Stiri 28 noiembrie 2022

Biserica Ortodoxă îl va cinsti miercuri pe Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat, Ocrotitorul României.
Cu acest prilej, mâine, de la ora 7.30, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia Sfânta Liturghie la biserica „Sfântul Apostol Andrei” din cartierul constănțean Palas, iar de la ora 12.00, la liceul tehnologc „Ion Podaru” din localitatea Ovidiu, Ierahul nostru va asista la un spectacol cultural artistic dedicat Sfântului Apostol Andrei, patronal spiritual al liceului, și Zilei Naționale a României.
Apoi de la ora 17.00, va oficia slujba Vecerniei la mănăstirea „Sfântul Apostol Andrei” din apropierea localității Ion Corvin.
Miercuri, de la ora 8.30, ierarhul Tomisului va săvârși Sfânta Liturghie la mănăstirea „Peștera Sfântului Apostol Andrei” din localitatea Ion Corvin, împreună cu un sobor de ierarhi români și din străinătate.
Totodată, va avea loc dubla lansare a „Bibliei în versuri de la Cluj” și a colecției „Ecoul veșniciei”.
Vor rosti alocuțiuni: IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, pr. prof. univ. dr. Ioan Chirilă. Ing. Ioana Roman, primarul comunei Viișoara, jud. Cluj, Nadia Farcaș, editor editura „Ecoul Transilvan”, Alina Pârvulescu, secretar general A.N.C.R., și scriitorul Ioan Ciorca.
Evenimentul editorial este organizat de către Arhiepiscopia Tomisului și editura „Ecoul Transilvan”.
Joi, de la ora 6.00, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sf. Ap. Petru și Pavel”, urmată, de slujba de Te Deum pentru Ziua Națională a României, oficiată de la ora 9.00, la Monumentul „Victoriei” din Parcul Arheologic.
De la ora 18.00, va fi prezent în podcastul de dialog cu credincioșii „Cuvântul ierarhului” ce va fi transmis pe paginile de Facebook și Youtube ale Arhiepiscopiei Tomisului.
Apoi de la ora 21.45, va oficia Acatisul Maicii Domnului la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.

Arhiepiscopia Tomisului organizează cea de a patra ediție a acțiunii umanitare ”De Crăciun, fii bun!”.
Aceasta se desfășoară până pe 17 decembrie și are ca scop sprijinirea familiilor sărace din mediul rural din județul Constanța.
Astfel, va fi organizată o colectă de alimente neperisabile, articole de igienă și haine în parohiile urbane din Constanța, Mangalia, Medgidia, Năvodari, Hârșova, Ovidiu, Eforie, Negru-Vodă, Techirghiol și Cernavodă.
Mai multe informații pot fi obținute de la preoții parohiilor urbane din cuprinsul Arhiepiscopiei Tomisului.

Constănțenii sunt așteptați să doneze sânge.
CRTS Constanța anunță că programul de donare de săptămâna aceasta este unul normal astăzi, mâine și vineri (în intervalul orar 7.30 – 12.30).
Miercuri și joi, Centrul va fi închis, în contextul zilelor de sărbători legale.

CT BUS anunță astăzi și joi întârzieri pe unele trasee.
Astfel, astăzi în intervalul orar 09:00 -12:00, autobuzele liniilor care deservesc rutele ce tranzitează intersecția bd. Ferdinand cu bd. Tomis și str. Termele Romane cu str. Traian (42, 44, 48, 51, 101, 51B, 5-40, 2-43, 43C și 43M) vor înregistra întârzieri ca urmare a restricționării circulației în vederea repetițiilor pentru festivitățile prilejuite de Ziua Națională.
Joi, 1 decembrie, aceleași linii vor avea întârzieri în intervalul orar 08:00 – 13:00.

Constanța se pregătește pentru o serie de acțiuni care se vor desfășura cu ocazia Zilei Naționale a României.
Pentru organizarea acestora, vor fi instituite restricţii de trafic.
Astfel, de astăzi de la ora 13:00, respectiv de miercuri de la ora 18:00 şi până joi 01 decembrie, de la ora 13:00, se va interzice accesul și staționarea autovehiculelor în parcarea aflată pe bulevardul Tomis, tronsonul cuprins între bulevardul Mamaia și strada Traian, în parcările aflate pe ambele părți ale străzii Traian, tronsonul cuprins între bulevardul Tomis și strada Mihai Viteazu și în parcarea aflată pe strada Termele Romane, tronsonul cuprins între strada Traian și Valea Portului.
Astăzi, în intervalul orar 09:00-13:00 și joi, 01 decembrie, între orele 08:00-13:00, se va restricționa circulația autovehiculelor pe bulevardul Tomis, tronsonul cuprins între bulevardul Mamaia și strada Traian, pe străzile Traian și Termele Romane.

Infecțiile bacteriene sunt a doua cauză de deces la nivel mondial, după bolile de inimă.
Aşa arată un nou studiu care citează stafilococul auriu și pneumococul printre cele mai mortale bacterii.
La copiii sub cinci ani, totuși, infecțiile pneumococice sunt cele mai mortale.
Pentru cercetători, aceste rezultate ilustrează modul în care infecțiile bacteriene reprezintă o „prioritate urgentă” în sănătatea publică.
Ei solicită eforturi pentru prevenirea infecțiilor, o mai bună utilizare a antibioticelor pentru a evita în special fenomenele de rezistență și o utilizare mai eficientă a vaccinării.

Concediile medicale luate de angajaţii din România într-un an au un impact în economie de 24 de miliarde de lei.
Aşa arată un studiu realizat la cererea unei reţele de servicii medicale din ţara noastră.
Aceeaşi analiză arată că peste 2 milioane de angajaţi, adică mai mult de un sfert dintre cei care au un serviciu, se îmbolnăvesc, iar jumătate dintre zilele de concediu medical sunt cu spitalizare, iar angajatorii vor fi nevoiţi să adauge, la beneficiile pentru angajaţi, şi abonamentele medicale.
Acestea nu se mai adresează doar persoanelor care lucrează în birouri şi în corporaţii, ci şi muncitorilor din fabrici, persoanelor din categoriile vulnerabile, care, în mod obişnuit, nu ar avea acces la servicii sanitare private de calitate sau la o infrastructură medicală tehnologizată.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept