Știri 9 mai 2025

Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va sluji în această seară la schitul “Sfânta Treime” din Constanța.
Ierarhul nostru va oficia de la ora 18.00, Taina Sfântului Maslu.
Mâine, de la ora 7.30, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși Sfânta Liturghie la mănăstirea Dervent, urmată de slujba de parastas la împlinirea a 35 de ani de la mutarea la Domnul a părintelui Elefterie, primul stareț al așezământului monahal.
Apoi, de la ora 21.00, va oficia Acatistul Învierii Domnului la Catedrala arhiepiscopală.
Duminică, de la ora 6.30, va săvârși slujba de târnosire și Sfânta Liturghie, la biserica “Sf. Ilie Tesviteanul” din Eforie Nord.

Astăzi se împlinesc 148 de ani de la proclamarea independenţei de stat a României.
La 9 mai 1877, Ministrul de Externe al ţării noastre, Mihail Kogălniceanu, proclama în Adunarea Deputaţilor, Independenţa de Stat a României.
Deznodământul războiului din Balcani şi Tratatul de Pace de la Berlin din anul 1878 au înscris definitiv România între statele suverane ale Europei.

Tot astăzi este și Ziua Europei.
În fiecare an, la 9 mai, pe tot cuprinsul continentului se serbează Ziua Europei, pentru a marca istorica declaraţie din 9 mai 1950 a ministrului francez de externe, Robert Schuman.
Aceasta propunea un plan de colaborare economică între Franţa şi Germania, pentru eliminarea rivalităţilor seculare dintre cele două state.
Decizia serbării Zilei Europei în fiecare an, la 9 mai, a fost luată de Consiliul European de la Milano, din anul 1985.

Ieri a fost ales noul papă.
Este vorba despre cardinalul american Robert Prevost, în vârstă de 69 de ani.
A adoptat numele de Papa Leon al XIV-lea, a anunțat un cardinal de rang înalt în fața numeroșilor credincioși şi turişti reuniți în Piața Sfântul Petru.
Cardinalul Robert Prevost este un misionar american care și-a petrecut mare parte din carieră slujind în Peru și a fost ales primul papă american din istoria de 2.000 de ani a Bisericii Catolice.
Numele lui papal semnifică din punct de vedere istoric ‘tăria în timpul unei perioade de criză’.

Cartea electronică de identitate, este disponibilă, de ieri și pentru locuitorii din Constanța.
Programările se fac exclusiv online pe site-ul Ministerului de Interne.
Până anul viitor, cartea de identitate este distribuită gratuit, iar contravaloarea documentului este suportată prin PNRR.
Cetățenii pot cere eliberarea documentului indiferent de termenul de valabilitate al actualului act, iar cei care nu și-l doresc vor putea folosi în continuare cartea de identitate simplă.

Producătorii agricoli se pot înscrie în Programul ‘Rabla pentru tractoare’, de luni, 12 mai.
Înscrierile se fac online prin aplicaţia informatică pusă la dispoziţie pe site-ul AFM, iar bugetul alocat este de 500 de milioane de lei.
Prin acest program se dorește sprijinirea producătorilor agricoli care îşi desfăşoară activitatea în domeniul producţiei agricole primare.

Camera Deputaților a adoptat ordonanța de guvern privind înființarea centrelor de permanență medicală în orașele mici și la sate cu minim cinci posturi de medici.
Noua măsură prevede și reglementarea programului de funcționare a centrelor de permanență din zona Munților Apuseni și a Deltei Dunării, pe baza deciziei Direcției de Sănătate Publică județeană, la propunerea medicului coordonator al fiecărui centru.
Actul normativ a fost votat de toate grupurile parlamentare din Camera Deputaților, ca for decizional.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept