Ştiri 17 martie 2011

Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului a făcut astăzi o vizită la penitenciarul Poarta-Albă.
Cu acest prilej, Ierarhul nostru a purtat un dialog cu femeile private de libertate, pe tema: „Păstrarea demnităţii de mamă şi femeie creştină”.

Patriarhia română face un apel la solidaritate cu victimele cutremurului din Japonia.
Aceasta adresează ierarhilor, clerului şi credincioşilor de la parohiile şi mănăstirile ortodoxe din ţară şi diaspora îndemnul de a organiza colecte în bani pentru ajutorarea celor afectaţi de cutremurul devastator din Japonia.
Banii pot fi depuşi în conturile afişate pe situl de internet al patriarhiei.
Totodată, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a adresat un mesaj de compasiune şi consolare duhovnicească Mitropolitului Ortodox din Japonia, Daniel.

Compania Petrom a ieftinit, astăzi, preţul benzinei cu patru bani pe litru.
Astfel, benzina Premium fără plumb 95 costă 5,12 lei/ litru, iar Top Premium fără plumb 99+ are un preţ de 5,5 lei/ litru.
De asemenea, sortimentele OMV Carrera 95 şi OMV Carrera 100 pot fi cumpărate cu 5,12 lei, respectiv 5,92 lei/ litru.
Potrivit companiei, preţurile motorinei rămân neschimbate.

Mai mult de jumătate dintre români nu merg la dentist.
Conform unui studiu, românii îşi motivează absenţa dintr-un cabinet stomatologic menţionând că preţul controalelor şi al tratamentelor dentare este destul de ridicat.
De asemenea, 33 la sută dintre conaţionali nu iau în serios problemele dentare, iar 16 la sută consideră că nu au nevoie de o intervenţie stomatologică deoarece poartă proteze.
Medicii stomatologi spun că, dacă ne dorim dinţi albi şi sănătoşi, trebuie să fim atenţi la alimentele pe care le mâncăm.
Specialiştii susţin că o combinaţie între dinţi sănătoşi şi albi este rezultatul unei diete echilibrate, şi în niciun caz al şedinţelor de “înfrumuseţare” la un cabinet stomatologic.

Noua Urgenţă a Spitalului Judeţean Constanţa va fi inaugurată până la Paşti.
Aceasta va avea o zonă separată de monitorizare, una separată de resuscitare şi una de obstetrică-ginecologie.
De asemenea, din secţia de Urgenţă care funcţionează în prezent va rămâne zona de recepţie şi staţionarul pentru persoanele care nu necesită internarea.
Totodată, este posibil ca în noua unitate să fie inclusă şi Urgenţa Copii.
Investiţiile, care se ridică la aproximativ două milioane de lei, sunt suportate de Ministerul Sănătăţii şi Consiliul Judeţean Constanţa.

Programul Rabla începe de astăzi.
Astfel, persoanele fizice care deţin autoturisme mai vechi de 10 ani se pot adresa firmelor colectoare, în vederea casării acestora.
De asemenea, persoanele juridice, persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi familiale se pot înscrie în Programul Rabla, începând de luni, 21 martie.
Ca şi anul trecut, cei care casează maşinile primesc un tichet cu valoarea de 3.800 lei, iar pentru achiziţionarea unui autovehicul nou se pot utiliza unul, doua sau cel mult 3 tichete valorice.

Preţul electricităţii a crescut în Europa.
Aceasta după ce cancelarul german, Angela Merkel, a anunţat închiderea imediată a celor şapte reactoare puse în funcţiune în Germania, înainte de sfârşitul anului 1980.
Costul electricităţii în Germania a crescut imediat, deoarece companiile de utilităţi vor cheltui mai mult pe gaze naturale şi cărbune pentru a compensa închiderea celor şapte centrale nucleare.
Pe rând, Spania, Franţa şi Belgia au anunţat că vor face verificări de securitate la toate centralele lor nucleare.
Totodată, autorităţile române susţin că reactoarele 1 şi 2 de la Cernavodă sunt construcţii sigure însă, pe fondul evenimentelor din Japonia şi al analizelor ce vor fi făcute la nivel european, pe viitor se vor impune dispoziţii mai stricte privind siguranţa centralelor.

Profesorii sunt obligaţi să asigure desfăşurarea normală a examenului de bacalaureat şi în grevă.
Senatorii au decis că personalul didactic poate declara grevă cu condiţia de a asigura desfăşurarea continuă a proceselor de evaluare naţională din ultima clasă de gimnaziu, respectiv a examenului naţional de Bacalaureat, conform calendarului stabilit de Ministerul Educaţiei.
Ei au adoptat, în acest sens, un amendament al preşedintelui Comisiei pentru învăţământ, Mihail Hărdău, la propunerea legislativă pentru completarea Legii privind soluţionarea conflictelor de muncă.

Drumurile locale şi judeţene pot fi preluate de Ministerul Dezvoltării.
Plenul Senatului a adoptat ordonanţa prin care i se oferă posibilitatea Ministerului Dezvoltării Regionale de a prelua o serie de drumuri locale şi judeţene pentru modernizarea acestora.
Actul normativ a stârnit ample dezbateri în plenul Senatului legate de faptul că Ministerul Dezvoltării va avea posibilitatea să facă o selecţie a drumurilor locale şi judeţene a căror modernizare o consideră prioritară.
Ordonanţa urmează să intre în dezbaterea Camerei Deputaţilor, în calitate de for decizional.

Şedinţa comună a Guvernelor României şi Republicii Moldova va fi organizată în luna iunie.
Anunţul a fost făcut de ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi.
Potrivit omologului său din Republica Moldova, reuniunea Guvernelor de la Bucureşti şi Chişinău va reprezenta o ocazie importantă pentru trecerea în revistă a proiectelor de cooperare dintre cele două ţări, precum şi pentru promovarea investiţiilor româneşti şi străine în Republica Moldova.
Cei doi oficiali au declarat că, în perioada următoare, vor inaugura împreună sediul Oficiului consular al României de la Ungheni.

Biletele de tren s-ar putea scumpi cu 10%, în această primăvară, datorită tarifelor majorate la combustibil.
Anunţul a fost făcut de directorul general al companiei CFR Călători.
Acesta a precizat că la nivelul companiei există dezechilibre care speră că pot fi rezolvate până la vară, iar cheltuielile au crescut cu 20%.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept