Știri 27 octombrie 2023

Biserica Ortodoxă îl cinsteşte astăzi pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor.
Născut la începutul secolului al XIII-lea, în satul Basarabi, din sudul Dunării, Sfântul Dimitrie s-a nevoit pentru a dobândi o viaţă virtuoasă, în post şi rugăciune.
Şi-a găsit sălaş într-o peşteră pe malul Lomului şi a trăit o viață ascetică.
După moartea sa, intrarea peșterii s-a surpat și a blocat accesul.
Moaştele sfântului au fost descoperite atunci când apele Lomului au crescut şi au redeschis peștera.
În anul 1774, un creştin numit Hagi Dimitrie, din Bucureşti, a mijlocit pe lângă autorităţile militare ruseşti, aflate atunci la sud de Dunăre, pentru aducerea moaştelor în Muntenia.
Astfel, trupul Sfântului Dimitrie a fost adus la Bucureşti şi aşezat în catedrala patriarhală, unde se află şi astăzi.
Sfântul Dimitrie cel Nou este ocrotitorul oraşului Bucureşti, iar harul său se face simţit în numeroasele vindecări petrecute la racla sa.

Biserica Ortodoxă Română îl va cinsti mâine pe Sfântul Ierarh Iachint de Vicina, primul Mitropolit al Țării Românești.
Cu acest prilej, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia, de la ora 8.00, Sfânta Liturghie la mănăstirea Dervent.
De la ora 21.40, va oficia Acatistul Învierii Domnului la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”.
Duminică, ierarhul nostru va săvârși, de la ora 7.45, Sfânta Liturghie la biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Agigea.
Totodată, Arhiepiscopul Tomisului va sfinți lucrările de consolidare și renovare realizate și două Sfinte Cruci.

CRTS Constanța organizează o nouă acţiune de donare de sânge.
Aceasta se va desfășura mâine, între orele 8.30 și 13.30, la Sala de Sport din localitatea 23 August.
Este nevoie de donatori din toate grupele de sânge.

România va trece la ora oficială de iarnă.
Astfel, în noaptea de sâmbătă spre duminică, ora 4.00 va deveni ora 3.00.
Duminică, ziua va fi cea mai lungă din an, cu 25 de ore.
Din anul 1997, România a adoptat trecerea la ora oficială de iarnă şi de vară în aceeaşi zi cu statele Uniunii Europene.

Regimul de circulație pe 3 străzi din zona centrală se modifică de astăzi.
Traficul rutier este reorganizat astfel:
pe strada Walter Mărăcineanu, circulația autovehiculelor se va realiza în sens unic, dinspre strada A.S. Pușkin spre strada Decebal, pe strada Mihai Eminescu, se va circula dinspre strada Decebal spre strada Smârdan, iar pe strada A.S. Pușkin, circulația autovehiculelor va fi permisă dinspre strada Mihai Eminescu spre strada Eroilor.
Proiectul de reorganizare a traficului rutier a fost realizat la cererea locuitorilor din zonă.

Legea privind măsurile fiscal-bugetare a fost promulgată de preşedintele Klaus Iohannis.
Acestea au ca scop asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung și reducerea risipei bugetare.
Guvernul şi-a angajat răspunderea pe acest pachet de măsuri, pe 26 septembrie.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept