Știri 4 iulie 2024

Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji în această noapte la mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului din localitatea Dorna Arini, județul Suceava.
Ierarhul nostru va oficia de la ora 21.00, Acatistul Maicii Domnului.
Mâine, la același lăcaș de cult va săvârși, de la ora 7.45, Sfânta Liturghie, iar
de la ora 18.00, Taina Sfântului Maslu.
Sâmbătă, de la ora 7.30, ierarhul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea „Sfinții Epictet și Astion” din apropierea cetății Capidava, județul Constanța care, pe 8 iulie, își va cinsti ocrotitorii.
De la ora 21.40, va oficia Acatistul Învierii Domnului la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”.

Crucea Roşie Română împlineşte astăzi 148 de ani de activitate umanitară.
Aceasta s-a înfiinţat şi a primit recunoaşterea Comitetului Internaţional al Crucii Roşii la 4 iulie 1876, la doi ani după aderarea ţării noastre la Prima Convenţie de la Geneva ”pentru ameliorarea situaţiei răniţilor şi bolnavilor din forţele armate în campanie”.
Principele Ghica a decis să organizeze o societate de ajutor pentru militarii răniţi în război.
Cu timpul, Crucea Roşie s-a axat pe pregătirea şi intervenţia în caz de dezastre, prevenirea îmbolnăvirilor, îngrijirea copiilor şi bolnavilor dar şi promovarea cunoştinţelor de igienă şi pregătirea pentru acordarea primului ajutor.

Aproape 80% dintre elevii care au susţinut Evaluarea Naţională au obţinut note peste 5 la Limba Română şi aproximativ 70% dintre ei au luat mai mult de 5 la Matematică.
Anunțul a fost făcut de Ministrul Educaţiei, Ligia Deca.
Pentru a vedea rezultatele, fiecare absolvent de clasa a VIII-a trebuie să introducă în portalul evaluare.edu.ro codul primit de la şcoală.

Circulația rutieră pe podul Giurgiu-Ruse se realizează pe o singură bandă.
Pentru a evita timpii mari de asteptare, autoritățile îi îndeamnă pe șoferi ca din 9 iulie să utilizeze vămile de la Calafat sau Vidin sau alternativa cu bacul pe Dunăre.
În viitorul apropiat, constructorii din Bulgaria iau în considerare închiderea completă a circulației pe pod, potrivit CNAIR.

Circulaţia rutieră pe Valea Oltului va fi închisă, pe perioada zilei, în perioada 8 iulie – 9 august.
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu a precizat că se efectuează lucrări la autostrada Sibiu – Pitești.
Potrivit acestuia, cât timp va fi închisă circulaţia pe Valea Oltului vor fi rute alternative ce vor fi transmise din timp, astfel încât şoferii să le cunoască.

Eliberarea paşaportului simplu temporar se va face doar în situaţii obiective şi urgente.
Acestea exclud cazurile în care deplasarea persoanei pe teritoriul altui stat are la bază raţiuni exclusiv turistice.
Așa prevăd noile modificări legislative din sistemul de paşapoarte, care a intrat în vigoare.
Ministerul Afacerilor Interne menţionează că situaţiile obiective şi urgente trebuie probate cu documente din care să rezulte necesitatea deplasării persoanei în străinătate.

Medicii şi asistenţii ar putea să urmeze cursuri de comunicare pentru a învăţa cum să interacţioneze mai bine cu pacienţii şi aparţinătorii lor.
Declarația aparține ministrului Sănătăţii, Alexandru Rafila.
El a precizat că acestea ar trebui să facă parte din programul de pregătire a personalului de specialitate.
Unele univeristăţi din ţară le oferă studenţilor astfel de cursuri.
De exemplu, la cea de Medicină şi Farmacie „George Emil Palade” din Târgu Mureş, comunicarea cu pacientul este o materie obligatorie.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept