Ştiri 16 august 2013

Biserica Ortodoxă Română cinsteşte astăzi pe Sfinţii Martiri Brâncoveni.
Aceştia sunt Voievodul Constantin Brâncoveanu cu cei patru fii ai săi: Constantin, Ştefan, Radu, Matei şi sfetnicul Ianache.
Voievodul este ctitorul mai multor lăcaşe de cult, şcoli, biblioteci şi mânăstiri din Ţara Românească, Transilvania şi de la Locurile Sfinte.
În anul 1714, în Săptămâna Patimilor, sultanul Ahmet al 3-lea a trimis ostaşi pentru a aduce la Constantinopol pe domnitor şi fii săi, unde au fost întemniţaţi şi chinuiţi timp de patru luni.
La 15 august 1714, la Praznicul Adormirii Maicii Domnului, când voievodul împlinea 60 de ani, a fost martirizat, împreună cu copiii săi şi un sfetnic.
După moarte, trupurile au fost aruncate în mare, de unde au fost recuperate de creştini şi îngropate în insula Halchi.
În anul 1720, doamna Maria, soţia voievodului, a adus în ţară trupul acestuia şi l-a îngropat în Biserica Sfântul Gheorghe-Nou din Bucureşti, unde se află şi astăzi.
Sfântul Sinod a canonizat pe cei şase martiri brâncoveni în anul 1992.

Tot astăzi, Biserica noastră cinsteşte şi pe Sfântul Cuvios Iosif de la Văratec.
Acesta s-a născut în jurul anului 1750, în satul Valea Jidanului din Transilvania.
A intrat în monahism încă din tinereţe, la Mănăstirea Dragomirna, ca ucenic al Cuviosului Paisie Velicicovschi.
În anul 1779 Sfântul Iosif era duhovnicul schiturilor Pocrov, Gura Carpenului şi Durău, iar după o vreme, a devenit sihastru în Munţii Neamţului.
După anul 1785, Cuviosul Iosif a fost rânduit să pună bazele Mănăstirii Văratec, unde a ctitorit două biserici, cu hramul “Adormirea Maicii Domnului”, una din lemn şi alta din zid.
Pentru viaţa sa sfântă, Dumnezeu l-a înzestrat pe alesul Său cu darul facerii de minuni şi al izgonirii duhurilor necurate.
Cuviosul părinte Iosif a trecut la cele veşnice la 28 decembrie 1828, şi a fost înmormântat la Mănăstirea Văratec.
Sfântul Sinod l-a trecut în rândul sfinţilor în anul 2008.

Duminică, Biserica Ortodoxă se va afla în duminica a 8-a după Rusalii sau a Înmulţirii pâinilor.
Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie de la ora 9, la Catedrala Arhiepiscopală Sfinţii Ap. Petru şi Pavel.
După slujbă, Ierarhul nostru va rosti un cuvânt de învăţătură.

Unul din zece copii are smartphone până să împlinească 6-7 ani.
Aceasta este concluzia unui studiu realizat pe mai mult de 2.000 de părinţi din Statele Unite, România, Spania, Franţa, Germania, Brazilia, Portugalia, Italia şi Rusia.
Studiul arată că cei mai mulţi părinţi cumpără un dispozitiv cu Android pentru copiii lor când aceştia au între 10 şi 12 ani.
Totuşi, un număr din ce în ce mai mare de copii români de 6 până la 9 ani, deţin un smartphone.
Specialiştii avertizează că, în acest mod, parinţii îi expun pe copii escrocheriilor, hărţuirii, fraudelor şi viruşilor informatici.

Guvernul păstrează şi pentru anul viitor restricţiile la tichete de masă, tichete cadou şi de vacanţă.
Aceste drepturi nu au mai fost acordate din anul 2009.
De asemenea, Guvernul va limita şi reducerile de tarife sau, după caz, gratuităţile la transportul feroviar în limita a 3 călătorii dus-întors sau 6 călătorii simple.

Plafonul pentru programul Prima Casă va fi suplimentat cu 200 de milioane de lei.
Guvernul a adoptat o Hotărâre prin care suplimentează plafonul de garantare destinat achiziţiei de locuinţe construite prin ANL cu 200 milioane lei.
Astfel plafonul de garantare pentru locuinţele construite prin ANL ajunge la 500 milioane lei, din totalul plafonului suplimentar de 1,2 miliarde lei.

13 aparate radar monitorizează traficul rutier din judeţul Constanţa.
În condiţiile traficului aglomerat din perioada minivacanţei de Sfânta Maria, poliţiştii le recomandă conducătorilor auto să păstreze o distanţă suficient de mare faţă de autovehiculul în spatele căruia se deplasează, să adapteze viteza la condiţiile de drum şi de trafic şi să evite orice preocupare care le-ar putea distrage atenţia în timp ce conduc.
Totodată peste 80 de lucrători de poliţie asigură fluidizarea traficului atât în municipiul Constanţa, cât şi în judeţ.

Zilierii vor primi cel puţin 4,74 lei pe oră.
Executivul a aprobat un proiect de lege cu privire la exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate ca zilier.
Conform acestuia, veniturile realizate din activităţi necalificate, cu caracter ocazional, nu se iau în considerare la menţinerea dreptului de ajutor social.
Astfel, de la suma minimă de 2 lei pe oră cu cât puteau fi plătiţi până acum, zilierii vor primi aproape cinci lei.
Totodată, actul normativ mai prevede că minorii cu vârste între 15 şi 16 ani pot presta activităţi necalificate cu caracter ocazional, dar numai cu încuviinţarea părinţilor sau a reprezentanţilor legali.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept