Știri 20 martie 2024

În Postul Mare credincioşii pot participa la slujbele speciale rânduite de Biserică.
La catedrala arhiepiscopală, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia slujba Canonului, astăzi și mâine, de la ora 17.00.
Mâine și vineri, Ierarhul nostru va săvârşi Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfinţite, de la ora 7.00, la Catedrala arhiepiscopală.
Tot mâine, de la ora 15.15, Arhiepiscopul Tomisului va fi prezent în podcastul de dialog cu credincioșii Cuvântul ierarhului, ce va fi transmis pe paginile de Facebook Centrul Eparhial Tomis și Radio Dobrogea, dar și pe canalele Youtube și TikTok ale Arhiepiscopiei Tomisului.

Arhiepiscopia Tomisului și Spitalul Municipal Mangalia organizează un proiect misionar intitulat “Hristos, Doctorul sufletelor și al trupurilor”.
Un sobor de preoți va oficia mâine, de la ora 10.00, Taina Sfântului Maslu la Capela Spitalului Municipal Mangalia.
Cei prezenți se vor putea închina la moaștele Sfinților Tămăduitori Doctori fără de arginți Nectarie și Pantelimon.

ANM a emis o informare meteorologică de instabilitate atmosferică pentru toată țara.
Aceasta este valabilă până mâine la ora 20.00.
Astfel, temporar vor fi precipitații slabe, sub formă de ninsoare în nordul și centrul Moldovei și mixte în sudul Moldovei, Dobrogea, cea mai mare parte a Munteniei și în sudul și estul Transilvaniei.
Vor fi intensificări ale vântului cu rafale în general de 40…50 km/h în estul, sud-estul țării și la munte.

Astăzi este Ziua Mondială a Fericirii.
Printr-o inițiativă avută în anul 2012, Organizația Națiunilor Unite încurajează guvernele lumii să depună eforturi pentru a asigura starea de bine a fiecărui cetățean.
Fericirea este unul dintre scopurile fundamentale ale fiinţei umane.
Tot astăzi este marcată și Ziua Mondială a Sănătății Orale.
Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, campaniile privind sănătatea orală ar trebui să se adreseze copiilor de vârstă şcolară, tinerilor și vârstnicilor.
Aceștia se confruntă cel mai des cu probleme dentare, din cauza stilului de viață nesănătos.

Astăzi are loc echinocţiul de primăvară.
Astfel, ziua este egală cu noaptea.
De acum, durata zilei va creşte, iar a nopţii va scădea, până pe 21 iunie, la solstiţiul de vară.
Fenomenul astronomic este datorat înclinării axei Pământului, faţă de direcţia luminii Soarelui.

Traficul rutier este închis astăzi și mâine pe strada Cuza Vodă din Constanța.
Echipele Confort Urban vor interveni cu utilaje pentru frezarea carosabilului pe tronsonul cuprins între strada I.G. Duca și bulevardul I. C. Brătianu.
Astfel, circulația rutieră este restricționată total astăzi și mâine, pe sectorul de drum pe care se lucrează, în intervalul orar 07:30 – 16:00.

Limitarea adaosului la alimentele de bază a fost prelungită.
Camera Deputaţilor a adoptat ordonanţa de urgenţă în acest sens, în calitate de for decizional.
Textul mai prevede că, prin ordin comun al ministrului Agriculturii, al ministrului Economiei şi al preşedintelui Consiliului Concurenţei, se va institui un mecanism de monitorizare a preţurilor produselor agricole şi alimentare.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept