Ştiri 15 martie 2011

Ieri s-au stabilit candidaţii Sinodului Mitropolitan de la Cluj pentru alegerea noului mitropolit.
Cine sunt aceştia ne spune Gabriel Tudor de la radio Trinitas.

Părintele Nicolae Tănase revine la Constanţa.
Acesta va susţine o conferinţă cu tema “Datoria mea faţă de tânăra generaţie”.
Părintele Nicolae Tănase:

Evenimentul se va desfăşura astăzi, de la orele 18, în Sala Mare a Casei de Cultură.
Intrarea va fi liberă.

Combustibilii ecologici vor deveni mai ieftini în Uniunea Europeană.
Totodată, potrivit unui proiect al Comisiei Europene de reformă a taxării în sistemul energetic comunitar, diferenţa de preţ dintre benzină şi motorină se va reduce.
Executivul Uniunii Europene vrea să reformeze astfel taxarea energiei, care generează venituri de 240 de miliarde de euro.

Preţul gazelor naturale va creşte la sfârşitul anului.
Directorul companiei E.ON România susţine că gazele naturale se vor scumpi foarte mult spre finalul acestui an, din cauza cotaţiilor ridicate din acest moment ale petrolului.
Preţul petrolului a crescut de la 50 de dolari pe baril la 115, iar cel al gazelor va creşte după şase-nouă luni.
Acesta spune că o soluţie ar fi formarea unui coş special de gaze pentru populaţie, care să conţină un procent foarte mare de resurse interne.

Aproape două treimi dintre românii din mediul urban folosesc zilnic Internetul.
Potrivit unui studiu, un sfert dintre respondenţi se declară “foarte interesaţi” de internet, iar 37% “interesaţi”, în timp ce 18% nu se arată atraşi de aceste servicii.
O treime dintre utilizatorii români navighează zilnic între o oră şi trei ore, iar aproape 30% între 30 de minute şi o oră.
Sondajul mai arată că în scop personal, aproape toţi românii folosesc internetul pentru informare, 83% pentru e-mail, iar pentru cumpărături şi plata facturilor ponderea este situată în jurul a 30%.
Studiul a fost realizat în perioada 23-24 februarie, pe un eşantion de peste 1.000 de persoane din mediul urban.

Guvernul a alocat primăriilor 90 milioane euro.
Banii vor fi folosiţi pentru proiecte de dezvoltare a infrastructurii şi a unor baze sportive in mediul rural.
Fondurile sunt asigurate din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată, pentru acoperirea cheltuielilor de execuţie a lucrărilor de investiţii prevăzute în cererile de finanţare “declarate eligibile”.

Uniunea Europeană cere mai multă siguranţă în cazul reactoarelor de la Cernavodă.
Aceasta cere să fie proiectate astfel încât să reziste la un cutremur cu o magnitudine mai mare comparativ cu cea la care ar face faţă unităţile deja existente.
De asemenea, consilierul ministrului Economiei, Tudor Şerban, a declarat că în urma catastrofei din Japonia, Ministerul Economiei şi Nuclearelectrica vor pune la punct un program de verificare a funcţionării centralei de la Cernavodă, cu simulări de avarie în caz de cutremur.

Universităţile vor decide în luna octombrie, modalitatea de desemnare a rectorilor.
Ministerul Educaţiei a finalizat ordinul pe baza căruia rectoratele vor stabili modul de selecţie a noilor şefi şi calendarul alegerilor.
Astfel, fiecare instituţie de învăţământ superior va organiza la începutul lunii octombrie câte un referendum la care vor participa toate cadrele didactice titulare, împreună cu cercetătorii şi studenţii reprezentaţi în senat şi în consiliile facultăţilor.

România are cea mai mică rată de compensare a medicamentelor din Europa.
Concluzia reiese dintr-un studiu realizat de către Organizaţia pentru cooperare şi dezvoltare economică, iar asociaţiile de pacienţi se declară revoltate.
Studiul arată că în România media de compensare a medicamentelor este de 59%, în timp ce media în Uniunea Europeană este de 81%.
În replică, Ministerul Sănătăţii susţine că efortul financiar este destul de mare pentru a suporta compensarea celor peste 4.000 de medicamente de pe listă.

Şahul ar putea fi introdus în programa şcolară a ţărilor membre Uniunii Europene.
Iniţiativa aparţine maeştrilor Silvio Danailov, preşedintele Uniunii Şahului European şi a lui Gary Kasparov.
În opinia acestora, iniţiativa ar revigora acest sport, sporind interesul tinerilor pentru el.
O propunere similară a avut anul trecut şi ministrul român al Educaţiei, Daniel Funeriu, dar iniţiativa sa de introducere a şahului în şcolile din România a fost ironizată în presă şi a stârnit controverse în rândul cadrele didactice.

România va trece la ora de vară pe 27 martie.
Ceasurile vor fi date înainte cu o oră, astfel că ora 3.00 va deveni ora 4.00.
Ora de vară a fost introdusă în ţara noastră, pentru prima dată, în anul 1932, iar în prezent, este folosită de 70 de ţări.

Aproape 90% dintre angajaţi resping noul Cod al Muncii.
Conform unui sondaj, jumătate dintre cei intervievaţi consideră ca noul pachet de legi dezavantajează angajaţii şi favorizează patronii, în timp ce alţi 40% dintre respondenţi se aşteaptă la abuzuri din partea companiilor, în urma aplicării noului Cod.
De asemenea, sub 2% dintre participanţii la studiu au fost de părere că noul Cod al Muncii va genera locuri de muncă sau că vor fi mai bine plătiţi pentru munca prestată.
Pe de altă parte, aproape o treime dintre angajatorii care au participat la studiu cred că noile prevederi vor creşte performanţa angajaţilor şi sub 10% consideră că acestea îi vor ajuta să angajeze mai uşor şi să creeze noi locuri de muncă.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept