Știri 21 februarie 2024

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji mâine la Catedrala arhiepiscopală.
Ierarhul nostru va oficia, de la ora 6.30, Sfânta Liturghie.
Apoi, de la ora 18.00, va fi prezent în podcastul de dialog cu credincioșii „Cuvântul ierarhului” ce va fi transmis pe pagina de Facebook Centrul Eparhial Tomis, Youtube și TikTok ale Arhiepiscopiei Tomisului.
Tot mâine, de la ora 21.40, va oficia Acatistul Maicii Domnului la Catedrala arhiepiscopală.

Astăzi este „Ziua Internaţională a Limbilor Materne”.
Aceasta este marcată, sub egida UNESCO, începând din anul 2000, pentru a proteja şi revigora bogata diversitate culturală prin promovarea limbilor străine ca formă de comunicare, interacţiune şi înţelegere între popoare.
La origine a fost Ziua Mişcării pentru Limbă, comemorată în Bangladesh începând din 1952, în amintirea studenţilor ucişi de poliţie, deoarece au militat pentru recunoaşterea limbii bengali în Pakistan, care cuprindea pe atunci şi teritoriul de astăzi al statului Bangladesh.

Cazinoul va putea fi admirat și vizitat de constănțeni și turiști până în luna august.
În paralel cu reabilitarea desfășurată de constructor, Primăria Constanța a început demersurile pentru dotarea clădirii, dar și pentru realizarea anumitor lucrări care îi revin, potrivit edilului Vergil Chițac.
Primarul a mai spus că în clădirea Cazinoului vor fi găzduite evenimente culturale.

Protecţia Consumatorilor vrea să impună comercianților noi reguli privind produsele vândute online.
Astfel, conform unui proiect de ordin al ANPC, magazinele online vor trebui să afişeze toate informaţiile imprimate pe ambalajele produselor.
Potrivit directorului general al ANPC, Paul Anghel, un semnal de alarmă este atunci când un magazin online nu acceptă plata cu cardul și solicită transfer de bani.

Ministerul Proiectelor Europene a început alimentarea tichetelor sociale pentru alimente în valoare de 250 de lei.
De acestea beneficiază persoanele vulnerabile cu venituri nete mai mici de 2.000 de lei.
Încărcarea cardurilor va avea loc pe tot parcursul acestei săptămâni, etapizat.
Concomitent, se vor distribui 90.000 de carduri pentru noii beneficiari eligibili, care vor ajunge la aceştia prin Poşta Română.

Ministerul Muncii anunță că a început plata prestațiilor pentru beneficiarii venitului minim de incluziune.
Astfel, de marți s-au alimentat conturile pentru cei care au optat pentru încasarea venitului minim pe card, iar între 22 februarie și ultima zi a lunii se fac plățile prin mandat poștal.
Beneficiari sunt 209.000 de persoane.
Acest sprijin financiar înlocuiește venitul minim garantat și alocația pentru susținerea familiei și a intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2024.

Viteza de deplasare la ieșirea din Constanța spre Valu lui Traian a crescut la 70 de km/h.
Primăria Constanța a solicitat încă de la preluarea în administrare a acestui sector de drum intens circulat ca viteza de deplasare să fie de 70 de km/h.
Măsura contribuie la fluidizarea traficului și la reducerea timpilor de condus pentru șoferi.

Toate transmisiunile de pe paginile de Facebook Arhiepiscopia Tomisului și Radio Dobrogea vor fi difuzate pe noua pagină, Centrul Eparhial Tomis.
Măsura a fost necesară întrucât cele două pagini au fost supuse unui atac cibernetic.
Până la remedierea situației, ne puteți urmări pe canalele Youtube și TikTok ale Arhiepiscopiei Tomisului, precum și pe noua pagină de Facebook, Centrul Eparhial Tomis.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept