Știri 4 ianuarie 2024

Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va fi prezent astăzi, de la ora 18.00, în podcastul de dialog cu credincioșii „Cuvântul ierarhului”.
Acesta va fi transmis pe paginile de Facebook, Youtube și TikTok ale Arhiepiscopiei Tomisului.
Apoi, de la ora 21.40, va oficia Acatistul Maicii Domnului la Catedrala arhiepiscopală.
Mâine, de la ora 5.00, ierarhul nostru va săvârși Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală, urmată de Sfințirea Mare a apei, slujbă identică cu cea oficiată în ziua de Bobotează.
Apa sfințită va fi îmbuteliată în 200.000 PET-uri ce vor fi oferite credincioșilor constănțeni de Bobotează.

CRTS Constanța face apel la cetățeni să vină să doneze sânge.
Este nevoie de cel puțin 50 de donatori pe zi, indiferent de grupa sanguină.
Astfel, sunt așteptate toate persoanele sănătoase care vor să doneze, în special cei cu grupa de sânge A pozitiv, pentru care cererea este mai mare în această perioadă.
Programul de donare la sediul Centrului este de luni până vineri între orele 7.30 și 13.30.

CNAIR a introdus, din acest an, rovinieta de o zi.
Totodată, se introduce și cea pe două luni, pentru toate categoriile de vehicule.
Vor fi menținute tarifele curente pentru toate categoriile de vehicule.
Pentru vehiculele de marfă, vinieta de 90 de zile va fi eliminată și va fi înlocuită de una cu valabilitate de 60 de zile.
Tariful zilnic nu depăşeşte 9% din tariful pentru 12 luni.

Plata pensiilor la Poştă se face, luna aceasta, conform convenţiei încheiate între cele două instituţii.
Fondurile necesare au fost transmise către Poşta Română iar distribuirea pensiilor la domiciliul beneficiarilor se va face de mâine.
Ministerul Muncii menţionează că plata pe card a pensiilor se va face în perioada 11-12 ianuarie.

Evaluarea seismică a bisericilor devine obligatorie.
Conform prevederilor legale, instituțiile publice, printre care și bisericile, sunt obligate să demareze procesul de expertiză tehnică a clădirilor pentru a le încadra într-o clasă de risc seismic. Termenul limită pentru această procedură este 1 ianuarie 2025.

Elevii se vor reîntoarce la școală de luni, 8 ianuarie.
Conform structurii anului școlar 2023-2024, modulul trei va dura doar câteva săptămâni, acesta urmând să se încheie la date diferite, în funcție de deciziile inspectoratelor școlare județene.
În luna februarie, elevii vor avea liber o săptămână, în perioada 12 februarie— 3 martie.
Această structură, în module, este varianta hotărâtă de autorități și pentru noul an școlar, 2024-2025.

Termenul pentru montarea obligatorie a repartitoarelor de căldură a fost prelungit până la 31 decembrie 2024.
Legea a fost votată recent de Parlament.
Actul normativ prevede inclusiv acordarea unui sprijin de maxim 750 de lei persoanelor cu un venit lunar de sub 2.000 de lei pe membru de familie, pentru achiziţia şi instalarea repartitoarelor.
În România, aproximativ un milion de locuinţe încă sunt conectate la sistemul centralizat de termoficare.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept