Știri 9 februarie 2024

Biserica Ortodoxă îl va cinsti mâine pe Sfântul Sfințit Mucenic Haralambie.
Cu acest prilej, astăzi, de la ora 16.00, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia slujba Vecerniei la biserica „Sf. Haralambie” din localitatea Viile, județul Constanța.
Mâine, de la ora 7.30, preoții și credincioșii parohiei „Sfântul Haralambie” din Constanța îi vor întâmpina pe IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, IPS Iacov, Mitropolit de Mytilene, Grecia, și pe PS Macarie de Glavinitsa, Episcop vicar al Mitropoliei de Ruse, Bulgaria, la intersecția bulevardelor Tomis și Aurel Vlaicu (zona vapor), apoi vor merge în procesiune la biserica „Sf. Haralambie”, unde va fi oficiată Sfânta Liturghie arhierească.
Totodată, de astăzi, ora 17.00, până duminică, ora 18.00, credincioșii vor putea cinsti icoana Maicii Domnului ,,Înjunghiata”, ce va fi adusă de la mănăstirea Piatra Tăieturii, din județul Suceava.
Tot mâine, de la ora 21.40, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Acatistul Învierii Domnului la Catedrala arhiepiscopală.
Duminică, de la ora 8.15, împreună cu IPS Iacov, Mitropolit de Mytilene (Grecia), IPS Teodosie va săvârși Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”.
Luni, de la ora 6.30, va oficia Sfânta Liturghie tot la Catedrala arhiepiscopală.

Un nou sens unic este instituit, de astăzi, în municipiul Constanța.
Astfel, pe aleea Hortensiei, în proximitatea blocurilor V4 și X5, circulația autovehiculelor se realizează în sens unic, dinspre strada Căpitan Dobrilă Eugeniu spre blocul G7.
Instituirea regimului de sens unic pe această stradă a fost necesară pentru a oferi o alternativă de circulație autovehiculelor ce aparțin riveranilor din această zonă.

Primăria Constanța atrage atenția că în grădinile din fața blocurilor nu se pot construi și amplasa foișoare, locuri de joacă, umbrele, bănci și altele asemenea.
Zonele respective au destinație de spațiu verde și pot fi amenajate doar cu flori, plante decorative sau arbuști.
Încălcarea acestor prevederi se sancționează cu amendă care poate ajunge până la 2.500 de lei.

Elevii vor începe cursurile la data de 9 septembrie și le vor încheia pe 20 iunie.
Astfel, anul școlar 2024-2025 va avea o durată de 36 de săptămâni de cursuri.
Structura următorului an școlar a fost publicată în Monitorul Oficial.
Programele naționale „Școala altfel” și „Săptămâna verde” urmează să se desfășoare în perioada 9 septembrie 2024—30 mai 2025, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unității de învățământ.

Guvernul va lua săptămâna viitoare, o decizie privind eliminarea impozitării cu 10% a concediilor medicale.
Două dintre categoriile de beneficiari vor fi pacienţii oncologici şi femeile însărcinate, potrivit purtătorului de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin.
Primul ministru, Marcel Ciolacu a declarat că trebuie totuși descurajat abuzul de concedii medicale.

Registrul Auto Român va emite de la 1 decembrie 2024 certificatul “RAR Auto Pass”.
Documentul va fi eliberat la vânzarea maşinii pentru a putea fi prezentat cumpărătorului şi se adresează maşinilor deja înmatriculate în România.
RAR Auto Pass va conţine informaţii esenţiale despre istoricul kilometrajului, dar şi despre istoricul de accidente care au afectat sistemele de siguranţă ale autovehiculului.
Certificatul va costa în jur de 50 de lei, iar pentru a-l obţine nu este nevoie ca vehiculul să fie prezentat la RAR.

Parlamentul European a adoptat, în primă lectură, Directiva privind decăderea din dreptul de a conduce un autoturism.
Aceasta este un pas în atingerea obiectivului de a reduce cu jumătate decesele cauzate de accidentele rutiere, până în anul 2030.
Europarlamentarul Corina Creţu a precizat că actul legislativ stabileşte un sistem de cooperare şi transfer de informaţii între statul în care a fost săvârşită o încălcare gravă a legii rutiere şi statul care a eliberat permisul de conducere, precum şi proceduri şi obligaţii concrete pentru cele două ţări implicate.
Corina Creţu a mai menționat că România ocupă primul loc în Europa la mortalitatea din cauza accidentelor rutiere.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept