Stiri 4 noiembrie 2022

Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia în această seară, de la ora 17.00, Taina Sfântului Maslu la biserica „Adormirea Maicii Domnului şi Cuvioasa Parascheva” din cartierul constănțean Palazu Mare.
Mâine, de la ora 7.00, Ierarhul nostru va săvârși Sfânta Liturghie la biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din Constanța, iar de la ora 22.00, va oficia Acatistul Învierii Domnului la Catedrala arhiepiscopală.
Duminică, de la ora 8.00, Arhiepiscopul Tomisului va sfinți pictura bisericii „Buna Vestire” din Năvodari și va oficia Sfânta Liturghie.
De la ora 23.00, va săvârși Sfânta Liturghie de hram la mănăstirea Strunga.

Persoanele strămutate din Ucraina care locuiesc în județul Constanța au la dispoziție un CALL Center.
Acesta poate fi apelat la numărul cu tarif normal (+4) 0377 30 30 30, de luni până vineri, între orele 09.00 – 17.00.
Apelurile telefonice sunt preluate de personal de specialitate, iar dialogul se poate purta în limbile română, ucraineană și engleză.
Numărul poate fi utilizat și de românii din județul Constanța care doresc să își ofere ajutorul ori să semnaleze faptul că un cetățean sau o familie din Ucraina are nevoie de susținere.

Programul de casare a autovehiculelor a fost amânat pentru anul viitor.
Administrația Fondului pentru Mediu intenționează să simplifice procedurile de accesare a proiectelor finanţate din Fondul pentru mediu prin descentralizarea unor programe, cu ajutorul primăriilor care se vor implica direct în analiza și implementarea proiectelor.
În acest context, ghidul Programului privind casarea autovehiculelor uzate va suferi modificări, urmând ca sesiunea de lansare să aibă loc în prima parte a anului 2023.

România și Republica Moldova sunt țări aflate în prima linie a asistenței umanitare pentru refugiații ucraineni.
Raportat la numărul de locuitori, Republica Moldova este țara din regiune care găzduieşte cei mai mulţi refugiaţi, peste 90.000 din cele circa 600.000 de persoane care au intrat în țară de la începutul războiului din Ucraina, alegând să rămână pe teritoriul național moldovean, dintre care 42.637 sunt copii.
În acest context, Organizația Salvați Copiii România a pus la dispoziție două mașini medicale echipate complet și două ecografe mobile în valoare de 185.000 de Euro către Asociația Sănătate pentru Tineri din Chișinău.

O scurtă plimbare după masă poate regla nivelul de zahăr din sânge.
Specialiștii spun că mușchii care lucrează consumă glucoza suplimentară din fluxul sanguin, reducând nevoia de secreție de insulină.
Pentru menținerea glicemiei sub control pe tot parcursul zilei, este esențială o dietă sănătoasă, cu multe fructe și legume, și participarea la o activitate fizică regulată.

82% dintre români știu că trebuie să își asigure locuința împotriva dezastrelor naturale.
Aşa arată rezultatele celui mai nou studiu sociologic realizat de UNSAR.
Cu toate acestea, doar 20% din cele 9,6 milioane de locuințe sunt protejate de o poliță obligatorie PAD.
Conform aceleiași cercetări sociologice, majoritatea proprietarilor de locuințe s-ar simți mai motivați să achiziționeze aceste soluții de protecție financiară dacă li s-ar acorda reduceri sau bonificații la plata impozitului anual, dacă ar dispune de venituri mai mari sau dacă ar avea mai multe informații despre asigurări.

De săptămâna viitoare, tinerii pot lua credite cu dobândă subvenționată parțial sau total de stat pentru taxe școlare, chirie sau avans pentru locuință.
Cele două programe, „Family Start” și „Student Invest”, oferă împrumuturi de până la 75.000 de lei familiilor și până la 50.000 studenților.
Beneficiarii nu vor primi însă banii în cont, ci banca va efectua plățile în numele lor.
În noul program, „Student Invest”, se vor încadra studenții de până la 31 de ani.
Împrumutul maxim va fi de 50.000 de lei, bani din care tinerii își pot plăti taxele de școlarizare, căminul sau avansul pentru o locuință.
Vor avea la dispoziție zece ani să restituie banii, iar dobânda, în cazul lor, va fi subvenționată în întregime de stat.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept