Ştiri 10 octombrie 2012

Elevii participanţi la concursul „Alege Şcoala” au fost premiaţi de Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
Tema concursului, intitulată „Şcoala din tinda bisericii”, a fost abordată de 54 de elevi, care au trecut de etapa pe protopopiat.
La cele trei secţiuni ale concursului, Literară, Artistică şi Multimedia au fost premiaţi nouă elevi.
Premiile au constat în laptopuri, computere şi sisteme audio.
Concursul este organizat de Patriarhia Română şi Fundaţia World Vision România.

Un volum de povestiri didactice va fi lansat mâine la Constanţa.
Intitulat “Pilde mobilizatoare”, volumul este scris de conferenţiarul universitar Larisa Ileana Casangiu, care ne-a oferit şi câteva detalii.

Evenimentul va avea loc mâine, în aula Bibliotecii Judeţene „I.N. Roman” din Constanţa, de la ora 16.

Au fost publicate fişe de lucru la disciplina Religie pentru elevii de la clasa pregătitoare.
Acestea au ca scop dezvoltarea interesului pentru educaţia religioasă şi formarea unor comportamente în acord cu valorile creştine.
Materialele didactice au fost realizate de prof. dr. Monica Opriş, părinte lector dr. Dorin Opriş şi cercetător ştiinţific dr. Irina Horga.
Fişele de lucru au fost publicate cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel şi sunt avizate de Ministerul Educaţiei.

Un american din cinci se declară “fără religie”.
Un studiu arată că pe parcursul ultimilor cinci ani, această categorie de populaţie a trecut de la 15 la 20 la sută în rândul tuturor adulţilor americani.
Printre ei, 13 milioane se declară atei sau agnostici şi aproape 33 de milioane “fără afiliere religioasă particulară”.
Specialiştii spun că această progresie a cifrelor se explică prin evoluţia demografică şi înlocuirea generaţiilor.
Astfel, o treime dintre tinerii cu vârste mai mici de 30 de ani se declară “fără religie” faţă de 9 la sută dintre persoanele de peste 65 de ani.

Guvernul pregăteşte o nouă rectificare bugetară.
Anunţul a fost făcut de ministrul delegat pentru Dialog Social, Liviu Pop.
Acesta a spus că prioritare sunt ministerele Muncii, Educaţiei şi Sănătăţii.
Oficialul a adăugat că cei mai mulţi bani vor fi alocaţi pentru spitale sau indemnizaţiile mamelor.
De asemenea, la rectificarea de luna viitoare vor fi prevăzuţi şi banii pentru reîntregirea salariilor bugetarilor.
Ultima rectificară bugetară a fost făcută de Guvern pe 23 august.

Preşedintele Traian Băsescu cere reexaminarea Legii care introduce Bacalaureatul profesional.
Acesta susţine că insuficienta reglementare a examenului este de natură să afecteze calitatea învăţământului şi buna desfăşurare a Bacalaureatului pentru anul viitor.
Preşedintele afirmă că pentru competitivitatea educaţională a României este nevoie de stabilitate şi predictibilitate în sistemul educaţional.

Jumătate din copiii din România sunt obezi.
Societatea Română de Endocrinologie a anunţat că obezitatea infantilă a ajuns o epidemie, iar numărul copiilor obezi este de 20 de ori mai mare decât în urmă cu 10 ani.
Specialiştii au adăugat că motivul principal al acestei afecţiuni este excesul de produse fast-food, dulciurile, dar şi consumul de băuturi energizante.
Astfel, copiii obezi riscă să facă hipertensiune arterială şi chiar să sufere un infarct la 20 de ani.

Circulaţia feroviară pe ruta Medgidia – Tulcea şi retur se va închide temporar, pentru lucrări.
CFR călători a anunţat că în perioada 15-30 octombrie,
circulaţia trenurilor va fi închisă, pentru efectuarea lucrărilor de reparaţii la infrastructură podului feroviar situat între staţiile Cogealac şi Mihai Viteazu.
Astfel, pe ruta Medgidia – Tulcea şi retur, transportul pasagerilor se va asigura cu mijloace auto, la tarife similare cu cele de la trenurile Regio de pe această secţie.

România a fost inclusă într-un nou traseu rutier care va lega Ţările Baltice de Marea Neagră şi Grecia.
Anunţul a fost făcut de vicepreşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Marian Vasile care s-a întâlnit, la Bruxelles, cu iniţiatorii proiectului.
Este vorba despre o nouă reţea de autostrăzi, care va începe în Lituania, la Marea Baltică, şi se va termina la Salonic, în Grecia.
Pe teritoriul României, traseul Via Carpatia va străbate Vestul şi Sudul ţării, prin Oradea şi Calafat.
Drumul spre Constanţa urmează să fie continuat pe coridorul Pan-European, care se află în curs de realizare.
Proiectul Via Carpatia a fost aprobat în anul 2006.

Peste 350 milioane de persoane din lume suferă de depresie.
Potrivit celor mai recente date ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, depresia este frecventă în toate regiunile lumii.
Un studiu arată că circa 5% din oameni sufereau de depresie în cursul ultimului an.
Numărul femeilor afectate de depresie este cu jumătate mai mare decât cel al bărbaţilor şi se datorează depresiei postnatale care afectează o mamă din cinci.
Studiul mai arată că împrejurări deosebite, precum dificultăţi economice, şomaj, catastrofe şi conflicte, pot creşte riscul de depresie.

Numărul persoanelor care suferă de foamete a scăzut la nivel mondial.
Anunţul a fost făcut ieri de Organizaţia ONU pentru Alimentaţie şi Agricultură.
Conform unui raport, numărul persoanelor care suferă de foamete cronică este de aproximativ 860 de milioane în perioada 2010-2012.
Datele organizaţiei anunţau, în urmă cu 2 ani peste 920 de milioane de persoane care sufereau de foamete, iar în 2009, peste 1 miliard de persoane se aflau în această situaţie.

Peste jumătate dintre români nu au citit nici o carte în ultimul an.
Potrivit unui sondaj, doar 15% dintre cei intervievaţi au citit 5 cărţi sau mai multe, 11% au citit în acest an 3 sau 4 cărţi, în timp ce 21% au terminat de lecturat una sau cel mult două cărţi. De asemenea, o treime dintre cei cu vârste cuprinse între 18 şi 30 de ani nu au citit nimic anul acesta.
Cauzele acestei lipse de interes sunt de ordin atât economic cât şi tehnologic.
Sondajul a fost realizat de Institutul Român de Studii Sociale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept