Știri 6 ianuarie 2022

Biserica Ortodoxă prăznuieşte astăzi Botezul Domnului nostru Iisus Hristos sau Boboteaza.
Numită teologic şi Epifania, Teofania sau Arătarea Domnului, sărbătoarea ne aminteşte de momentul în care Iisus Hristos, la vârsta de 30 de ani, a venit la râul Iordan şi a fost botezat de Sfântul Ioan Botezătorul.
În acel moment s-a auzit din cer glasul lui Dumnezeu-Tatăl, care a mărturisit despre Hristos că este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu, iar Duhul Sfânt s-a pogorât peste el în chipul unui porumbel.
Totodată şi Sfântul Ioan Botezătorul a mărturisit despre Iisus că este Mielul lui Dumnezeu, cel ce ridică păcatele lumii.
Astfel, din acel moment, Iisus se arată lumii ca fiind Mesia, Mântuitorul, cel profeţit şi aşteptat de către poporul Israel.
Primele menţiuni despre această sărbătoare apar înainte de secolul 3, iar atestarea documentară s-a făcut de către Clement Alexandrinul, în lucrarea Stromata întâi, dar şi în Constituţiile Apostolice, unde Boboteaza este menţionată alături de Naşterea şi Învierea Domnului.
Marii cuvântători ai secolelor 4-5 ne-au lăsat predici celebre la Bobotează, iar pe la anul 400 sărbătoarea era ţinută cu mare fast, în această zi fiind interzise reprezentaţiile artistice.
Mai târziu, Biserica obişnuia ca botezul catehumenilor să se facă în ziua de Bobotează, fapt ce a atribuit sărbătorii şi denumirea de luminare sau sărbătoarea luminilor.
Rânduiala bisericească prevede ca astăzi preoţii să meargă pe malul unei ape şi să oficieze slujba sfinţirii mari a apei, iar credincioşii pot folosi agheasma mare până la Odovania Praznicului de pe 14 ianuarie.
Totodată, pentru a sublinia prezenţa Sfintei Treimi în apa Iordanului, preoţii aruncă după slujbă trei cruci în apă.

Biserica Ortodoxă va prăznui mâine Soborul Sfântului Ioan Botezătorul.
Cu acest prilej, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia astăzi, de la ora 17:00, slujba Vecerniei la biserica „Sf. Ioan Botezătorul” din Constanța, zona Cora Bratianu.
De la ora 21.40, Ierarhul nostru va oficia Acatistul Botezului Domnului, Acatistul Maicii Domnului și Acatistul Sfântului Ioan Botezătorul, la Catedrala arhiepiscopală.
Mâine, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” din localitatea Techirghiol, de la ora 8:15.

Căldura neobișnuită pentru luna ianuarie pune în pericol culturile agricole, pomii fructiferi și vița de vie.
Temperaturile ridicate, de peste 15 grade, din timpul zilei grăbesc dezvoltarea plantelor, iar un eventual îngheț în perioada următoare le va distruge, avertizează specialiștii.
Variațiile bruște de temperatură sunt consecința schimbărilor climatice la nivel global, confirmă specialiștii.
Meteorologii anunță că vremea va fi caldă în sudul țării şi în perioada următoare, astfel că în intervalul 5-11 ianuarie, vor fi temperaturi maxime de 17 grade.

Termenii “afterschool”, „breaking news” și „all-inclusive” au fost introduși în noul Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române.
A treia ediție a acestuia are 3.000 de modificări.
Primele exemplare ale noului Dicționar au ieșit recent din tipar, iar acesta va putea fi găsit foarte curând și în librării.
De asemenea, noua ediție va putea fi consultată online pe site-ul editurii Univers Enciclopedic.

La fiecare 30 de minute, un român moare de infarct.
Stilul de viață sedentar, fumatul, consumul de alcool și stresul sunt factori majori în provocarea afecțiunilor cardiace.
Medicii atrag atenția că pandemia și nivelul de stres ridicat adus de această situație au dus la o creștere alarmantă a tinerilor care ajung în cabinete cu astfel de probleme.
Specialiștii recomanda schimbarea dietei și a obiceiurilor, renunțarea la alimentele de tip fast food și introducerea în dietă a unor alimente sănătoase, inclusiv fructe proaspete și legume, renunțarea la fumat, alcool și zahăr.
Statisticile arata ca bolile cardiovasculare reprezintă cauza numărul 1 de deces în ţara noastră, cu 57% din total.

Hong Kong a interzis complet comercializarea fildeşului şi a produselor din fildeş.
Reglementarea a intrat în vigoare la sfarsitul lunii trecute.
Astfel, cei care vor încălca legea şi vor comercializa produse din fildeş vor primi o pedeapsă de până la 10 de ani de închisoare, sau o amendă maximă de 1,3 milioane de dolari.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept