Ştiri 27 iunie 2013

Preoţii şi credincioşii parohiei Sf. Mare Mucenic Mina au împărţit, ieri, daruri tinerilor din Centrul de Plasament „Ovidiu”, din Constanţa.
Activitatea face parte din programul „Caravana Sf. Mina”, iniţiat în urmă cu trei săptămâni, prin care sunt oferite, săptămânal, copiilor şi adulţilor aflaţi în suferinţă produse necesare alimentaţiei şi igienei.
Săptămâna trecută beneficiarii campaniei sociale au fost nou-născuţii şi copiii din Clinica de Pediatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Constanţa.

Căsătoriile între persoanele de acelaşi sex au fost aprobate în toate cele 50 de state americane.
Curtea Supremă a Statelor Unite a invalidat legea care defineşte căsătoria ca uniunea între un bărbat şi o femeie.
Mii de americani au sărbătorit în stradă decizia Curţii Supreme.
Până la această decizie, cuplurile gay se puteau căsători legal în doar 12 dintre statele americane.

Biserica Ortodoxă Bulgară condamnă parada gay desfăşurată la Sofia săptămâna trecută.
Biserica spune într-o declaraţie dată publicităţii că orice relaţie între membrii aceluiaşi sex este o devalorizare a persoanei umane, care o privează de posibilitatea de asemănare cu Dumnezeu şi de mântuire.
Parada homosexuală a fost susţinută de 14 ambasadori printre care al Germaniei, Americii, Belgiei, Franţei, Marii Britanii şi Olandei.

Constanţa organizează o campanie de donare de sânge pentru victimele tragediei din Muntenegru.
Campania este organizată cu sprijinul Primăriei Constanţa, precum şi a cluburilor sportive patronate de autorităţile locale.
Angajaţii instituţiilor şi sportivii aflaţi sub contract cu cluburile constănţene se vor prezenta la Centrul de Transfuzie Sanguină Constanţa pentru a dona sânge.

Lista substanţelor interzise va fi completată cu 30 de produse noi prin Ordonanţă de Urgenţă.
Astfel, persoanele care deţin substanţe din categoria celor ce vor fi restricţionate vor fi obligate să le predea Poliţiei în cel mult zece zile de la data intrării în vigoare a actului normativ.
În urmă cu trei ani, Guvernul a adoptat o măsură similară, prin care a interzis comercializarea a 36 substanţe şi plante etnobotanice.

Jumătate dintre români o duc mai rău decât anul trecut.
Un studiu arată că cei mai mulţi români nu-şi permit să economisească niciun ban.
De asemenea, doar 20% se aşteaptă la o îmbunătăţire a situaţiei financiare, iar opt din zece români consideră că vremurile pe care le trăim sunt nefavorabile economisirii.
Totodată, românii nu sunt deloc optimişti în privinţa inflaţiei, iar trei sferturi dintre ei se aşteaptă la preţuri mai mari în acest an.

Copiii vor putea primi şi lapte bătut, sana sau chefir în cadrul programului “Cornul şi Laptele”.
Aşa prevede o ordonanţă de urgenţă adoptată ieri de Guvern.
Programul se adresează elevilor din învăţământul primar şi gimnazial de stat şi privat, precum şi copiilor preşcolari din grădiniţele de stat şi private.

Luna iulie vine cu scumpiri.
Astfel, gazele se vor scumpi cu 8%, de la 1 iulie, iar majorarea se va vedea şi la preţurile alimentelor.
Produsele care se vor scumpi cel mai mult, cu 15% sunt cele din carne şi lactatele.
Aceste alimente costă în România, în prezent, aproape la fel de mult ca în ţările Uniunii Europene, cu diferenţa că puterea noastră de cumpărare este la jumătate faţă de cea a europenilor.

Guvernul a decis reînfiinţarea Institutului Inimii Târgu-Mureş.
Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolaescu, a declarat că la începutul lunii octombrie va fi realizat primul transplant.
El a mai spus că până atunci, vor fi create toate condiţiile necesare pentru buna funcţionare a institutului.

Autovehiculele vor apela automat serviciile de urgență în cazul unui accident grav.
Comisia Europeană a adoptat un proiect legislativ pentru atenuarea consecințelor accidentelor rutiere grave.
Proiectul prevede obligația ca din octombrie 2015 toate modelele noi de maşini să fie echipate cu sistemul eCall.
Acesta apelează automat numărul de urgenţă 112 în cazul unui accident grav.
Se estimează că sistemul ar putea contribui la salvarea a 2.500 de vieți pe an.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept