse între 37 şi 39 de grade celsius.
Maximele termice vor fi atinse pe data de 9 august, după care încep să scadă.
Din punct de vedere al precipitaţiilor, acestea ar putea apărea în acest sfârşit de săptămână, cu cantităţi de 15 – 20 de litri pe metru pătrat.
Temperatura apei mării va fi, până spre 10 august, între 25 şi 27 de grade Celsius, apoi va scădea cu maxim 2 grade.

Participarea la referendum a fost de 46,24%.
Aşa arată datele oficiale ale Biroului Electoral Central.
Preşedintele Biroului, Gabriela Bogasiu, a precizat că în curând procesul-verbal cu privire la rezultatele finale ale referendumului va fi înaintat Curţii Constituţionale.
Conform reglementărilor legale în vigoare, pentru a fi validat referendumul din 29 iulie, era necesar ca la urne să se prezinte cel puţin jumătate plus unu din numărul alegătorilor.

Copiii care nu au împlinit 12 ani nu vor mai fi amprentaţi în momentul eliberării paşaportului biometric.
Aceasta este una dintre prevederile cuprinse în proiectul ce modifică legea liberei circulaţii a românilor în străinătate.
De asemenea, se scurtează şi valabilitatea paşapoartelor eliberate copiilor mai mici de 12 ani.
Alte modificări, incluse în proiectul de lege menţionat reglementează şi posibilitatea folosirii paşaportului declarat pierdut sau furat, după ce este găsit.
Uniunea Europeană a impus ca, până la 26 iunie 2013, statele membre să-şi armonizeze legislaţiile naţionale în acest sens.

Rompetrol a majorat astăzi preţurile carburanţilor cu 9 bani/litru.
Astfel, un litru de benzină Efix 95 se comercializează cu 5,96 lei, iar cel de benzină Alto 101 cu 6,6 lei.
De asemenea, litrul de motorină Efix Diesel este 6,02 lei şi cel Diesel Alto 55 costă 6,33 lei.
Compania a operat ultima modificare a preţurilor pe 27 iulie. Atunci a redus preţul benzinei cu 3 bani/litru şi pe cel al motorinei cu 5 bani/litru.

Mâine cadrele didactice vor susţine concursul de titularizare.
La nivelul judeţului Constanţa, s-au înscris peste 1.400 de candidaţi.
Potrivit Inspectoratului Şcolar Judeţean, dintre aceştia, doar 117 provin din seria curentă, iar ceilalţi sunt din seriile anterioare.
Cei mai mulţi candidaţi s-au înscris la disciplina limba şi literatura română.
Cea mai mare concurenţă este însă la catedra de istorie, unde cei 45 de candidaţi au la dispoziţie un singur post vacant.

Vaccinarea elevilor se va face la cabinetele medicilor de familie.
Aceştia avertizează însă că decizia Ministerului Sănătăţii ar putea diminua considerabil numărul celor imunizaţi şi ar creşte riscul de îmbolnăvire şi de apariţie a unor epidemii.
Decizia urmează a fi aplicată din toamnă, odată cu începerea anului şcolar.
Ministrul Sănătăţii, Vasile Cepoi, a admis că mutarea vaccinării elevilor din reţeaua de medicină şcolară reprezintă o problemă reală şi a precizat că instituţia pe care o conduce ar urma să revină asupra deciziei.

Copiii români din Spania şi Italia vor avea profesori din România.
Ministerul Educaţiei va organiza, în perioada 13 august-8 septembrie, o selecţie de cadre didactice pentru predarea cursului de Limbă, cultură şi civilizaţie românească în unităţi de învăţământ din Spania, Italia, Belgia şi Olanda în anul şcolar 2012-2013.
În Spania, cursul va fi organizat în 384 de şcoli din 14 comunităţi, iar în Italia, în 79 de şcoli din opt regiuni.
De asemenea, în Belgia, profesorii pot preda şi un curs de interculturalitate, program ce va fi derulat în zece şcoli din două localităţi.

CFR a redus de astăzi preţul biletelor la trenurile InterCity, pe ruta Bucureşti Nord – Constanţa.
Potrivit companiei, în perioada sezonului estival, pe ruta Bucureşti Nord – Constanţa şi retur, preţurile biletelor de călătorie la trenurile InterCity vor fi aproximativ egale cu cele de la trenurile InterRegio.
Promoţia se va aplica numai la preţ întreg şi la tarifele pentru copii, atat la clasa 1 cat şi clasa 2-a.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept