Arhiepiscopia Tomisului - 99,7 FM - Constanţa

Ştiri 2 noiembrie 2012

Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sfinţi mâine biserica mănăstirii Strunga.
Aceasta poartă hramul Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil şi se află în comuna Oltina din judeţul Constanţa.
Slujba de sfinţire mare a bisericii va fi oficiată de la ora 8.
Cu acest prilej, Arhiepiscopia Tomisului organizează un pelerinaj pentru slujba de sfinţire.
Înscrierile se fac la Biserica Sf. Ştefan de la gară, telefon 0723.999 273.

La Moscova s-a desfăşurat Festivalul Internaţional al mijloacelor de presa Ortodoxe “Credinţă şi cuvânt”.
Acesta a avut loc în perioada 29-31 octombrie, în Catedrala Mântuitorului din Moscova şi a fost organizat de către Departamentul Sinodal de informaţii al Bisericii Ortodoxe Ruse.
La eveniment au participat jurnalişti ortodocşi şi colaboratori ai serviciilor de presă ale eparhiilor din Rusia şi din diaspora rusă, dar şi jurnalişti de la instituţii de presă laice europene.

În luna decembrie va ninge in toata ţara.
Aşa arată primele estimări ale meteorologilor care anunţă însă că ne aşteaptă o iarna grea.
Pentru luna noiembrie precipitaţiile vor fi peste normele climatologice în majoritatea zonelor.
La sfârşitul acestei luni, pe fondul temperaturilor scăzute, mai ales în nordul şi nord-estul ţării ar putea apărea şi primele ninsori serioase.
În luna decembrie, temperaturile vor fi normale dar precipitaţiile vor fi abundente.
În aproape toată România va ninge cu mult peste normele climatologice.

Traseul liniilor RATC 5 şi 1 va fi scurtat, în week-end.
Din cauza lucrărilor de asfaltare de pe strada Vârful cu Dor, mâine, de la ora 9,00, şi până duminică, la ora 16,00, autobuzele liniei 5 vor întoarce la strada Meşterul Manole.
De asemenea, linia 1 se va întoarce la sensul giratoriu de la intersecţia străzii Vârful cu Dor cu Bd-ul Aurel Vlaicu.

Elevii de la şcolile profesionale vor beneficia de programul “Bani de liceu”.
Aceştia vor primi suma de 180 de lei pe întreaga perioadă a cursurilor şcolare, respectiv în perioada practicii în producţie.
Fondurile sunt alocate de către Ministerul Educaţiei şi vor fi distribuite beneficiarilor de către unităţile şcolare la care aceştia şi-au depus dosarul.
Sprijinul financiar se sistează în cazul în care elevul absentează nejustificat minim 20 de ore, la diferite discipline de învăţământ.

Carnea şi preparatele din carne de porc se vor scumpi cu 10%.
Declaraţia îi aparţine preşedintelui Asociaţiei Române a Cărnii, Radu Timiş, care a declarat că, motivul majorării îl constituie creşterile de preţuri la energie, gaze şi combustibili.
Astfel, până la Crăciun, producătorii de mezeluri vor încerca să mărească preţurile, deoarece aceştia cumpără carne mai scumpă cu aproximativ 25% comparativ cu începutul anului.

Astăzi este ultima zi de şcoală pentru elevii din învăţământul primar şi pentru preşcolari.
Aceasta este prima vacanţă din anul şcolar 2012-2013 şi va dura o săptămână.
Astfel, elevii şi preşcolarii vor reveni la cursuri luni, 12 noiembrie.
Următoarea vacanţă, cea de iarnă, este programată în intervalul 22 decembrie – 13 ianuarie.
Cursurile celui de-al doilea semestru vor începe la 14 ianuarie.

Medicamentele ieftine ar putea dispărea de pe piaţă.
Asociaţia Producătorilor de Medicamente Generice din România atrage atenţia că sute de medicamente cu preţ accesibil, utilizate de 70% din pacienţii români, riscă să dispară din farmacii.
Companiile producătoare de medicamente generice, au achitat sume în valoare de aproximativ 75 milioane lei prin taxa claw-back.
Asociaţia atrage însă atenţia autorităţilor din domeniul sănătăţii că firmele membre nu vor mai fi capabile, în curând, să susţină un asemenea efort financiar.

CNA sesizează Poliţia cu privire la 42 de site-uri care difuzează ilegal filme şi seriale.
Institutia a primit o sesizare ce semnalează existenţa a 42 de site-uri care oferă servicii media audiovizuale la cerere, fără a deţine drepturi pentru conţinutul difuzat şi fără să fi notificat Consiliul.
Nerealizarea notificării în termenul respectiv determină încetarea dreptului de a furniza servicii media audiovizuale la cerere.

România va avea “ataşaţi agricoli”, care vor promova alimentele româneşti în străinătate.
Anunţul a fost făcut ieri de secretarul de stat în ministerul Agriculturii, Achim Irimescu.
Acesta a adăugat că produsele tradiţionale româneşti vor fi promovate de 9 ataşaţi agricoli în oraşe precum Washington, Madrid, Berlin sau Beijing.
De asemenea, un reprezentant al României va fi trimis în Iordania, pentru a promova alimentele autohtone în ţările arabe.

România va fi desemnată “ţara anului” la cel mai important târg dedicat agriculturii ecologice.
Expoziţia va avea loc la Nurnberg, în Germania în luna februarie.
Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a semnat convenţia de participare a producătorilor români la expoziţie.
Ministerul va asigura transportul, taxele de participare şi amenajarea standurilor pentru toţi operatorii de agricultură ecologică.
În ţara noastră, numărul fermierilor care fac agricultură ecologică a crescut exploziv în ultimii ani.
Astfel, dacă în anul 2010 erau 3150 de producători, în prezent, sunt peste 26 de mii.