Ştiri 13 ianuarie 2012
Last modified on 2012-01-13 08:21:19 GMT. 0 comments. Top.
Biserica Ortodoxă Română cinsteşte astăzi pe Sfinţii Mucenici Ermil şi Stratonic.
Aceştia au trăit în ţinutul Iliricului şi al Dunării de Mijloc, pe vremea persecuţiilor împotriva creştinilor declanşate de împăratul Licinius.
Diaconul Ermil a fost dus la împărat şi acuzat că este creştin, motiv pentru care a fost întemniţat.
Stratonic era însă temnicerul care îl păzea şi s-a convertit şi el la creştinism.
Împăratul a aflat aceasta şi a poruncit ca cei doi să fie duşi la judecată şi apoi chinuiţi.
În cele din urmă, împăratul a hotărât moartea lor prin înec în apropierea cetăţii Singidunum, Belgradul de astăzi.
Ieri a fost inaugurat drumul judeţean 228 ce face legătura între Ovidiu şi Nazarcea.
În lungime de 16 kilometri, drumul face legătura între drumurile naţionale 22C şi 2A şi scurtează cu zeci de minute traseul spre staţiunea Mamaia dar şi spre Portul Constanţa.
Potrivit reprezentanţilor Consiliului Judeţean, lucrările au fost terminate cu şase luni mai devreme şi au costat peste 52 de milioane de lei.
La eveniment a participat şi părintele vicar al Arhiepiscopiei Tomisului, arhimandrit Cosma Mitu.
Românii care vor să-şi vândă rinichii sau alte organe riscă închisoarea.
Proiectul legii Sănătăţii prevede că donarea de organe, ţesuturi şi celule de origine umană nu pot face obiectul unor tranzacţii comerciale.
Pedeapsa cu închisoarea între 3 şi 5 ani va fi atât pentru cel care donează organe pentru bani, cât şi pentru cel care prelevează organe în scopul obţinerii de profit pentru sine sau donator.
Potrivit legii, potenţialii donatori nu pot fi determinaţi cu rea-credinţă sau constrânşi să doneze organe, ţesuturi, celule sau sânge.
Elevii vor începe, luni, cel mai lung semestru de şcoală din ultimii ani.
Vacanţele au crescut ca perioadă, însă au scăzut numeric.
Semestrul al doilea al anului şcolar în curs, se va încheia pe 23 iunie 2012.
Până la vacanţa de vară, elevii vor mai avea încă o vacanţă de două săptămâni, cea de Paşte.
Vacanţa de vară a anului şcolar 2011-2012 va fi cuprinsă în perioada 23 iunie – 9 septembrie.
Zahărul şi ouăle au fost alimentele care s-au scumpit cel mai mult anul trecut, alături de energia termică.
Anul 2011 a fost anul cu cea mai mică inflaţie de după Revoluţie, iar preţurile nu au crescut cu mai mult de 3%.
Zahărul este alimentul care s-a scumpit cel mai mult, cu peste 18%.
La mică distanţă se situează ouăle, al căror preţ a crescut anul trecut cu mai mult de 15%.
Unul dintre motivele principale pentru care alimentele s-au scumpit îl reprezintă creşterea preţului carburanţilor, care s-a majorat cu 84%, în ultimii trei ani.
De astăzi vremea se va răci în toată ţara.
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, ieri, o avertizare de vânt puternic şi ninsori, în zonele montane, valabilă până mâine, la ora 20.00.
Meteorologii anunţă intensificări ale vântului şi în restul ţării, unde local vitezele vor atinge 55 – 60 km/h.
În Dobrogea, temperaturile vor scădea simţitor.
După-amiază şi în cursul nopţii vor fi condiţii pentru precipitaţii mixte slabe.
Răcirea vremii continuă şi în week-end, când maximele vor fi cuprinse între 2 şi 5 grade, iar minimele vor fi cuprinse între -6 şi -3 grade.
Luni, temperaturile vor scădea şi mai mult, astfel că maximele vor atinge valori cuprinse între -1 şi 3 grade, iar minimele vor coborî până la -8 grade Celsius.
Vaccinarea antigripală a fost sistată.
Ministerul Sănătăţii a decis retragerea a aproximativ două treimi din dozele de vaccin antigripal produse de Institutul Naţional „Cantacuzino” din Bucureşti.
Este vorba despre 700 de mii de doze de vaccin antigripal, care au fost retrase de pe piaţă din raţiuni de neconformitate.
Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii au declarat că dozele nu ar asigura imunitatea la toate tulpinile de virus gripal pentru care au fost produse.
La Constanţa, reprezentanţii Direcţiei Judeţene de Sănătate Publică spun că au fost vaccinate peste 33.000 persoane.
Internetul provoacă o dependenţă similară cu cea dată de cocaina sau heroina.
Aceasta este concluzia unui studiu realizat de chinezi.
În cadrul cercetării au fost evidenţiate rezultatele obţinute în urma scanării creierului a 17 bărbaţi şi femei, care au fost diagnosticaţi cu dependenţă de Internet cu rezultatele testărilor unor oameni dependenţi de alcool, cocaină sau heroină.
Cercetătorii au descoperit aceleaşi “anomalii ale materiei albe” atât pentru dependenţii de internet cât şi pentru cei afectaţi de consumul de droguri puternice.
Ştiri 12 ianuarie 2012
Last modified on 2012-01-12 10:18:50 GMT. 0 comments. Top.
Guvernul ceh va acorda peste 2 miliarde de euro despăgubiri bisericilor.
Măsura va fi aplicată în compensaţie pentru proprietăţile confiscate în perioada comuniştilor.
Plata va fi făcută eşalonat, în 30 de ani.
Proprietăţi confiscate după Al Doilea Război Mondial vor fi, de asemenea, returnate unui număr de 17 biserici.
Ca parte a înţelegerii, Guvernul nu va mai plăti salarii oficialilor Bisericii, după încheierea unei perioade de tranziţie.
Noua taxă auto va intra in vigoare de mâine.
Aceasta se aplică numai maşinilor care se înmatriculează de la această data.
Având în vedere reducerea taxei de poluare cu până la 25%, cei care au plătit taxa de poluare de la 1 iulie 2008 pot solicita restituirea diferenţei, în cazul în care suma este mai mare decât cea rezultată din aplicarea acestei legi.
Premierul Emil Boc a semnat decizia de numire a medicului Andrei Georgescu în postul de subsecretar de stat rămas vacant după demisia dr. Raed Arafat.
Doctorul Andrei Georgescu este şeful Unității de Primiri Urgențe de la Spitalul Universitar de Urgență București.
Energia electrică se scumpeşte de la 1 februarie cu 5%.
Scumpirea este cauzată de secetă şi de creşterea cuantumului certificatelor verzi.
Producţia hidroelectrică a scăzut la 50% faţă de anul trecut. Necesarul de energie este completat cu cea obţinută de la centrale pe gaz şi cărbune, care este mult mai scumpă.
Intenţia majorării fusese anunţată încă de anul trecut şi ar fi trebuit pusă în aplicare de la 1 ianuarie.
Asigurările de sănătate se scumpesc de anul acesta.
Banii pe care îi plătim la stat, ne vor asigura doar un pachet minim de servicii medicale.
Preţurile asigurărilor suplimentare vor varia în funcţie de serviciile oferite, de la 10 euro, până la câteva sute, pe lună. Fiecare pacient îşi poate alege compania de asigurări şi o poate schimba la cel puţin un an de la încheierea asigurării sociale de sănătate.
Legea privind eutanasierea câinilor comunitari este neconstituţională.
Decizia a fost luată ieri cu unanimitate de Curtea Constituţională.
Judecătorii susţin că eutanasierea trebuie făcută pe baza unor reguli stricte, şi nu prin referendum sau sondaj.
Legea se va întoarce în Parlament, pentru ca senatorii şi deputaţii să mai discute articolele, declarate neconstituţionale.
Carnea de pasăre din România nu conţine bacterii periculoase pentru om.
Anunţul a fost făcut de reprezentanţii Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare si pentru Siguranţa Alimentelor.
Aceştia au mai declarat că, antibioticele se folosesc numai in scop curativ, ca tratament pentru diferite boli ale pasărilor.
In registrul de tratamente existent in fiecare exploataţie avicola se menţionează obligatoriu: denumirea antibioticului administrat, perioada de tratament si timpul de aşteptare necesar eliminării antibioticelor din organism.
Românii muncesc cel mai mult din Uniunea Europeană.
Durata efectivă anuală medie de lucru pentru salariaţii cu norma întreaga din România este cea mai ridicata din Uniunea Europeana.
Astfel, angajaţii cu norma întreaga din România au lucrat in 2010, peste 2.000 de ore.
Românii sunt urmaţi de unguri si maltezi.
Cele mai puţine ore lucrate in 2010 le-au avut angajaţii din Suedia, Franţa şi Finlanda.
Profesorii nu vor mai susţine examenul de titularizare.
Începând cu acest an, această probă se va desfiinţa.
In locul examenului de titularizare, cadrele didactice se vor angaja pe baza de concurs, aşa cum se întâmpla si in alte domenii.
Decizia desfiinţării a fost luată de Ministerul Educaţiei după rezultatele dezastruoase de la examenele de titularizare din ultimii ani.
Astfel, cei care vor sa lucreze in invatamant vor fi nevoiţi sa susţină un concurs la unităţile şcolare care au locuri disponibile.
Ministrul Sănătăţii, Ritli Ladislau, l-a demis pe Tudor Ciuhodaru din funcţia de consilier onorific din minister.
Medicul Tudor Ciuhodaru fusese numit în funcţie în urmă cu două zile.
De asemenea, Premierul Emil Boc a semnat numirea lui Vasile Cepoi în funcţia de secretar de stat în Ministerul Sănătăţii.
Noul secretar de stat va coordona în mod direct, alături de ministru, procesul de reformă în sistemul de sănătate.
Ştiri 11 ianuarie 2012
Last modified on 2012-01-11 10:17:01 GMT. 0 comments. Top.
Biserica ortodoxă cinsteşte astăzi pe Sfântul Cuvios Teodosie cel Mare, începătorul vieţii de obşte.
Acesta a trăit în perioada secolelor V-VI şi s-a născut într-un sat din ţinutul Capadociei, în estul Turciei de astăzi.
De tânăr a intrat în monahism la o mânăstire din Ierusalim, iar după un timp s-a retras într-o peşteră din apropierea Betleemului, hrănindu-se numai cu legume şi ierburi sălbatice.
Datorită vieţii duhovniceşti îmbunătăţite, în jurul său se adună în scurt timp mulţi ucenici pentru a fi povăţuiţi în viaţa ascetică.
Din această cauză, a construit lângă peşteră, o mănăstire unde pune bazele vieţii monahale de obşte, fapt ce i-a atras supranumele de „începător al vieţii de obşte”.
Sfântul Cuvios Teodosie cel Mare se mută către Domnul în jurul anului 529, la vârsta de 105 ani.
Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiespiscopul Tomisului, îşi serbează astăzi ocrotitorul spiritual şi a săvârşit Sfânta Liturghie arhierească şi un Te-Deum de mulţumire la Catedrala Arhiepiscopală.
Căsătoria între persoane de acelaşi sex este o ameninţare la adresa familiei tradiţionale.
Declaraţia a fost făcută de Papa Benedict al XVI-lea care a mai declarat că acest tip de mariaj ar putea pune în pericol viitorul umanităţii.
Suveranul pontif a mai adăugat că educaţia copiilor trebuie să fie orientată corect şi că familia este cea mai importantă, “bazată pe căsătoria dintre un bărbat şi o femeie”.
Judeţul Constanţa va avea şosele supravegheate video.
Autoritatea Teritorială de Ordine Publică a achiziţionat 16 camere ultraperformante ce vor fi amplasate la intrările în judeţul Constanţa şi în localităţile din Zona Metropolitană.
Prin montarea camerelor de supraveghere va creşte gradul de siguranţă pentru cetăţenii judeţului iar eventualele fapte antisociale vor putea fi depistate în timp real.
Investiţia se ridică la 100.000 de euro.
Populaţia României a scăzut cu peste 5.000 de persoane în luna noiembrie 2011.
Potrivit Institutului Naţional de Statistică, numărul deceselor a depăşit în luna noiembrie cu peste 5.000 de persoane totalul copiilor născuţi în aceeaşi perioadă.
Astfel, sporul natural negativ este mai mare cu aproape 40% faţă de luna similară din 2010 şi în creştere cu 30% comparativ cu octombrie.
Aspirina este dăunătoare sănătăţii.
Medicamentul s-a dovedit a face mai mult rău decât bine dacă nu este administrat cum trebuie.
Aspirina poate genera hemoragii puternice mai ales la nivelul stomacului, afecţiuni ce pot duce la apariţia ulcerului, sau pot cauza chiar decesul pacientului, daca nu sunt stopate la timp.
Pe de altă parte, o doză mică de aspirină poate preîntâmpina un atac de cord, însă dacă boala este avansată şi netratată corespunzător, aspirina nu are niciun efect.
Cele mai mari companii petroliere din România au fost sancţionate de Consiliul Concurenţei cu amenzi de până la 3% din cifrele de afaceri realizate în anul 2010.
Aceasta este cea mai mare sancţiune aplicată până în prezent de Consiliul Concurenţei.
Amenda a fost dată ca urmare a unei investigaţii derulate pe piaţa carburanţilor.
Autoritatea de reglementare va amenda cele mai mari şase companii petroliere din România, respectiv OMV, Petrom, Rompetrol, MOL, Agip şi Lukoil.
Cea mai mare sancţiune ce poate fi aplicată de Consiliul Concurenţei este de echivalentul a 10% din cifra de afaceri.
În spitale vor fi înfiinţate clase pentru elevii bolnavi care necesita perioade de spitalizare mai mare de patru săptămâni.
Ministerul Educaţiei a aprobat metodologia de înfiinţare a claselor in spitale, respectiv şcolarizarea la domiciliu.
Astfel, orele se vor face in spitale, in funcţie de boala, perioada de spitalizare, de diagnosticul pus de medic si de anul de studiu in care este înscris elevul.
Clasele ce urmează sa fie înfiinţate in spitale vor avea minim 6 si maxim 12 elevi.
Profesorii care le vor preda vor fi plătiţi cu ora, de la bugetul de stat.
Ajutorul de înmormântare a fost majorat de la începutul acestui an.
Astfel, rudele decedatului vor primi cu 100 de lei in plus pentru organizarea funeraliilor.
Suma totală va ajunge la 2.120 de lei si va fi data familiilor pensionarilor, salariaţilor ori şomerilor care au decedat.
Pentru ca familia decedatului sa beneficieze de ajutorul de înmormântare, trebuie să depună la Casa Judeţeană de Pensii certificatul de deces, cuponul de pensie al persoanei decedate alături de cartea de identitate a solicitantului.
Diferenţa din taxa auto va fi restituită doar celor care nu au datorii la stat.
Proprietarii de maşini care consideră că taxa auto plătită de la 1 iulie 2008 este mai mare decât cea rezultată din noul sistem de calcul pot cere statului restituirea diferenţei.
Suma pe care trebuie să o primească însă, va fi redusă prin compensare cu eventuale datorii fiscale neachitate de aceştia.
Acelaşi sistem de compensare va fi valabil şi la restituirea valorii reziduale a taxei, când autovehiculul este scos din parcul auto naţional.
Cele 1000 de turbine eoliene din România au produs sâmbătă mai multă energie ca un reactor de la Cernavodă.
Aceasta, datorită vântului care a suflat cu o forţă destul de mare.
Astfel, energia produsă ar fi fost suficientă pentru aprovizionarea unui oraş cu 200.000 de locuinţe.
Cele mai multe turbine eoliene sunt amplasate în Dobrogea, iar valoarea maximă înregistrată sâmbătă a fost de 731 de megawaţi pe oră.
În învăţământul românesc se vor face noi modificări.
Astfel, ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu vrea ca şcolile generale să se numească şcoli gimnaziale, iar grupurile şcolare să se numească licee tehnologice.
De asemenea, grupa pregătitoare se va transforma în clasa Zero şi va trece la învăţământul primar.
Soluţii vor trebui să găsească şi cei care vor să devină titulari pe post.
Potrivit noilor prevederi, un cadru didactic se poate titulariza doar în şcoala în care lucrează şi nu în sistemul naţional ca până acum.
Ştiri 10 ianuarie 2012
Last modified on 2012-01-11 05:25:37 GMT. 0 comments. Top.
Biserica ortodoxă cinsteşte astăzi pe Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodeşti.
Acesta s-a născut în anul 1816, în satul Calapodeşti, astăzi în judeţul Bacău şi a primit din botez numele de Alexandru.
La vârsta de 20 de ani şi-a părăsit familia şi a mers la Mănăstirea Căldăruşani, unde a fost tuns în monahism, primind numele de Alipie.
După doi ani a plecat la Muntele Athos, s-a aşezat la Schitul românesc Lacu, apoi patru ani a trăit în Mănăstirea Esfigmenu, în nordul Sfântului Munte.
După o vieţuire de aproape 20 de ani în Muntele Athos, Cuviosul Antipa, se reîntoarce în Moldova pentru a strânge ajutoare în vederea terminării lucrărilor de zidire a Schitului românesc Prodromu.
În anul 1865 s-a aşezat la Mănăstirea Valaam, iar după 17 ani de aspră vieţuire, în ziua de 10 ianuarie 1882, Cuviosul Antipa a trecut la cele veşnice, fiind înmormântat în gropniţa Mănăstirii Valaam.
Sfântul Antipa de la Calapodeşti este singurul român athonit prăznuit de Biserica Ortodoxă Română, Biserica Ortodoxă Rusă şi Sfântul Munte Athos.
Sfântul Cuvios Antipa a fost trecut în rândul sfinţilor de către Biserica Ortodoxă Română în anul 1992.
Mâine creştinii ortodocşi îl cinstesc pe Sfantul Cuvios Teodosie cel Mare începătorul vieţii de Obşte.
Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va săvârşi de la ora 8.45, Sfânta Liturghie Arhierească la Catedrala Arhiepiscopală Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel în cinstea ocrotitorului său spiritual.
După slujbă, va fi oficiat un Te Deum de mulţumire.
Creștinii indieni ar putea deveni ținta unor atacuri teroriste.
Potrivit site-ului „christiantoday.com”, în rândul lor s-au infiltrat extremiști islamiști și hinduși.
Aceștia pozează în creștini, pentru a obține informații pe care le dau mai departe grupărilor radicale.
Cu detalii,Gabriel Tudor
Autobuzele RATC ar putea să nu mai circule într-una din zilele săptămânii.
Măsura ar putea fi introdusă ca urmare a datoriei de 7 milioane de lei pe care Casa Judeţeană de Pensii o are către Regia Autonomă de Transport în Comun Constanţa
Anunţul a fost făcut de directorul RATC, Dumitru Coiciu care a mai declarat că instituţia pe care o conduce se află în cea mai dificilă situaţie financiară de la înfiinţare.
Din această cauză, conducerea Regiei, a tăiat tichetele de masă şi primele salariaţilor, iar de ieri, directorul RATC a decis scurtarea cu o oră a programului autobuzelor.
Medicii de familie sunt sfătuiţi să oprească vaccinarea antigripală.
Aceasta deoarece în urma unui control au constatat că vaccinul nu conţine cantitatea recomandată a unei proteine.
Directorul Institutului Cantacuzino, Radu Dorel, a anunţat că analizele vor fi finalizate până mâine.
Acesta a mai precizat că este vorba de 100.000 doze de vaccin, care au fost repartizate în teritoriu, iar în prezent nu se ştie câţi pacienţi au fost vaccinaţi.
Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii au anunţat că nu au fost raportate cazuri de îmbolnăvire sau alte complicaţii la persoanele care s-au vaccinat deja.
De astăzi facturile RAJA vor fi trimise prin poştă.
La abonaţii persoane fizice, transmiterea se va face prin intermediul factorilor poştali, în regim de trimitere simplă.
Indiferent de programul pe care îl au, abonaţii RAJA vor primi lunar, în cutiile poştale, facturile corespunzătoare consumului de apă şi canal, fără să mai fie restricţionaţi de un anumit program.
Părinţii constănţeni vor vedea notele copiilor pe internet.
Catalogul virtual va intra în vigoare odată cu începerea semestrului al doilea.
Măsura va fi implementată gratuit tuturor unităţilor de învăţământ constănţene timp de doi ani.
Pe lângă vizualizarea informaţiilor despre elev, catalogul virtual va constitui un avizier cu noutăţi, mesaje din partea şcolii sondaje, dar şi clasamente, premii şi alte informaţii importante. El va funcţiona în paralel cu clasicul catalog şi va presupune o muncă dublă din partea profesorilor.
Sistemul de urgenţă nu se va privatiza şi nu se va desfiinţa odată cu intrarea în vigoare a noii legi a sănătăţii.
Declaraţia aparţine ministrului Sănătăţii, Ladislau Ritli, şi vine după ce şeful SMURD, Raed Arafat, a anunţat că demisionează din funcţie dacă documentul va fi votat în forma actuală.
Ministrul a precizat că actul normativ creează doar cadrul pentru intrarea în sistem a unor operatori privaţi cu condiţia ca Ministerul Sănătăţii să fie de acord.
El a mai spus că dacă în urma unei analize “profesioniste, şi nu subiective” se vor remarca neajunsuri, corecturile vor fi acceptate şi incluse în legea cadru.
Şcolile vor primi bani în funcţie de numărul elevilor prezenţi la ore.
Afirmaţia aparţine ministrului Educaţiei, Daniel Funeriu.
Ca urmare a acestui aspect, inspectoratele au început monitorizarea privind frecvenţa la cursuri încă din primul semestru al anului şcolar în curs, urmând să continue şi în semestrul al II-lea.
Potrivit ministrului, măsura va duce la scăderea abandonului şcolar, astfel că va fi o implicare mult mai puternică a şcolii în societate.
Subsecretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, RAED ARAFAT, a demisionat astăzi.
Acesta a decis să îşi dea demisia după ce a fost atacat dur de către preşedintele Traian Băsescu în cadrul unei emisiuni la care era invitat.
Acesta l-a avertizat pe Arafat că ar trebui să se gândească să demisioneze din funcţia de subsecretar de stat în Ministerul Sănătăţii, dacă nu este de acord cu ministrul şi nu reuşeşte să îşi comunice nemulţumirile în cadrul instituţiei.
Raed Arafat este un medic român de origine palestiniană, care a înfiinţat şi coordonat cel mai modern centru de urgenţă din România, staţia SMURD de la Târgu Mureş.
Ştiri 9 ianuarie 2012
Last modified on 2012-01-09 09:51:56 GMT. 0 comments. Top.
Constănţenii sunt invitaţi la o lansare de carte ortodoxă.
Volumul poartă titlul „Viaţa noastră- Hristos”, şi este semnat de părintele prof. conf. dr. Dumitru Măcăilă.
Evenimentul se va desfăşura astăzi, la orele 17, în sala mare a Palatului Arhiepiscopal, în prezenţa Înaltpreasfinţitului Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
Vremea se va răci considerabil săptămâna aceasta la Constanţa.
Potrivit meteorologilor, va fi frig, vântul va bate puternic, dar nu va ninge.
Mâine ar putea apărea ploi şi lapoviţă, iar minimele vor coborî până la -8 grade în judeţ, iar maximele vor fi de 0 grade Celsius.
Şi zilele de miercuri şi joi, vor fi geroase, astfel că temperaturile vor fi predominant negative, între -9 şi -1 grad Celsius.
De vineri însă se mai încălzeşte, vremea va fi însorită şi vom avea până la 8 grade.
Sâmbătă şi duminică, va fi din nou senin, dar nu atât de cald, cu temperaturi de până la 6 grade Celsius.
Contribuabilii constănţeni îşi pot calcula singuri impozitele şi taxele datorate bugetului local.
Acest lucru este posibil prin accesarea site-ului Serviciului Public de Impozite şi Taxe Constanţa, www.spit-ct.ro, secţiunea „calculator taxe“.
Potrivit afirmaţiilor directorului executiv al SPIT, Virginia Uzun, serviciul online poate fi utilizat de contribuabili pentru calcularea impozitului pe clădiri, teren şi mijloace de transport sau a taxelor pentru habitat, garaj sau linişte şi siguranţă.
Sistemul medical de urgenţă ar putea fi distrus prin noua lege a sănătăţii.
Aşa susţine secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Raed Arafat, care a anunţat că demisionează din funcţie dacă documentul va fi votat în forma actuală.
Mai exact, noua lege prevede apariţia mai multor servicii de urgenţă private, ceea ce ar putea duce la desfiinţarea SMURD.
Potrivit lui Raed Arafat, proiectul Legii sănătăţii distruge sistemul integrat de urgenţă care rezolvă cazurile foarte grave, asigură o parte din sistemul de siguranţă naţională şi de apărare a României împotriva dezastrelor, iar misiunea salvării de vieţi este înlocuită de competiţia comercială.
Noul proiect de lege a sănătăţii este supus dezbaterii publice până în 28 ianuarie.
Reclamele pentru saloanele erotice ar putea fi interzise prin lege.
Cei care vor încălca legea vor primi o amenda cuprinsa intre 5.000 si 25.000 de lei.
Iniţiatorii s-au gândit la acest proiect legislativ după ce au constatat ca saloanele de masaj erotic au parte de o promovare agresiva si astfel se încalcă legea privind combaterea pornografiei.
Patronii acestor saloane vor mai avea obligaţia sa îşi desfăşoare activitatea in locuri ferite de privirile trecătorilor, la o distanta mai mare de 250 de metri fata de scoli, internate sau lăcaşuri de cult si sa interzică accesul minorilor.
Cel mai vândut medicament din ţara noastră este Algocalminul.
Astfel, în primele 11 luni ale anului trecut românii au cumpărat aproape 11 milioane de algocalmine.
Potrivit reprezentantului IMS Health, piaţa de medicamente va fi influenţată în acest an şi de forma finală a taxei de clawback.
Aceasta este o taxă controversată, care se aplică vânzărilor producătorilor şi care a suferit nenumărate modificări.
Taxa exista în legislaţie încă din 2009, însă până în luna octombrie 2011 nu şi-a produs efectele din cauza formei neclare în care a fost publicată.
Ministerul Educaţiei a încheiat un parteneriat cu canalul de televiziune Discovery.
Din 16 ianuarie, acesta va prezenta zilnic programe educaţionale menite să diversifice resursele de învăţare pentru profesori şi elevi.
Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a precizat că resursele care vor fi promovate nu se vor substitui mijloacelor tradiţionale ale învăţării.
Astfel, de săptămâna viitoare, Şcoala Discovery va prezenta de la ora 14:00 o oră de programe educaţionale.
Luni vor fi prezentate programe care au legătură cu matematica, marţi – chimie, miercuri – biologie, joi – fizică, iar vineri alte ştiinţe.
Ministerul Educaţiei a stabilit calendarul de desfăşurare a examenului de bacalaureat din acest an.
Astfel, pe 1 iunie se vor încheia cursurile pentru clasele a 12-a şi a 13-a.
Dacă anul trecut probele de evaluare a competenţelor s-au desfăşurat în timpul anului şcolar, în acest an, probele vor fi susţinute după finalizarea cursurilor, în perioada 11 – 27 iunie.
Probele scrise debutează pe 2 iulie, cu Limba şi literatura română şi se încheie pe 6 iulie, cu proba la alegere a profilului şi specializării.
Rezultatele vor fi afişate pe 8 iulie, pe 9 iulie urmând să fie depuse contestaţiile.
Din acest an, veniturile din chirii se vor impozita ca veniturile din activităţi independente.
Acestea vor fi impozitate cu 16% iar procentul se va aplica tuturor contractelor de închiriere.
Potrivit ANAF, persoanele fizice care, la sfârşitul anului 2011, au un număr mai mare de cinci contracte de închiriere şi care derulează activităţi de profil şi în acest an au obligaţia depunerii formularului 220 până pe 15 ianuarie.
Carburanţii s-au scumpit din nou.
Vineri, companiile Petrom şi Rompetrol au crescut preţurile la toate produsele cu 8 bani pe litru.
Surse din piaţă susţin că majorarea a fost cauzată de creşterea cotaţiei ţiţeiului şi a produselor petroliere, ca urmare a creşterii tensiunilor din Iran.
Astfel, la Petrom, un litru de benzină Premium Fără Plumb este 5,56 de lei, în timp ce un litru de motorină Euro Diesel 5 costă 5,77 lei.
La Rompetrol, un litru de benzină EFIX 95 costă 5,53 de lei, iar motorina EFIX Diesel este 5,75 lei.
Economiştii britanici discută, săptămâna aceasta, despre înjumătăţirea programului de lucru, la 20 de ore pe săptămână.
Soluţia ar putea scădea rata şomajului şi valoarea datoriilor cu care se confruntă ţara.
În plus, angajaţii vor împlini mai uşor sarcinile de serviciu şi vor avea mai mult timp pentru familie, relaxare şi alte activităţi sociale dar salariile vor scădea dramatic, scrie cotidianul Daily Mail.
Specialiştii susţin că guvernul de la Londra ar trebui să se gândească la ce înseamnă cu adevărat succes economic, nu doar la o creştere imediată a Produsului Intern Brut.



