Știri 21 martie 2024

Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va fi prezent astăzi, de la ora 15.15, în podcastul de dialog cu credincioșii Cuvântul ierarhului.
Acesta va fi transmis pe paginile de Facebook Centrul Eparhial Tomis și Radio Dobrogea, precum şi pe canalele Youtube și TikTok ale Arhiepiscopiei Tomisului.
De la ora 17.00, ierarhul nostru va oficia slujba Canonului cel Mare, iar de la ora 21.40 va oficia Acatistul Maicii Domnului, la Catedrala arhiepiscopală.
Mâine, va săvârși Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte Sfințite, tot la Catedrală, de la ora 7.00.
Sâmbătă, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea Sfânta Cruce din Aiud, de la ora 8.00, unde va avea loc și slujba de pomenire a mărturisitorilor din temnițele comuniste.
Tot sâmbătă, de la ora 21.40, va oficia Acatistul Învierii Domnului, la Catedrala arhiepiscopală Sfinții Apostoli Petru și Pavel.

Astăzi este Ziua Internaţională a Poeziei.
Aceasta a fost instituită de UNESCO, în anul 1999, ca o recunoaştere a faptului că, poeţii şi scriitorii din întreaga lume şi-au adus o contribuţie remarcabilă la îmbogăţirea culturii şi spiritualităţii universale.
Ziua Mondială a Poeziei promovează printre altele şi eforturile editurilor mici care încearcă să se afirme în acest domeniu prin publicarea de colecţii ale poeţilor tineri.
Tot astăzi este și Ziua Internațională a Pădurilor.
Inițiativa își propune să sporească gradul de conștientizare asupra gestionării, conservării și dezvoltării durabile a tuturor tipurilor de suprafețe forestiere, în beneficiul generațiilor prezente și viitoare.
ONU recomandă celor 193 de state membre să organizeze campanii susținute de plantare a arborilor.

Legea care instituie Anul Centenar al Patriarhiei Române în 2025 a fost promulgată de preşedintele Klaus Iohannis.
Potrivit actului normativ, cu prilejul sărbătoririi Anului Centenar al Patriarhiei Române, Biserica Ortodoxă Română organizează evenimente prin care să omagieze memoria tuturor acelora care s-au ostenit pentru recunoaşterea oficială a Autocefaliei BOR şi dobândirea rangului ei de Patriarhie.
De asemenea, auto­ritățile centrale și locale pot aloca fonduri din bugetele proprii şi pot sprijini logistic aceste activităţi.

Traficul rutier este restricționat pe strada Mihai Viteazu, tronsonul cuprins între bulevardul Ferdinand și strada Constantin Brătescu, pentru lucrări de asfaltare.
Strada Mihai Viteazu este închisă circulației rutiere de astăzi și până sâmbătă pentru executarea lucrărilor de recondiționare a carosabilului, la intersecția cu strada Cuza Vodă, ca urmare a intervențiilor realizate de RAJA.
Șoferii sunt rugați să evite circulația pe artera rutieră menționată, folosind rute alternative.

O parte din constănțeni nu au astăzi apă potabilă.
Din cauza executării unor lucrări, RAJA a oprit furnizarea apei până la ora 17.00, în mai multe zone din oraș.
Este vorba despre cartierele Delfinariu, Faleză Nord și Universitate; Bd. Mamaia – tronsonul cuprins de str. Alexandru cel Bun și Pavilionul Expozițional, cu străzile adiacente și Spitalul Militar “Dr. Alexandru Gafencu”.

Legea „2 Mai” a fost promulgată de preşedintele Klaus Iohannis.
Astfel, efectuarea de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive constituie infracţiune şi este pedepsită cu închisoare de la 3 până la 10 ani, iar traficanţii de droguri de mare risc nu mai pot primi pedepse cu suspendare.
Printr-o altă lege, intitulată Legea „Anastasia”, adoptată în 2023, nici șoferii care conduc sub influența stupefiantelor și provoacă accidente mortale nu mai au posibilitatea de a executa pedeapsa sub supraveghere.

Românii vor avea în curând la dispoziţie o platformă care le va permite accesul online la servicii publice, cum ar fi înmatricularea auto, fără să mai fie nevoie să depună cereri la vreun ghişeu.
La guvern a fost semnat contractul de implementare a Portalului Digital Unic al României, o investiţie de aproape 20 de milioane de euro.
Portalul Digital Unic al României va fi integrat într-o platformă digitală cunoscută sub numele de “Europa ta”, disponibilă la nivelul întregii Uniuni Europene, şi care poate fi accesată în limbile oficiale ale spaţiului european.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept