Știri 3 noiembrie 2023

Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va sluji mâine la mănăstirea Strunga.
Ierarhul nostru va oficia, de la ora 7.45, Sfânta Liturghie, cinstind, anticipat, hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil.
De la ora 21.40, va oficia Acatistul Învierii Domnului la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”.
Duminică, de la ora 8.00, IPS Teodosie împreună cu P.S. Damaschin Dorneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, și cu P.S. Antonie, Episcop de Bălți, va oficia slujba de sfințire a picturii bisericii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din satul Moara-Bulai (comuna Moara, județul Suceava), urmată de Sfânta Liturghie.
Luni, de la ora 6.40, va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală.

Programul Rabla ar putea fi modificat.
Ministerul Mediului ia în calcul să limiteze folosirea voucherelor obţinute în urma casării autoturismelor vechi doar la achiziţionarea de maşini fabricate în România.
Potrivit ministrului Mircea Fechet, unul dintre aspecte ar putea viza chiar valoarea maximă a unui autoturism care poate fi achiziţionat cu asemenea vouchere.

Cardurile de energie vor fi valabile până la sfârștiul lunii martie anul viitor.
A fost prelungită valabilitatea acestora, deoarece expirau la finalul lunii decembrie. Este vorba despre a doua tranșă de 700 de lei – bani prin care se pot plăti facturile la curent, gaze sau întreținere.
Peste 370.000 de carduri de energie au fost livrate în ultimele săptămâni de Poșta Română.

Profesorii ar urma să declare în fiecare an meditațiile pe care le fac cu elevii și școlile de la care provin aceștia.
Potrivit unui proiect de ordin de ministru, fiecare declarație va fi verificată de câte un responsabil numit de directorul școlii, care poate notifica profesorul în cazul unui refuz, dacă sunt întârzieri sau probleme în completarea documentului.
Profesorii vor face declarația de interese pe propria răspundere, în scris, până la data de 31 decembrie a fiecărui an, iar nedeclararea meditațiilor va fi considerată abatere disciplinară.
Legea ar urma să se aplice de la 1 ianuarie.

Certificatele de naştere, de căsătorie şi de deces vor putea fi obţinute în sistem online.
Potrivit Ministerului Afacerilor Interne, termenul preconizat pentru operaţionalizarea proiectului-pilot este sfârşitul acestui an, urmând ca implementarea să se finalizeze, la nivel naţional, cel mai târziu la data de 24 septembrie 2024.
Astfel, se va reduce timpul de soluţionare a cererilor referitoare la înregistrarea actelor de stare civilă şi eliberarea certificatelor aferente.

România înregistrează unul din cele mai mici venituri din taxe şi impozite din Uniunea Europeană, raportat la Produsul Intern Brut.
Așa arată datele Eurostat.
Un raport al Băncii Mondiale recomandă ţării noastre reformarea sistemului de taxe şi impozite şi o atenţie sporită asupra colectării.
Cel mai mare raport dintre impozite și PIB se înregistrează în Franța, Belgia și Austria. Acestea sunt între 43 și 48% din PIB.
La polul opus se află Irlanda, România și Malta, care nu reușesc să strângă la bugetul de stat aproximativ 27% din PIB.

Legea care prevede posibilitatea declarării, la cerere, a cabinetelor de medicină de familie a fost promulgată.
Acestea pot deschide cel mult două puncte secundare de lucru dacă solicitantul asigură un program fracţionat de minim 10 ore pe săptămână.
Punctele de lucru pot obţine, la cerere, statutul de utilitate publică”, potrivit actului normativ.
Acest statut permite cabinetelor să primească în folosinţă gratuită spaţii ale unităţilor administrativ-teritoriale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept