Stiri 10 iunie 2022

Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji mâine dimineață în localitatea Culmea Nord, jud. Constanța.
Ierarhul nostru va săvârși, de la ora 7.00, Sfânta Liturghie și slujba de pomenire de obște a celor adormiți la biserica „Sfânta Treime”.
De la ora 23.00, va oficia Acatistul Învierii Domnului la Catedrala arhiepiscopală.
Duminică, de sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh, IPS Teodosie va săvârși Sfânta Liturghie în altarul de vară al Catedralei arhiepiscopale „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, de la ora 8.00.
Tot duminică, la ora 18.00, împreună cu PS Ilarion, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, va oficia Pavecernița Mare și Litia la mănăstirea Văcăreștii Noi, de lângă localitatea Lumina, cu prilejul hramului Sfânta Treime.
Luni, de la ora 8.30, ierarhul nostru va oficia Sfânta Liturghie la biserica „Sfânta Treime” din Constanța, zona Casa de Cultură.
Apoi, în Sala mică a Casei de Cultură, IPS Teodosie îi va premia pe elevii care au participat la Olimpiada de Religie, fazele județeană și națională.

Parohia Sf. Mare Mc. Mina din Constanța organizează un concert caritabil.
Acesta se va desfășura duminică, de la ora 19.00, lângă biserica de lemn din Parcul Tăbăcărie și va fi susținut de Corala Armonia a Arhiepiscopiei Tomisului, dirijată de Arhidiacon Ion Iulian Dumitru și acompaniată de Orchestra Folclorică Muzica Divertis.
Accesul este liber cu strângere de fonduri pentru Robert, un copil de 3 ani diagnosticat cu autism atipic.

Un elicopter va survola principalele artere de circulaţie de pe litoral, în minivacanţa de Rusalii.
Măsura este luată pentru o mai bună fluidizare a traficului rutier, deoarece polițiștii constănțeni se așteaptă la creșteri ale traficului rutier în acest week-end.
De asemenea, numărul polițiștilor prezenți în stradă va fi suplimentat.

Persoanele condamnate definitiv la închisoare nu vor putea candida la alegerile prezidențiale.
Așa prevede un proiect de lege adoptat de Camera Deputaţilor, ca for decizional.
În perioada următoare va fi supusă aprobării Parlamentului şi propunerea care extinde măsura şi pentru candidaţii la alegerile parlamentare.
În forma iniţială, documentul interzicea candidaturile condamnaţilor penal la orice fel de funcţie publică.

O directivă europeană prevede că salariul minim trebuie să asigure „un nivel de trai decent”.
Textul prevede reguli obligatorii pentru cele 21 de state europene unde există deja salarii minime.
Astfel, se va impune transparenţa modalităţii de stabilire a salariului minim şi se va facilita creşterea acestuia.
Totodată, statele vor evalua, cu ajutorul unui coş de bunuri şi servicii la preţuri reale, dacă salariul minim legal existent este suficient pentru un nivel de trai decent, arată Parlamentul European.

Actele contabile nu mai trebuie arhivate 50 de ani.
Un proiect de lege modifică termenul de păstrare a documentelor la 5 ani.
Actul normativ a fost adoptat de plenul Camerei Deputaților, for decizional.

O familie din România are cheltuieli lunare de aproape 5.000 de lei.
Potrivit Institutului Naţional de Statistică, veniturile totale medii lunare au crescut, anul trecut, cu 9%, respectiv 10% faţă de 2020.
Statisticile mai arată că aproape un sfert din populație trăiește în sărăcie, adică cu mai puțin de 60% din media veniturilor pe persoană.
Cea mai înaltă incidenţă a sărăciei s-a înregistrat între anii 2017-2020 în rândul copiilor în vârstă de până la 18 ani şi al tinerilor de 18-24 ani, circa 3 din 10 dintre aceştia s-au aflat sub pragul de sărăcie, mult peste nivelurile corespunzătoare adulţilor.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept