Știri 8 iunie 2016

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române s-a reunit în ședință de lucru, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, luni și ieri, în Sala Sinodală din Reşedinţa Patriarhală.
Ierarhii Sfântului Sinod au hotărât, printre altele, canonizarea Mitropolitului Iacob Putneanul al Moldovei cu ziua de sărbătorire la 15 mai și a Cuvioșilor Sila, Paisie și Natan de la Mănăstirea Sihăstria Putnei, cu ziua de sărbătorire la 16 mai.
Totodată, ierarhii au decis identificarea unor noi modalități de susținere a familiei, a tinerilor și a comunităților parohiale sărace, dar și intensificarea educației religioase a tineretului ortodox în eparhii.
În cadrul Sfântului Sinod s-a mai hotărât aprobarea inițierii traducerii în limbile engleză, franceză, germană, italiană și spaniolă a slujbei Sfântului Botez și a Sfintei Cununii, în principal în folosul misiunii comunităţilor ortodoxe române din afara graniţelor ţării.
Totodată, a fost aprobată componența delegației Patriarhiei Române pentru a participa la Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe de pe insula Creta din Grecia.

Mâine este sărbătoarea Înălțării Domnului şi Ziua Eroilor.
După Sfânta Liturghie vor fi oficiate slujbe de pomenire a eroilor neamului românesc în toate catedralele, bisericile, mănăstirile, cimitirele, troiţele şi monumentele închinate acestora din ţară şi străinătate, a anunțat Patriarhia Română.
Apoi, la ora 12, clopotele bisericilor ortodoxe vor fi trase în semn de recunoştinţă faţă de eroii care s-au jertfit pentru neam, credinţă şi ţară.
Pomenirea eroilor neamului românesc la praznicul Înălţării Domnului a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1920.
Decizia a fost consfinţită prin alte două hotărâri sinodale din anii 1999 şi 2001 prin care această zi a fost proclamată ca sărbătoare națională bisericească.

Sfințirea așezământului social-filantropic al bisericii „Sfinții Împărați Constantin și Elena III” are loc la sfârșitul acestei săptămâni.
Este vorba despre Capela Militară din zona kilometrului 4-5, de pe strada Prelungirea Liliacului.
Vineri, 10 iunie, preoții vor întâmpina o copie a icoanei Maicii Domnului „Portărița”, adusă spre închinare de la mănăstirea Iviron din Sfântul Munte Athos, și moaștele Sfântului Ierarh Luca al Crimeii, apoi vor fi oficiate Acatistul Sfântului Luca și Taina Sfântului Maslu.
Sfintele odoare vor rămâne spre cinstire până duminică, 12 iunie.
Totodată, sâmbătă, 11 iunie, de la ora 8, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia slujba de sfințire a așezământului social-filantropic al bisericii „Sfinții Împărați Constantin și Elena III”, urmată de săvârșirea Sfintei Liturghii arhierești.
Sâmbătă seara, de la ora 18, preoții parohiei vor oficia slujba Paraclisul Maicii Domnului, iar duminică, 12 iunie, Sfânta Liturghie, începând cu ora 9.30.

Catedrala Sfânta Sofia din Istanbul a fost transformată în moschee pe perioada Ramadanului.
Începând de luni, 6 iunie, timp de 30 de zile, pe perioada Ramadanului, Catedrala Sfânta Sofia din Istanbul va funcționa ca moschee.
Transformarea fostei Biserici Creștine, redevenită în ultimele decenii muzeu, este considerată de Ministerul Afacerilor Externe de la Atena un gest provocator la adresa creștinilor ortodocși din întreaga lume.
Decizia a fost luată în prezența secretarului general pentru probleme religioase al Turciei și nu face decât să pună paie pe foc în contextul tensionării relațiilor dintre creștini și musulmani.
Mai ales după ce musulmanii din Turcia au început să ceară tot mai insistent ca Sfânta Sofia, fostă catedrală bizantină, actualmente muzeu, să redevină moschee.

