Știri 29 mai 2019

Sâmbătă, Biserica Ortodoxă îl va cinsti pe Sfântul Iustin Martirul și Filosoful.
Cu acest prilej, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie, la paraclisul mănăstirii Galeșu-Poarta Albă, închinat Sfântului Iustin, de la ora 7:45.
După slujbă, Ierarhul nostru va ține un cuvânt de învățătură.

În Schitul Românesc de la Iordan au fost rostite primele rugăciuni după o perioadă de pustiire de 50 de ani.
Potrivit Părintelui Arhimandrit Teofil Anăstăsoaie și slujitorilor de la Reprezentanța Patriarhiei Române, în incinta schitului au fost găsite fragmente din cărți, icoane și obiecte de cult din prima jumătate a secolului XX.
De istoria Schitului Românesc de la Iordan se leagă viața Sfântului Ioan Iacob de la Neamț (cinstit de Biserica Ortodoxă pe 5 august), care a fost egumen al acestui așezământ monahal în perioada 1947-1952.

ANM a emis o informare meteorologică de instabilitate atmosferică pentru toată țara.
Aceasta este valabilă până sâmbătă la ora 10:00.
Astfel, în intervalul menționat , local și temporar în regiunile vestice, sud-vestice, nordice și centrale, precum și în zonele de deal și de munte, apoi cu precădere în sudul, centrul, estul și nordul teritoriului, vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelie și izolat grindină.
Cantitățile de apă vor depăși în perioade scurte, 15…25 l/mp și pe arii restrânse 35…50 l/mp.

CRTS face un apel către constănțeni să vină să doneze sânge.
În ultima lună s-a înregistrat reducerea cu până la 30-50% a numărului de donatori.
Cei care vor să doneze sunt așteptați în fiecare zi de luni până vineri, între orele 7.30-13.00, la sediul Centrului din strada Nicolae Iorga nr 85.
De asemenea, CRTS are un program special pentru donare în ultima sâmbătă din fiecare lună, între orele 9 si 13, cu excepția lunilor aprilie și decembrie.

Locuitorii orașului Cernavodă sunt așteptați să doneze sânge.
Acțiunea se va desfășura la Spitalul Orășenesc, mâine, între orele 8.30-13.30.
În ziua donării se recomandă un mic dejun uşor și minim 500 de ml de lichide.
Acțiunea este organizată de către CRTS Constanța și Spitalul Orășenesc Cernavodă.

Mașinile fără permis de acces care sunt găsite în Zona Peninsulară vor fi ridicate de la 1 iunie.
Șoferii își pot recupera mașinile doar după ce au achitat taxele și numai în prezența unui polițist local.
Tarifele sunt de 450 de lei pentru ridicarea mașinii,120 de lei pentru transport, și 60 de lei pe zi pentru depozitare.
Programul de restituire este non-stop.
Viteza de deplasare a vehiculelor în zona peninsulară este de maxim 30 km/h.

Secția de Radioterapie din Spitalul Judeţean Constanţa s-ar putea redeschide în această vară.
Responsabilii în domeniu spun că bolnavii care necesită un astfel de tratament îl vor putea începe, cel mai probabil, din luna august.
Anual, în județul Constanța sunt diagnosticate 4000 de persoane cu cancer.

Senatul a adoptat tacit inițiativa legislativă ce propune reducerea vârstei standard pentru pensionare a soldaților și gradaților profesioniști.
Conform expunerii de motive, inițiativa dorește să asigure un tratament egal pentru militarii și polițiștii aflați în activitate și cei care au trecut în rezervă.
Pentru a intra în vigoare, documentul are nevoie de votul Camerei Deputaților și publicarea în Monitorul Oficial.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept