Ştiri 8 noiembrie 2012

Biserica Ortodoxă cinsteşte astăzi Soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil.
Conform tradiţiei biblice, sfinţii arhanghelii sunt căpeteniile tuturor îngerilor şi sunt în număr de 7, dintre care cei mai cunoscuţi sunt Sfinţii arhangheli Mihail, Gavriil şi Rafael.
Sfântul Mihail este îngerul dreptăţii care l-a pedepsit pe Satana atunci când acesta s-a răzvrătit împotriva lui Dumnezeu, iar numele lui înseamnă în ebraică „Cine este ca Dumnezeu”.
Sfântul Gavriil este călăuzitorul spre adevăr si vestitorul ceresc cel mai de seamă deoarece el este cel care a vestit Sfintei Fecioare Maria că va naşte pe Mântuitorul Hristos.
Numele lui se traduce tot în ebraică prin expresia „omul lui Dumnezeu”.
Biserica cinsteşte în această zi adunarea tuturor îngerilor, deoarece aceştia sunt slujitori ai lui Dumnezeu şi apărători ai oamenilor în lupta împotriva păcatului.
Aceasta este ultima mare sărbătoare înaintea postului Crăciunului.
Conform datelor statistice, peste 1.300.000 de români poartă numele Sfinţilor Arhangheli.

Biserica Ortodoxă cinsteşte mâine pe Sfântul Ierarh Nectarie Taumaturgul de la Eghina.
Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia sf. liturghie arhierească de la ora 8, la biserica Sf. Ierarh Nectarie din Constanţa, zona Medeea.
Credincioşii se pot închina la moaştele sf. Nectarie Taumaturgul aduse la această biserică, până săptămâna viitoare.

Reactorul 2 al Centralei de la Cernavodă a fost oprit ieri.
Nuclearelectrica a luat această decizie ca urmare a declanşării unui sistem automat de oprire rapida.
Reprezentanţii companiei au declarat că repornirea celui de-al doilea reactor se va realiza mâine dimineaţă.
Acest eveniment nu a afectat siguranţa personalului centralei, a populaţiei si a mediului înconjurător.

Raed Arafat este noul ministru al Sănătăţii.
Decizia a fost luată ieri, în urma întâlnirii dintre premierul Victor Ponta şi preşedintele Traian Băsescu.
Noul ministru al Sănătăţii a depus aseară jurământul la Palatul Cotroceni.
Raed Arafat a fost subsecretar de stat în Ministerul Sănătăţii din august 2007şi este întemeietorul serviciului SMURD în ţara noastră.
La începutul lunii trecute, după demisia lui Vasile Cepoi, premierul Victor Ponta a fost desemnat ministru interimar al Sănătăţii.

Românii nu consumă fructe şi legume.
Ţara noastră ocupă penultimul loc în Europa, după Bulgaria în ceea ce priveşte consumul de fructe şi legume proaspete.
Astfel, potrivit unei iniţiative a Comisiei Europene, în ţara noastră se va derula campania „Creşterea consumului de fructe şi legume proaspete în rândul grupurilor vulnerabile”.
Potrivit unui sondaj, doar 45% dintre români consumă zilnic un fruct sau o legumă.

Astăzi este Ziua Internaţională a Zonelor Urbane.
Din anul 1949, în 30 de ţări de pe patru continente, pe 8 noiembrie este celebrată Ziua Internaţională a Zonelor Urbane, eveniment cunoscut şi sub numele de Ziua Mondială de Planificare a Oraşelor.
Acest eveniment a fost iniţiat de profesorul Carlos Maria della Paolera, de la Universitatea din Buenos Aires, cu scopul de a veni în sprijinul publicului interesat de soluţii pentru planificarea oraşelor, dar fără afectarea mediului înconjurător.
Acum douăzeci de ani existau doar două metropole cu peste 10 milioane de locuitori, New York şi Tokyo, iar în prezent, sunt peste 20 de astfel de aglomerări umane.

Toate magazinele din România ar putea fi închise pe 1 decembrie, 1 ianuarie şi în prima zi de Crăciun şi de Paşte.
Sindicatele i-au trimis o scrisoare premierului Victor Ponta în care îi cer să emită o hotărâre de urgenţă în acest sens.
Sindicaliştii susţin că unele hipermarketuri îşi obligau pana acum angajaţii să vină la lucru şi în aceste zile.

Guvernul va permite instituţiilor şi autorităţilor publice să achiziţioneze autoturisme şi în afara Programului “Rabla”.
Astfel a fost eliminată interdicţia aplicată în ultimii patru ani.
Maşinile cumpărate însă nu trebuie să aibă un motor mai mare de 1,6 litri şi să nu coste mai mult de 18.000 euro cu TVA.
Preţul de 18.000 euro calculat pentru o maşină include TVA.
Noua regulă, care urmează să fie introdusă de Guvern prin ordonanţă de urgenţă, va fi valabilă şi pentru companiile de stat şi regiile autonome.

De la începutul acestui an, mopedele şi triciclurile nu vor mai putea fi conduse fără permis.
Reprezentanţii Poliţiei Rutiere au declarat că această directivă dată de Uniunea Europeană ar fi trebuit să intre în vigoare din 2006.
Astfel, de la 19 ianuarie 2013, toţi posesorii de scutere vor trebui să susţină un examen pentru obţinerea permisului pentru mopede.
La ora actuală, în România sunt înregistrate în circulaţie aproximativ 200.000 de mopede.

Diabetul, afectează din ce în ce mai multe persoane.
Numărul bolnavilor diagnosticaţi cu această afecţiune în judeţul Constanţa a crescut semnificativ.
Dacă în urmă cu zece ani, în judeţul nostru, se înregistrau peste 10 mii de cazuri, în prezent, numărul bolnavilor cu diabet depăşeşte 28 de mii.
Medicii recomandă oamenilor să îşi măsoare constant glicemia şi să nu amâne vizita la medic până la apariţia complicaţiilor.

Preţul cărnii de pui nu va creşte în perioada următoare.
Reprezentanţii din acest domeniu au declarat că producţiile de carne de pasăre şi de ouă sunt în acest an mai mari cu 10, respectiv 5% în comparaţie cu anul trecut.
Astfel, oferta de produse avicole este suficientă atât pentru piaţa internă cât şi pentru cea externă iar preţurile nu vor creşte în următoarele luni.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept