Știri 29 martie 2019

Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia mâine Sfânta Liturghie la mănăstirea Strunga, de la ora 8.45.
Duminică, Biserica Ortodoxă se va afla în Duminica a 3-a din Postul Mare, a Sfintei Cruci.
Cu acest prilej, Ierarhul Tomisului va săvârși Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, de la ora 8.45, iar de la ora 19:00, va oficia o slujbă de tundere în monahism.

Constănțenii sunt așteptați să doneze sânge.
CRTS Constanța roagă persoanele care doresc să doneze sânge, dar nu o pot face în zilele lucrătoare, să se prezinte mâine între orele 09:00-13:00, la sediul Centrului, în incinta Spitalului Județean Constanța.
În paralel, se va desfășura și o acțiune de informare și recrutare de donatori de celule stem, cu înscriere în Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem.

Românii vor da ceasurile cu o oră înainte în noaptea de sâmbătă spre duminică.
Astfel, România va trece la ora de vară, iar ora 3 va deveni ora 4.
Măsura se aplică în România din anul 1979 şi permite folosirea optimă a luminii naturale şi reducerea iluminatului artificial.
Potrivit unei decizii a Uniunii Europene, trecerea la ora de vară se va mai face până în anul 2021.

370.000 de mii de români erau şomeri la finalul anului 2018.
Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, rata şomajului a urcat la 4.1 % în trimestrul IV al anului trecut.
Cel mai ridicat nivel a fost înregistrat în rândul tinerilor de 16%.
Populaţia activă a României este de aproape 9 milioane de oameni, din care 6.4 milioane salariaţi, iar 2 milioane, alte categorii, incluzând patroni, lucrători pe cont propriu și membri ai societăţilor agricole.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept