Ierarhul nostru va săvârși mâine, Sfânta Liturghie, de la ora 6.30, iar de la ora 20.45, va oficia Acatistul Maicii Domnului.
Vineri, de la 6.30, dar și de la ora 23.00, va săvârși Sfânta Liturghie.
Astăzi este Ziua Numărului Unic European de Urgenţă 112.
Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 a devenit operaţional pe tot teritoriul României în luna aprilie 2005.
Acesta reprezintă sistemul tehnic şi organizaţional al recepţionării apelurilor de urgenţă pentru asigurarea asistenţei imediate în situaţii în care este pusă în pericol viaţa cetăţeanului, ordinea publică, proprietatea publică sau privată ori mediul.
În România, amenda pentru apelarea falsă sau abuzivă a numărului unic de urgenţă 112 este cuprinsă între 500 şi 1.000 de lei.
Un nou sistem de semaforizare a fost pus în funcțiune la trecerea de pietoni de pe bulevardul Aurel Vlaicu.
Acesta se află, la intersecția cu Aleea Universității, în apropierea campusului Universității „Ovidius”.
Sistemul este dotat cu semafoare LED suspendate și cu un soft modern de gestionare a timpilor de semaforizare, care se activează la cererea pietonilor, prin apăsarea unui buton.
Municipalitatea are în vedere extinderea acestui tip de sistem și la alte treceri de pietoni din Constanța.
Obezitatea în România a atins niveluri alarmante, din anul 2022.
Astfel, țara noastră se clasa pe primele locuri în Europa, cu până la 30% din populația adultă afectată de obezitate, tendință care este în creștere până în anul 2030 când aproape jumătate dintre români ar putea fi supraponderali, spun specialiștii.
În multe din cazurile de supraponderabilitate, persoanele menționează probleme ale glandei tiroide sau hormonale, întâlnite îndeosebi la femei, cu vârsta peste 40 de ani.
Nutriționiștii recomandă moderație, cumpătare și varietate, alături de un stil de viață activ și echilibrat.
Aproximativ 99% dintre adolescenţi folosesc inteligenţa artificială, iar 81% au întâlnit conţinut fals creat cu ajutorul acesteia.
Potrivit unui sondaj, 37% au învăţat despre utilizarea sigură a inteligenţei artificiale exclusiv din online şi de pe reţelele sociale.
Potrivit datelor obţinute, 62% dintre adolescenţi folosesc inteligenţa artificială des sau uneori pentru teme sau proiecte şcolare.
Chestionarul a fost aplicat unui număr de 600 elevi, majoritatea liceeni.
Rata de angajare a absolvenților din facultățile românești a crescut peste media europeană.
Potrivit Eurostat, în România, rata de angajare a absolvenților de facultate, masterat și doctorat a fost, în anul 2024, 88%, peste media europeană de 86,7%.
Cei mai căutați sunt tinerii cu diplome în automatică, electronică, telecomunicații, dar și matematică și drept.
În ceea ce privește rata de abandon, doar un sfert dintre studenții care încep o facultate o și încheie cu succes.
Autorizaţiile de mediu ale operatorilor de deşeuri vor fi publicate într-un registru naţional.
Deputaţii au adoptat un proiect în acest sens.
Lista va cuprinde denumirea operatorului, codul fiscal şi tipul activităţilor autorizate.
Proiectul legislativ are ca scop reducerea spaţiului pentru practici ilegale şi accesul la informaţii.
