Știri 22 iulie 2025

Biserica Ortodoxă o cinstește astăzi pe Sfânta Mironosiță și întocmai cu Apostolii, Maria Magdalena.
A fost uceniţă şi mironosiţă a Mântuitorului Iisus Hristos, cea dintâi şi cea mai mare dintre toate uceniţele şi purtătoarele de mir.
Era din Galileea, din cetatea Magdala, de la hotarele Galileei cu Siria.
Înainte de a-L întâlni pe Hristos, ducea o viaţă de grele pătimiri.
Mântuitorul a tămăduit-o de toată stricăciunea, luminându-i cugetul cu lumina unei noi vieţi, din dumnezeiasca dragoste.
Din acea clipă, Maria s-a făcut următoare lui Hristos, slujindu-L cu credinţă.
În momentul răstignirii, Maria Magdalena a rămas lângă Crucea Mântuitorului, iar când Sfântul Trup al Domnului a fost aşezat în mormânt, ea l-a uns cu miresme, vărsând multe lacrimi.
Maria Magdalena s-a învrednicit a fi cea dintâi care a primit de la înger vestea Învierii Domnului şi tot ea a fost prima persoană care L-a văzut pe Domnul Înviat.
După Înălţarea la cer a Domnului, Sfânta Maria Magdalena a pornit alături de Sfinţii Apostoli în lupta plină de primejdii pentru răspândirea credinţei.
Tradiţia spune că a ajuns până la Roma, iar de acolo a ajuns la Efes, unde slujea Sfântului Apostol Ioan.

Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji săptămâna aceasta la Catedrala arhiepiscopală.
Ierarhul nostru va oficia mâine, joi și vineri, de la ora 6.40, Sfânta Liturghie.
De asemenea, joi, de la ora 21.00, va oficia Acatistul Maicii Domnului.

ANM a emis o atenționare cod galben de caniculă și disconfort termic pentru mai multe județe, printre care și Constanța.
Aceasta este valabilă până mâine la ora 10.00.
Valul de căldură se va manifesta local în Dobrogea, în nordul Olteniei, al Munteniei și în sudul Moldovei unde, indicele temperatură-umezeală va depăși ușor pragul critic de 80 de unități.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 34 și 38 de grade, iar cele minime, în general, între 18 și 20 de grade.
Până spre sfârșitul săptămânii, canicula și disconfortul termic vor persista în vestul, sudul și parțial centrul țării.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel împlineşte astăzi 74 de ani.
S-a născut la 22 iulie 1951, în comuna Bara, judeţul Timiş, ca al treilea copil în familia învăţătorului Alexie şi Stela Ciobotea.
În anul 1987, a intrat în viaţa monahală la Mănăstirea Sihăstria, din judeţul Neamţ, cu numele Daniel şi l-a avut ca naş de călugărie pe părintele arhimandrit Ilie Cleopa.
Potrivit unui comunicat al Patriarhiei, sărbătoarea oficială a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel este în ziua de 30 septembrie, data întronizării Preafericirii Sale în demnitatea de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.

Șoferii plătesc mai mult pentru polița RCA.
Tarifele pot depăși 5.000 de lei pe an pentru șoferii tineri, cu mașini puternice.
După aproape doi ani de plafonare, cei care eliberează poliţe auto RCA pot să îşi stabilească preţurile în funcție de propriile criterii, fapt care a dus la creşterea tarifelor.
Şoferii care îşi fac acum asigurarea obligatorie plătesc cu până la 20% mai mult faţă de luna trecută.
Creșterile variază în funcție de factori precum vârsta șoferului, zona geografică, tipul și puterea motorului vehiculului, dar și de istoricul de daune al șoferului.

Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că Programul Rabla nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie.
Aceasta a precizat că programul va fi lansat imediat după ce va fi finalizat programul 2 de măsuri, care va stabili concret şi noul buget.
Valorile voucherelor vor fi 10.000 de lei pentru maşina pe benzină și 12.000 de lei pentru maşina hibridă.
Pentru maşinile electrice valoarea nu a fost stabilită, însă nu va mai putea fi 37.000 de lei.

Cei care vor o locuință nouă mai au două săptămâni la dispoziție să o cumpere cu TVA redus.
De la 1 august, taxa se va majora la 21%.
Economiștii recomandă ca ratele să nu depășească 25-30% din venitul familiei.

Comments are closed.