Constănțenii sunt invitați la conferința „Cele șapte păcate ale lumii virtuale” ce va fi susținută de profesorul american Read Schuchardt.
Evenimentul se va desfășura sâmbătă, de la ora 17, în Sala Mică a casei de Cultură din Constanța.
Conferința va analiza impactul duhovnicesc al noilor tehnologii de comunicare asupra vieții, precum și cele șapte pericole ce ne pândesc în utilizarea lor.
Acestea sunt: narcisism, ignoranță, nerăbdare, dependență, desensibilizare, lipsa oricărui scop și deztrupare.
Conferința va fi urmată de lansarea cărții „Procesul lui Darwin”, una dintre cele mai bine argumentate critici ale darwinismului.
Organizatorii evenimentului sunt Arhiepiscopia Tomisului și Colegiul Sfinții Martiri Brâncoveni.
Intrarea va fi liberă.

Legea antifumat a fost modificată ieri de senatori, prin redefinirea spaţiului public închis – acesta fiind încadrat de pereţi de jur împrejur, prin permiterea fumatului în spaţii separate, complet izolate şi inscripţionate.
Amendamentul propus de Comisia juridică a fost adoptat în plen cu 76 de voturi “pentru”.
De asemenea, noile modificări presupun permiterea fumatului în spaţii special amenajate destinate exclusiv pacienţilor din spitalele de psihiatrie.
Senatul este prima cameră sesizată pentru acest proiect de lege, Camera Deputaţilor fiind for decizional.

Inspectorii sanitari veterinari din Constanța au închis un magazin alimentar, săptămâna trecută și au distrus câteva mii de tone de carne stricată.
Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Constanța a verificat 145 de obiective în perioada 30 mai – 3 iunie.
Pentru abaterile constatate au fost aplicate şase sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 14.400 lei.
În plus, inspectorii au suspendat temporar activitatea la un magazin alimentar.
Aproximativ 15 tone de produse din carne, lapte, pește și ouă au fost retrase de la vânzare.

Elevii olimpici participă săptămâna aceasta la sesiunea specială a examenului de Evaluare Națională la clasa a opta.
24 de elevi din județul Constanța, participanți la loturile naționale de pregătire pentru olimpiadele și concursurile internaționale, au început de ieri, testările.
Sesiunea specială este găzduită de Școala Gimnazială ‘Tudor Arghezi’ din Capitală.
Ieri a avut loc proba la limba și literatura română, astăzi a fost programată cea la matematică, iar mâine se va desfășura proba la limba maternă.

Smartphone-ul afectează serios unele funcții ale corpului.
Studiile recente în privința folosirii smartphone-ului arată că acestea nu provoacă niciun fel de cancer, însă au alte efecte nocive.
De la probleme ale posturii la altele mult mai serioase precum afectarea metabolismului sau a vederii.
Conform unui studiu din America, în anii 70, doar un sfert din populație suferea de miopie, iar în zilele noastre aproape jumătate dintre persoane suferă de această afecțiune.
Din cele aproximativ șapte miliarde de oameni de pe planetă, aproape șase dețin un un telefon mobil, un rezultat șocant dacă ținem cont de faptul că doar 4,5 miliarde au acces la o toaletă funcțională.

Astăzi este Ziua mondială a oceanelor, marcată anual în data de 8 iunie.
Această zi are rolul de a reaminti importanța pe care o au oceanele în ceea ce privește influența asupra planetei și a speciei umane.
Ca urmare a unei Rezoluții adoptate de Adunarea Generală a ONU în 2008, Ziua mondială a oceanelor a fost recunoscută oficial de ONU, urmând a fi sărbătorită în fiecare an pe 8 iunie.
Tema pentru anul acesta este “Oceane sănătoase, o planetă sănătoasă” și se pune accent pe stoparea poluării cu materiale plastice.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept