Știri 30 noiembrie 2016

Biserica Ortodoxă cinsteşte astăzi pe Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României.
Acesta este originar din Betsaida şi totodată este fratele sfântului Apostol Petru.
Face parte dintre cei doisprezece apostoli şi este primul care îl urmează pe Hristos, deoarece aude pe Sfântul Ioan Botezătorul mărturisind despre Iisus că este Mielul lui Dumnezeu.
Sfântul Andrei îl aduce la apostolie şi pe fratele său, Petru, amândoi renunţă la ocupaţia de pescari şi devin ucenici ai Domnului.
După Învierea Domnului, Sfântul Andrei propovăduieşte Evanghelia în ţinuturile Bitiniei, Traciei, Macedoniei şi Sciţiei Minor, Dobrogea de astăzi, în cetăţile Tomis, Callatis şi Histria.
Acest fapt îi va conferi şi supranumele de „apostolul românilor”.
Conform datelor istorice, Sfântul Apostol Andrei a fost martirizat în cetatea Patras din Grecia de astăzi, prin răstignire cu capul în jos pe o cruce în formă de X, numită de atunci „crucea Sfântului Andrei”.
Cel mai important loc al creştinismului românesc ce are legătură cu Sfântul Andrei este Peştera Sfântului Apostol Andrei, de la mânăstirea cu acelaşi nume de lângă localitatea Ion Corvin.
Conform statisticilor, peste 700 de mii de români îşi serbează astăzi onomastica.

Tot astăzi, Biserica Ortodoxă Română cinsteşte pe Sfântul Ierarh Andrei Şaguna.
Acesta a păstorit biserica românească din Transilvania, în timpul secolului 19.
S-a născut în anul 1808, în Ungaria, din părinţi aromâni, a purtat din botez, numele Anastasie şi a studiat Dreptul, Filozofia şi Teologia.
La vârsta de 25 de ani, a intrat în monahism la mitropolia din Karlowitz şi a primit numele Andrei, după care, în scurt timp este hirotonit ieromonah.
A devenit apoi profesor de teologie şi stareţ la mai multe mănăstiri sârbeşti, iar în anul 1846, a fost hirotonit arhiereu vicar al episcopiei din Sibiu.
În această postură s-a implicat în mişcarea revoluţionară a românilor transilvăneni şi a fost co-preşedinte al Adunării Naţionale de la Blaj din 1848 şi delegat al acesteia la Curtea de la Viena.
Datorită activităţii sale, în anul 1864, Episcopia de Sibiu a fost ridicată la rangul de Mitropolie cu autonomie proprie, iar sfântul a fost ales mitropolit.
În această calitate, a ctitorit actuala reşedinţă mitropolitană, a organizat învăţământul ortodox românesc de toate gradele din Transilvania, a înfiinţat aproape 800 de şcoli şi a tipărit mai multe manuale şcolare şi publicaţii teologice, la tipografia întemeiată tot de el.
În anul 1868, a întocmit un renumit Statut Organic de Funcţionare a bisericii ortodoxe din Transilvania.
Pentru vrednicia sa, Sfântul Sinod a aprobat canonizarea Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, în anul 2012, în luna iulie.

Constănțenii sunt invitați la un concert de muzică patriotică.
Acesta se intitulează ’’Sus Inima Români!’’ și va fi susținut de Corala bărbătească ortodoxă Armonia, dirijată de Arhid. Ion Iulian Dumitru împreună cu Muzica Militară a Forțelor Navale Române, dirijată de Colonel Cornel Ignat.
Evenimentul se va desfășura astăzi, de la orele 18, la Casa de Cultură din Constanța.
Intrarea se face gratuit, pe bază de invitație, în limita locurilor disponibile, care se găsește la Magazinul de obiecte bisericești al Arhiepiscopiei Tomisului.

Toate unităţile Poştei Române sunt închise astăzi şi mâine.
Vineri, 2 decembrie, toate subunităţile poştale vor avea program de lucru aferent zilei de sâmbătă.
În acest context, este posibil ca trimiterile poştale prezentate în zilele de 28 și 29 noiembrie să înregistreze timpi mai mari de circulaţie.

Autobuzele RATC circulă în regim de week-end astăzi și mâine.
Astfel, prima cursă va pleca la ora 5.45, iar ultima la ora 23.00, și se vor succeda mai rar.
Excepție face ziua de 2 decembrie, când autobuzele vor circula după programul normal.
În ceea ce priveşte programul chioşcurilor de bilete şi abonamente, astăzi şi mâine acestea sunt deschise între orele 9.00 şi 17.00, cu excepţia chioşcului de la Gară, care va fi deschis între orele 6.00 şi 21.00.

Tricolorul românesc va flutura în curtea bisericii „Sfânta Maria” din zona Far.
La inițiativa credincioșilor din parohie, în această noapte, la ora 0.00, în acordurile Imnului Național, steagul tricolor românesc va fi arborat pe un stâlp de 12 metri și jumătate, unde va rămâne definitiv.
Evenimentul vrea să exprime importanța Bisericii în formarea și păstrarea unității poporului român.
Preoții bisericii au declarat că, practic, poporul este Biserica.

Lucrările de reabilitare a Parcului arheologic din Constanța vor fi reluate.
Acestea au fost sistate în luna martie, din cauza unei contestații.
Procesul s-a terminat, iar primarul Decebal Făgădău a anunțat că în scurt timp se va putea semna contractul, după o analiza a stadiului lucrărilor.
Parcul arheologic reabilitat ar trebui inaugurat pe 1 Mai 2017.

Traficul pe strada Caraiman s-a închis, începând de ieri, pentru următoarele două săptămâni.
Reprezentanţii CFR au precizat faptul că se refac pasajele cu dale elastice, iar primul intrat în reabilitare este cel dinspre zona Anda.
Strada Caraiman va mai fi închisă şi în primele luni ale anului viitor, tot pentru două săptămâni, atunci când va fi refăcut pasajul dinspre șoseaua Mangaliei.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept