Știri 5 aprilie 2024

Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji mâine noapte la catedrala arhiepiscopală.
Ierarhul nostru va oficia de la ora 21.40, Acatistul Învierii Domnului.
Duminică, Biserica Ortodoxă se va afla în Duminica a 3-a din Postul Mare sau a Sfintei Cruci.
Cu acest prilej, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși, de la ora 8.00, Sfânta Liturghie și slujba de sfințire a apei, la mănăstirea Dervent.

Elevii seminariști de la Constanța se află pe locuri fruntașe la olimpiadă.
Aceştia au participat pe 16 martie, la etapa județeană a Olimpiadei ,,Lectura ca abilitate de viață” (OLAV).
Premiile obținute de elevii Seminarului Teologic “Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul” din Constanța au fost: Țonea Dominique (clasa a XII-a) -Premiul II, Ioniță Radu (clasa a XII-a) -Premiul III și Ghiocel Simona (clasa a X-a)-Premiul III.
Coordonator a fost Prof. Luiza Peptea.

Programul privind trusoul nou-născutului a fost extins până în 2027.
Guvernul a adoptat măsuri pentru sprijinirea categoriilor de cupluri mamă – nou-născut defavorizate, cu tichete sociale pe suport electronic acordate din fonduri externe nerambursabile pentru nou-născuţi.
Prin această măsura de sprijin, tinerele mame defavorizate primesc o singură dată suma de 2.000 de lei pentru fiecare copil nou-născut, în vederea achiziționării de articole de îngrijire, îmbrăcăminte şi materiale sanitare destinate bebeluşilor.

Municipiul Constanța va avea un nou bulevard.
Noua arteră, numită Madrid, va face legătura între strada Amsterdam din cartierul Tomis Plus și bulevardul Aurel Vlaicu.
Lungimea totală a bulevardului va fi de 2,7 km, cu 4 benzi de circulație și zone laterale ce vor include o parte pietonală, spații verzi și pistă pentru biciclete.
De asemenea, vor fi amenajate 6 stații de autobuz pe fiecare sens de circulație.
Valoarea proiectului este de 118 milioane de lei, bani asigurați prin Planul Național de Investiții Anghel Saligny.

Magistralele CFR Bucureşti-Predeal şi Bucureşti-Constanţa vor avea cel mai modern sistem de automatizare şi dirijare a circulaţiei trenurilor.
Guvernul a aprobat o investiţie de aproximativ două miliarde de lei pentru introducerea sistemului.
Secţiunea Predeal-Bucureşti-Constanţa, modernizată pentru viteze maxime de 140 sau 160 km pe oră la trenurile de călători, face parte din coridorul european Rin-Dunăre-Curtici-Bucureşti-Constanţa. Noul sistem pentru dirijarea trenurilor şi comunicaţii ar trebui implementat până în anul 2026.

Scutirea de la plata contribuţiei sociale pentru indemnizaţiile de concediu medical în cazul unor categorii de pacienţi a fost aprobată de Guvern.
Este vorba despre femeile gravide, mamele cu copii bolnavi, pacienţii cu afecţiuni oncologice şi cazurile de urgenţă.
Purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin a precizat că măsura se aplică şi în cazul concediilor postnatale.

Veniturile cercetătorilor din România vor fi echivalate cu cele ale cadrelor didactice universitare.
Proiectul de lege a fost aprobat de Guvern.
Acesta modifică o legislație veche de peste 20 de ani și clarifică parcursul profesional al personalului de cercetare, dezvoltare şi inovare, a declarat Ministrul Inovării, Cercetării şi Digitalizării, Bogdan Ivan.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept