Știri 24 ianuarie 2024

Biserica Ortodoxă Română îl va cinsti mâine pe Sfântul Ierarh Bretanion, episcopul Tomisului.
Cu acest prilej, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși, de la ora 7.30, Sfânta Liturghie la mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului, Sfinții Nicolae și Bretanion”, din apropierea localității 23 August.
De la ora 18.00, va fi prezent în podcastul de dialog cu credincioșii „Cuvântul ierarhului” ce va fi transmis pe paginile de Facebook, Youtube și TikTok ale Arhiepiscopiei Tomisului.
Apoi, de la ora 21.40, ierarhul nostru va oficia Acatistul Maicii Domnului la Catedrala arhiepiscopală „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”.

Astăzi se împlinesc 165 de ani de la prima Unire a Principatelor Moldovei şi Munteniei.
Această unire reprezintă actul politic care stă la baza României moderne şi a formării naţiunii române.
Actul solemn al acestui eveniment a fost marcat odată cu sosirea domnitorului Alexandru Ioan Cuza în capitala Bucureşti.
Astfel, la 24 ianuarie 1859 se realiza, de fapt, a doua Unire a românilor şi momentul în care ţara noastră primeşte numele de România.
Statul naţional român s-a format treptat, astfel că a început cu Unirea din 1859 şi s-a încheiat în 1918, când lupta de eliberare naţională a poporului român va fi încununată de victorie.
Cu acest prilej, ierarhii, preoţii şi diaconii Bisericii Ortodoxe Române au oficiat slujba de Te Deum în toate bisericile din Patriarhia Română.

Autobuzele CT BUS circulă astăzi în program de weekend.
Astfel, mijloacele de transport au intrat pe trasee de la ora 05:45 și vor circula până la ora 23:00.
Măsura este luată în contextul zilei de sărbătoare legală.

Noi parcuri eoliene vor fi realizate în localitățile constănțene Adamclisi și Deleni.
Puterea totală a celor două parcuri eoliene ce formează proiectul este de până la 600 de megawați.
Construcția ar urma să înceapă anul viitor, iar perioada de executare a lucrărilor va fi de până la 3 ani.
În urma proiectului, 400.000 de locuințe vor beneficia de energie verde.

Programul Casa Verde Fotovoltaice s-a reluat de ieri.
Solicitanţii care nu au selectat un instalator până la data suspendării programului, au la dispoziţie 90 de zile pentru a face acest lucru, prin intermediul aplicaţiei puse la dispoziţie de Administraţia Fondului pentru Mediu.
Programul va avea pentru acest an un buget-record de 2 miliarde de lei şi va viza aproximativ 90.000 de gospodării, potrivit ministrului Mircea Fechet.

Apa potabilă va deveni mai sigură datorită noilor standarde de igienă la nivelul Uniunii Europene.
Acestea se vor aplica de la 31 decembrie 2026 materialelor şi produselor utilizate în instalaţiile noi sau atunci când instalaţiile mai vechi sunt renovate sau reparate.
Aceste standarde vor preveni creşterea microbiană şi vor reduce riscul de percolare a substanţelor nocive în apa potabilă.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept