Ştiri 26 octombrie 2012

Biserica Ortodoxă cinsteşte astăzi pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir.
Acesta s-a născut la Tesalonic în vremea împăratului Diocleţian, ca fiu al prefectului cetăţii.
Părinţii săi au fost creştini în taină, de aceea Sf. Dimitrie va primi încă de mic educaţie creştină.
După mutarea tatălui său către Domnul, tânărul Dimitrie a fost numit prefect al Tesalonicului, datorită calităţilor lui morale şi intelectuale.
Cezarul din vremea aceea, Maximian Galeriu a poruncit ca în toate cetăţile să se jertfească zeilor păgâni ca mulţumire pentru victoriile militare pe care le avusese.
Sfântul Dimitrie a refuzat să participe la ceremoniile păgâne, drept pentru care a fost închis.
În temniţă, Sf. Dimitrie va binecuvânta în numele lui Hristos pe un tânăr creştin cu numele Nestor, care urma să se lupte cu un vestit gladiator păgân cu numele Lie.
În urma luptei, Nestor îl ucide pe Lie, iar împăratul află de binecuvântarea lui Dimitrie şi porunceşte ca acesta să fie ucis.
Moaştele Sf. Dimitrie se află în biserica cu acelaşi nume din Tesalonic.
În ţara noastră, aproximativ 350.000 de persoane poartă numele Sfântului Dimitrie.
Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sfinţi de la ora 8.30 pictura bisericii Sf. Dimitrie din localitatea Cochirleni.
Slujba va fi urmată de săvârşirea Sfintei Liturghii.

România va trece oficial la ora de iarnă.
Astfel, în noaptea de sâmbătă spre duminică, ora 4.00 va deveni ora 3.00.
Ziua de duminică va fi cea mai lungă din an, cu 25 de ore.
Din anul 1997, România a adoptat ora oficială de iarnă şi de vară în aceeaşi zi cu statele Uniunii Europene.
Ora oficială de iarnă este adoptată în ultima duminică a lunii octombrie, iar cea de vară în ultima duminică a lunii martie.

Circulaţia rutieră pe podul Agigea va fi închisă şi astăzi.
Anunţul a fost făcut de reprezentanţii CNADNR, care au precizat că restricţia este valabilă până la ora 16.
De asemenea, traficul rutier pe podul Agigea se va desfăşura restricţionat, în ambele sensuri de circulaţie, până la data de 15 noiembrie, şi se vor utiliza doar benzile centrale pe toată lungimea podului.

În pieţe vor fi vândute doar legume şi fructe româneşti.
Aşa prevede un proiect de hotărâre de Guvern, potrivit căruia, vânzarea pe tarabe a altor produse decât cele autohtone va fi sancţionată cu amendă cuprinsă între 1.000 şi 3.000 lei.
Măsura vizează eliminarea intermediarilor evazionişti care folosesc acte de producător false şi generează statului pagube de peste 1 miliard euro din comerţul “la negru”.
Noile reglementări vor intra în vigoare la patru luni de la aprobarea proiectului în Guvern.

Comisia Europeană a notificat oficial Guvernul cu privire la presuspendarea a trei programe operaţionale.
Decizia survine ca urmare a unor deficienţe grave din cadrul sistemului de gestionare şi control al programelor “Transport” şi “Competitivitate”.
Procedura de presuspendare presupune că nu se vor mai face plăţi până la adoptarea unor măsuri pentru remedierea acestor probleme.
Oficialii români au precizat că astăzi vor trimite la Bruxelles o serie de documente cu măsurile luate pentru a soluţiona problemele legate de absorbţia fondurilor europene.

Conservele de carne sunt un pericol pentru sănătate.
Asociaţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a studiat conservele de carne care se găsesc în comerţ şi a ajuns la concluzia că acestea sunt pline de aditivi alimentari.
Astfel, mai mult de jumătate din produsele analizate au în componenţă minim trei E-uri, iar 35% din ele au un singur E.
Între acestea există şi un produs cu 8 E-uri, maximul găsit în acest tip de produse.

Comisarul european Cecilia Malmstrom a confirmat îndeplinirea criteriilor de aderare la Schengen de către România şi Bulgaria.
De asemenea, aceasta a subliniat necesitatea adoptării unei decizii pozitive cât mai curând posibil.
Ministerul Afacerilor Externe a informat anterior că România va continua consultările cu statele membre, astfel încât aderarea la Schengen să fie concretizată în cursul anului viitor.

De anul viitor, românii ar putea primi ajutor de la stat doar dacă au aparatură performantă de încălzire.
Autorităţile vor să lanseze un nou program “Rabla” pentru sobe şi centrale, pentru ca statul să nu mai plătească pierderile consumatorilor.
Costurile de înlocuire a aparatelor ar urma să fie împărţite între furnizor şi consumator.
Pentru a instala o centrală termică, este nevoie de aproximativ 5.000 de lei.

Proprietarii îşi pot asigura locuinţele cu poliţe obligatorii sau facultative.
Comisia de Supraveghere a Asigurărilor a hotărât revenirea la forma anterioară a normelor cu privire la asigurarea obligatorie pentru locuinţe.
La începutul lunii septembrie, CSA a impus asigurarea locuinţelor prin două poliţe.
Proprietarii care nu au încheiată niciun fel de asigurare pentru locuinţe pot fi sancţionaţi cu amendă cuprinsă între 100 şi 500 de lei de către autorităţile locale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept