Știri 26 februarie 2026

În Postul Mare credincioşii pot participa la slujbele speciale rânduite de Biserică.
IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia de la ora 17.00, Pavecernița Mare cu Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, urmat de slujba Acatistului, la Catedrala arhiepiscopală.
Mâine dimineață, Ierarhul nostru va săvârși de la ora 7.00 Sfânta Liturghie, tot la Catedrala Arhiepiscopală.

Biserica Ortodoxă îi va cinsti sâmbătă pe Sfinții Cuvioși Ioan Casian și Gherman din Dobrogea.
Cu acest prilej, duminică, de la ora 08:30, Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși Sfânta Liturghie la Mănăstirea Sfântul Ioan Casian, din localitatea Târgușor, județul Constanța.
Cei care doresc să se alăture acestui pelerinaj, se pot înscrie până mâine, între orele 09:00-17:00, la Curtea Brâncovenească din Constanța.

CRTS Constanța roagă locuitorii municipiului și din localitățile limitrofe să doneze sânge.
Pacienții din spitalele județului au nevoie de ajutor, întrucât în acest moment grupa A pozitiv este extrem de solicitată iar rezerva este scăzută.
Programul pentru donare este de luni până vineri intre orele 7.30-13.30.

Permisul de conducere va fi suspendat în cazul cetăţenilor care nu-şi plătesc amenzile de circulaţie.
Așa prevede reforma administraţiei publice adoptate marți.
În cazul în care contravenientul nu achită amenzile de circulaţie în termen de 90 de zile de la comunicare sau de la înmânarea procesului verbal, i se suspendă dreptul de a conduce.
Prin îndeplinirea perioadei de suspendare nu se stinge obligaţia de plată.
Prevederea va intra în vigoare în şase luni.

România se apropie de media europeană în ceea ce priveşte utilizarea scaunelor auto pentru copii.
Așa arată datele Comisiei Europene.
Programele de educaţie pentru părinţi sunt importante deoarece aceștia pot învăţa despre siguranţa auto a micilor pasageri, prin participarea la cursurile de puericultură, potrivit consultantului unei fundaţii de profil, Mihaela Chelcea.
Conform verificărilor în trafic, în prezent, două treimi dintre cei mici sunt transportaţi corespunzător, conform vârstei, faţă de doar un sfert, cât erau acum cinci ani.

Statul român se împrumută în lei la cele mai mici costuri din ultimii doi ani.
Dobânzile pe termen lung au scăzut la aproximativ 6,3%, față de 8,3% anul trecut, a anunțat ministrul finanțelor, Alexandru Nazare.
El a subliniat că această reducere generează o economie de 20 de milioane de lei anual pentru fiecare miliard împrumutat – sume ce pot fi direcționate către investiții în infrastructură, sănătate sau educație.
Scăderea dobânzilor arată o încredere sporită a investitorilor în modul în care sunt gestionate finanțele publice, a mai arătat Alexandru Nazare.

Proiectul de extindere și modernizare a Delfinariului din Constanța a fost finalizat.
Anunțul a fost făcut de Președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi.
Lucrările, în valoare de aproape 19 milioane de lei, au fost executate în perioada 1 august 2024 – 15 decembrie 2025, și au vizat creșterea capacității și îmbunătățirea condițiilor pentru mamifere, personal și public.

Comments are closed.