Știri 18 martie 2024

Astăzi, în Biserica Ortodoxă începe Postul Mare.
Este cel mai aspru şi cel mai lung dintre posturile rânduite de biserică.
El ne aduce aminte de cele 40 de zile pe care Mântuitorul le-a postit în Muntele Carantaniei, înainte de a ieşi la propovăduire, dar şi de toate perioadele de 40 de zile mai însemnate din istoria Vechiului Testament.
Durata totală a postirii este de 48 de zile, până la Duminica Învierii Domnului, deoarece după Postul Mare urmează Săptămâna Patimilor.
În tot acest timp, credincioşii consumă alimente de post şi participă la slujbele special rânduite în biserică pentru această perioadă.
Dezlegări la peşte vor fi numai de sărbătoarea Buneivestiri, pe 25 martie şi în Duminica Floriilor, pe 28 aprilie.

În Postul Mare credincioşii pot participa la slujbele speciale rânduite de Biserică.
Acestea încep chiar din această seară, cu slujba Canonului cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, slujbă ce va fi săvârşită în primele 4 zile ale acestui post.
La catedrala arhiepiscopală, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia slujba Canonului de la ora 17.00.
Miercuri, joi și vineri, Ierarhul nostru va săvârşi Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfinţite, de la ora 7.00, la Catedrala arhiepiscopală.
Slujba Canonului cel Mare este un imn liturgic dedicat pocăinţei pe care suntem datori să o facem faţă de Dumnezeu, din cauza păcatelor noastre.
De asemenea, o altă slujbă specială din acest post va fi şi slujba deniilor din a 5-a şi ultima săptămână a postului, cea a Patimilor Domnului.
Slujba Canonului cel Mare se va transmite și video pe pagina de Facebook Centrul Eparhial Tomis.

Arhiepiscopia Tomisului și Spitalul Municipal Mangalia organizează un proiect misionar intitulat “Hristos, Doctorul sufletelor și al trupurilor”.
Un sobor de preoți va oficia joi, de la ora 10.00, Taina Sfântului Maslu la Capela Spitalului Municipal Mangalia.
Cei prezenți se vor putea închina la moaștele Sfinților Tămăduitori Doctori fără de arginți Nectarie și Pantelimon.

Acvariul din Constanța ar putea rămâne închis și vara aceasta, pentru al doilea sezon estival consecutiv.
Acvariul a fost închis în februarie 2023, pentru lucrări de mentenanță, după ce o bucată din tavanul clădirii a căzut.
În prezent, se așteaptă finalizarea expertizei tehnice, urmată de licitația pentru execuția lucrărilor.

Peste 40 de autobuze electrice se vor afla pe trasee de săptămâna aceasta.
Primarul Constanței, Vergil Chițac, a anunțat că vor intra în circulație încă 21 de autobuze electrice noi, cu o lungime de 10 metri, care se vor adăuga la cele 20 care circulă deja pe traseele din municipiu.
Edilul a adăugat că până la sfârşitul anului, alte 22 de autobuze electrice se vor alătura parcului auto al CT Bus, urmând ca în câțiva ani toate autobuzele MAZ să fie scoase din circulație.

Aproape 40% din elevii de liceu care au participat la simularea examenului de bacalaureat au luat sub cinci la limba și literatura română.
Astfel, sunt de două ori mai mulți decât anul trecut, când doar circa 20% nu au obținut notă de trecere.
Rezultate mai slabe ca la simularea precedentă s-au înregistrat și la proba obligatorie a profilului, matematică sau istorie.

Protecția Consumatorilor anunță controale în perioada următoare la produsele de post.
Autoritatea le recomandă consumatorilor să cumpere alimente de post numai din locuri autorizate, care respectă indicațiile de temperatură și să păstreze bonul fiscal, în cazul în care doresc să reclame lipsa de calitate sau conformitate a unui produs.
Oamenii sunt sfătuiți, de asemenea, să citească atent etichetele produselor, să nu le cumpere pe acelea care nu prezintă informații clare despre ingrediente.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept