Știri 7 mai 2025

Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji mâine la Catedrala arhiepiscopală.
Ierarhul nostru va săvârși Sfânta Liturghie, de la ora 6.30.
De asemenea, va oficia Acatistul Maicii Domnului, de la ora 21.00.

Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu a preluat mandatul de premier interimar, după demisia lui Marcel Ciolacu.
Acesta va asigura interimatul în funcţia de premier până la formarea unui nou executiv, după turul doi al alegerilor prezidenţiale.
Decretul privind desemnarea acestuia a fost semnat de preşedintele interimar, Ilie Bolojan, şi publicat deja în Monitorul Oficial.

Moneda unică europeană a depăşit ieri, în premieră, în cotaţiile Băncii Naţionale, pragul psihologic de 5 lei.
Totodată, dolarul american a depăşit cu puţin valoarea de 4 lei şi 45 de bani.
Specialiștii spun că incertitudinea de la nivel politic influențează în continuare evoluţiile pieţelor financiare din România.

Institutul Naţional de Sănătate Publică desfăşoară o campanie naţională de prevenţie a consumului de alcool.
Aceasta se desfășoară în perioada mai – iunie și se adresează adolescenţilor, părinţilor şi populaţiei generale.
Obiectivul îl constituie creşterea nivelului de informare şi conştientizare privind impactul negativ pe care consumul de alcool îl are asupra sănătăţii şi vieţii.
Potrivit specialiştilor, consumul de alcool creşte riscul de cancer de cavitate bucală, faringe, esofag, ficat, colorectal şi de sân şi are efecte adverse asupra aparatului cardio-vascular şi a celui digestiv.

Prețul combustibililor a scăzut.
Preţul mediu al unui litru de benzină și motorină s-a redus cu 6%, în ultimele 30 de zile.
În această perioadă, România se află pe locul 5 în Uniunea Europeană, în topul ţărilor cu cea mai ieftină benzină, şi pe locul 10 în ceea ce priveşte cel mai mic preţ la motorină.

Comisia Europeană intenţionează să elimine în totalitate dependenţa de toate formele de energie ruseşti până la finalul anului 2027.
Executivul european a prezentat ieri, la Strasbourg, în legislativul comunitar, un plan care prevede eliminarea importurilor de gaze, petrol, energie electrică sau de uraniu rusesc.
Comisia spune că va lucra la acest plan împreună cu statele membre, care sunt obligate ca până în toamnă să vină cu propriile planuri naționale.

Bulgaria va afișa prețurile atât în moneda națională, leva, cât și în euro.
Anunțul a fost făcut de ministrul bulgar al Economiei.
Măsura se va aplica din luna iulie și vine în contextul în care statul bulgar se pregătește pentru a adopta moneda Euro.
Ținta ar fi 1 ianuarie 2026, dar guvernul de la Sofia mai așteaptă unele analize în lunile următoare.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept