Știri 15 aprilie 2024

Parohia “Sfinții 4 Martiri de la Niculițel” , din cartierul Faleză Nord organizează un concert caritabil intitulat “Emoție și rugăciune. Icoana Răstignirii în culorile muzicii creștin-ortodoxe.”
Acesta se va desfășura sâmbătă, de la ora 19.00.
Concertul va fi susținut de preoții Doru Emanuel Pantazi, Corneliu Chivu, Florian Popa, Arhidiacon Ionuț Boancheș și baritonul Alexandru Chiriac, acompaniați la pian de Arhidiacon Valentin Vădănoiu.
Fondurile colectate vor ajunge la un copil diagnosticat cu autism și ADHD.

Mai multe zone din Constanţa vor rămâne fără apă potabilă.
Din cauza unor lucrări, RAJA va sista furnizarea apei potabile, mâine, în intervalul orar 08.30 – 16.00.
Vor fi afectați consumatorii din zonele Șoseaua Mangaliei, pe sensul de mers Gara Constanța – Pod Doraly, Școala Gimnazială nr. 16, Liceul Tehnologic C.A. Rosetti și punctul termic 155.

O nouă tranşă, în valoare de 250 de lei, va fi virată, de astăzi, posesorilor de carduri de alimente.
Anunţul a fost făcut de ministrul Investiţiilor, Adrian Câciu.
El a precizat că procesul de încărcare a cardurilor pentru cei 2,6 milioane de beneficiari se va încheia pe 25 aprilie.
Cardurile pot fi utilizate pentru alimente sau pentru mese calde.

Delfinariul din Constanța rămâne închis pentru public până pe 30 aprilie.
Reprezentanţii Complexului Muzeal de Științe ale Naturii au precizat că decizia a fost luată în contextul venirii pe lume a puiului de delfin, Baby.
Evenimentul reprezintă o premieră pentru România, deoarece este primul pui de delfin născut viu în captivitate.

Peste jumătate de milion de accidente vasculare cerebrale pe an în întreaga lume ar putea fi o consecință directă a climei.
Cercetătorii au examinat 30 de ani de dosare medicale pentru mai mult de 200 de țări și teritorii și au evaluat numărul de decese cauzate de ictus și numărul dizabilităților asociate accidentului vascular cerebral din cauza temperaturilor prea ridicate sau prea scăzute.
Specialiștii spun însă, că sunt necesare cercetări suplimentare pentru a determina impactul schimbării temperaturii asupra accidentului vascular cerebral și pentru a identifica soluții de înfruntare a inegalităților în materie de sănătate.

CFR Călători va suplimenta numărul de trenuri cu prilejul minivacanţei de 1 Mai şi Paşti.
Pasagerii vor avea în plus mai multe legături spre Constanţa şi staţiunile de pe litoral, cu trenuri directe din Oradea, Arad, Satu Mare, Baia Mare, Sighetu Marmaţiei, Bistriţa Nord sau Cluj-Napoca.
CFR Călători recomandă pasagerilor cumpărarea cu anticipaţie a legitimaţiilor de călătorie.
În plus, pasagerii pot beneficia de reduceri de până la 10% la cumpărarea cu anticipaţie sau dacă optează pentru oferta dus-întors.

Muzeele vor fi închise în zilele de sărbători legale, dacă nu se respectă prevederile Codului Muncii.
Membrii Federaţiei Naţionale Sindicale Culturmedia au decis să respecte prevederile Codului Muncii şi să nu mai răspundă solicitărilor de a lucra în zilele de sărbătoare legală şi după orele de program.
Federaţia solicită în continuare alocarea unui buget de 0,9 din PIB sectorului cultural, indexarea anuală a salariilor, plata orelor suplimentare și deblocarea posturilor vacante.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept