Știri 27 Iunie 2017

Biserica Ortodoxă va cinsti joi pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel.
Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia mâine, de la orele 17, slujba Vecerniei la biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Medgidia, în cadrul căreia se va merge în procesiune cu moaștele Sfintei Marina, ale Sf. Nectarie, ale Sf. Gheorghe și ale Sf. Constantin cel Mare, pe următorul traseu: biserica Sf. Ap. Petru și Pavel – centru – spital – Biserica Sf. Cuv. Parascheva -biserica Sf. Apostoli Petru Și Pavel.
Totodată, joi, Catedrala Arhiepiscopală din Constanța își va sărbători hramul.
Cu acest prilej, mâine, de la ora 17, va fi oficiată slujba Privegherii.
Joi, Ierarhul nostru va săvârși de la ora 6, Taina Sf. Maslu la Catedrala Arhiepiscopală, apoi de la ora 8 se va merge în procesiune, urmată de la ora 8.30 de Sf. Liturghie.
De la ora 18, Corala Armonia a Arhiepiscopiei Tomisului va susține un concert folcloric în piațeta Decebal din orașul Medigidia, în prezența Înalt Prea Sfințitului Teodosie.
De asemenea, vineri, de la ora 8.30, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sf. Liturghie la penitenciarul Poarta Albă, deoarece Sf. Ap. Petru și Pavel sunt ocrotitorii celor lipsiți de libertate.

Adunarea Interparlamentară a Ortodoxiei are loc zilele acestea la Roma, în Italia.
Ajuns la cea de-a 24-a ediție, evenimentul a început duminică și se desfășoară până joi.
Tema adunării din acest an se intitulează: Perspectiva creștină asupra crizei globale și căi pentru a o combate.
La deschiderea oficială a evenimentului, cuvântul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a fost redat de Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei.
Zilele acestea au loc conferințe și dezbateri pe tema propusă de organizatori în acest an.

Patriarhul României binecuvintează și încurajează tinerii care susțin Examenul de Bacalaureat.
Zilele acestea absolvenții claselor a 12-a susțin probele scrise ale Examenului național.
Cu acest prilej, Patriarhul Daniel le transmite binecuvântarea și încurajările Preafericirii Sale și îi îndeamnă pe toți preoții ca, mai ales în perioada examenelor, să le fie alături elevilor prin rugăciune, încurajare și orice alt sprijin folositor.

Mai mult de trei sferturi dintre candidaţi au obţinut note peste 5 la Evaluarea Națională.
Ministerul Educaţiei Naţionale a centralizat rezultatele înregistrate la examenul susținut de absolvenţii clasei a VIII-a, înainte de contestaţii.
Peste o sută de mii de candidaţi din toată țara, aproape 77 la sută au obţinut medii peste 5, rezultate superioare cu aproximativ două procente celor de anul trecut.
Dintre aceștia, 467 de candidați au încheiat examenul cu media generală maximă, zece, număr aproape dublu față de anul trecut.
Din județul Constanța, nouă elevi au obținut media generala zece.

Lituania, care se numără printre cele mai prospere țări din Uniunea Europeană, respinge legalizarea căsătoriilor homosexuale.
Parlamentul Lituaniei a respins o propunere legislativă care ar fi legalizat parteneriatele între persoane de același sex.
Doar 29 de membri ai Parlamentului Lituaniei au votat în favoarea propunerii legislative care prevedea căsătoriile homosexuale, în timp ce 59 au fost împotrivă, iar 20 s-au abținut.
Lituania rămâne una dintre țările europene care nu recunoaște niciun fel de uniuni între persoanele de același sex.

Cei care au fost evacuaţi din locuinţa cumpărată cu împrumut de la bancă, fiindcă nu au mai putut plăti ratele, pot solicita o locuinţă de sprijin.
Cererea se depune la primărie, iar nivelul chiriei nu va depăşi 10 la sută din venitul net lunar.
Astfel, persoanele sau familiile care au fost evacuate prin proceduri de executare silită din locuinţele proprietate personală, în urma neachitării obligaţiilor contractuale prevăzute în contracte de credit ipotecar, şi a căror situaţie economică nu le permite accesul la o locuinţă în proprietate sau închirierea unei locuinţe în condiţiile pieţei, au dreptul la o locuinţă de sprijin, cu o suprafaţă utilă de cel mult 100 mp.
Locuinţele de sprijin se repartizează de către autorităţile administraţiei publice locale.

Rețelele sociale se aliază împotriva terorismului.
Corporațiile care domină rețelele sociale – Facebook, YouTube, Twitter și Microsoft – au anunțat ieri formarea unui grup de lucru la nivel mondial pentru eliminarea conținutului online cu caracter terorist, informează Reuters.
Ca reacție la presiunile guvernelor din Europa și SUA, după o serie de atacuri teroriste, giganții IT au anunțat că își vor comunica reciproc soluțiile tehnice pentru eliminarea conținutului extremist și vor colabora mai strâns cu experții în domeniul antiterorist.

Curtea Supremă a SUA a decis ieri că nu se poate interzice complet alocarea de fonduri publice către cultele religioase, nici măcar în statele americane a căror Constituţie prevede explicit o astfel de interdicţie.
Sentinţa într-un litigiu important privind drepturile religioase afectează separarea între biserică şi stat.
Instanţa supremă a Statelor Unite s-a pronunţat într-un proces intentat de o biserică luterană din statul Missouri, căreia i s-au refuzat fonduri din partea statului pentru un teren de joacă. Opinia majorităţii de şapte din cei nouă judecători a fost că excluderea bisericii respective de la finanţare “exclusiv fiindcă este o biserică este o ofensă adusă Constituţiei noastre”.
Decizia statului Missouri de a nu aloca bani proiectului bisericii respective se bazează pe Constituţia statului, care este mai restrictivă în această privinţă decât cea a SUA.
În urma sentinţei, organizaţiile religioase din SUA ar putea beneficia de finanţare din fonduri publice cel puţin pentru anumite scopuri, cum ar fi asistenţa medicală şi siguranţa.

Poliția Română participă la campania europeană de informare și prevenire a șantajului sexual pe internet, alături de instituții din celelalte 27 de state membre ale Uniunii Europene, precum și Norvegia și Elveția.
Șantajul prin webcam reprezintă constrângerea sau forțarea copiilor și adolescenților să plătească diferite sume de bani prin internet – o formă a șantajului informatic, în care date de natură sexuală sau imagini compromițătoare sunt folosite pentru a obține favoruri de natură sexuală sau bani.
Polițiile europene și-au unit forțele cu sectorul privat pentru a lansa campania de conștientizare ,,#Say NO” (Spune NU), sprijinită de Europol, pentru a oferi informații utile victimelor și potențialelor victime, precum și pentru a dezvolta mecanismele de raportare a acestui tip de infracțiuni.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept