Știri 20 februarie 2024

Astăzi este Ziua Mondială a Dreptăţii Sociale.
În noiembrie 2007, la cea de a 62-a întrunire a Adunării Generale a ONU, s-a stabilit ca în fiecare an la 20 februarie să fie marcată această zi, iar celebrarea ei a început din anul 2009.
Statele membre ONU au fost invitate să respecte principiile ce reprezintă valorile fundamentale ce asigură existenţa şi dezvoltarea armonioasă a societăţilor, enunţate în cadrul Summit-ului Internaţional pentru Dezvoltare Socială, dreptatea socială, solidaritatea, egalitatea de şanse.
Ţara noastră, ca stat membru al Uniunii Europene, a aderat la aceste strategii şi trebuie să le pună în aplicare pentru a recupera diferenţele ce ne separă de cele mai înaintate state europene.

Spitalul Modular construit în curtea Spitalului de Boli Infecțioase Constanța a fost deschis ieri.
Acesta îndeplinește toate condițiile de acreditare, însă durata sa de folosință este limitată.
Noua structură poate fi utilizată cel mult 15 ani și trebuie reevaluată periodic.
Pe de altă parte, deși a fost ridicat în patru luni, spitalul modular poate fi dezasamblat în aproximativ 6 săptămâni și, dacă este nevoie, mutat în altă zonă.

Primăria Constanța acordă părinților care nu au bani să plătească o bonă pentru copilul în vârstă de maxim 6 ani, ajutoare bănești.
Ajutorul financiar se acordă lunar, pentru fiecare copil, în funcţie de media veniturilor nete realizate de beneficiar în ultimele 6 luni.
Astfel, se acordă 710 lei pentru venituri de până în 2.100 lei/ membru, 550 lei pentru venituri între 2.100-2.500 lei/membru, 390 lei pentru venituri între 2.500-3.000 lei/membru și 250 lei pentru venituri între 3.000-3.500 lei/membru.

Distribuirea băuturilor energizante către minori este interzisă.
Proiectul de lege a fost adoptat de Camera Deputaţilor.
Documentul legislativ prevede amenzi între 5.000 şi 20.000 lei pentru vânzarea sau oferirea cu titlu gratuit, inclusiv prin automate comerciale, a băuturilor energizante către minori.
Este vorba despre acele băuturi care conţin combinaţii de carbohidraţi, vitamine, minerale sau cofeină şi alţi compuşi cu efect de stimulare a sistemului nervos.

Ajutoarele pentru încălzire și pentru plata facturii la curent vor fi acordate în continuare persoanelor cu venituri mici.
Este vorba despre 800.000 de familii care nu s-ar mai încadra în plafoanele stabilite, în urma creșterii pensiilor și salariilor.
O decizie în acest sens este analizată de guvern și ar urma să fie adoptată săptămâna aceasta.
De asemenea, Executivul are în vedere măsuri pentru scăderea facturilor la utilități.

Mamele minore în vârstă de 16 ani pot semna orice document referitor la îngrijirea copiilor.
De asemenea, ele beneficiază de alocația de stat acordată atât lor, cât și copiilor.
Senatul a adoptat tacit propunerea legislativă.
În baza noilor reglementări, minorele vor avea dreptul să decidă cu privire la copilul lor și să semneze orice document cu caracter medical și social ce are legătură cu îngrijirea, creșterea și dezvoltarea acestuia.
Documentul urmează să fie dezbătut în Camera Deputaților, for decizional.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept