Ştiri 3 octombrie 2012

La Paris se va desfăşura un colocviu despre sinodul pan-ortodox.
Acesta va avea loc în perioada 18-20 octombrie, la Institutul Saint Serge.
Programul va aborda temele fundamentale ale viitorului sinod pan-ortodox de către teologi ortodocşi din numeroase ţări ca România, Franţa, Statele Unite, Grecia sau Rusia.
Printre subiectele ce vor fi dezbătute se numără calendarul liturgic, viitorul diasporei ortodoxe şi relaţiile ortodoxiei cu celelalte biserici.
Colocviul este organizat de către Institutul de Teologie Saint Serge din Paris în colaborare cu Centrul de Cercetări Ecumenice al Universităţii Catolice din Leuven.

În Strasbourg are loc din această toamnă o întâlnire de meditaţie biblică şi de cântare religioasă.
Aceasta se va desfăşura o dată pe lună, în seara primei zile de luni, în Capela “St. Laurent” a Catedralei din Strasbourg.
Printre participanţi se vor afla şi membrii comunităţii ortodoxe româneşti din Strasbourg, conduşi de părintele Vasile Iorgulescu.

Australia respinge căsătoriile homosexuale.
Legislativul australian a votat pentru păstrarea definiţiei tradiţionale a căsătoriei ca unirea între un bărbat şi o femeie.
Liderii creştini din Australia au declarat că se unesc pentru a afirma angajamentul lor comun pentru a promova şi proteja căsătoria.

Centrul Constanţei este păzit de jandarmi.
De la începutul săptămânii, mai multe echipaje din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi „Constanţa” asigură ordinea în centrul Constanţei.
Măsura a fost luată de conducerea instituţiei, de comun acord cu şefii Poliţiei Constanţa, în vederea reducerii fenomenului infracţional din zonă.
În viitor, astfel de patrule vor asigura paza şi protecţia şi în restul municipiului Constanţa.

Bugetarii îşi vor recupera banii.
Camera Deputaţilor a adoptat, ieri Ordonanţa de Urgenţă, ce prevede recuperarea de către bugetari a 7,4% din salarii, de la 1 decembrie.
Camera Deputaţilor este for decizional cu acest proiect de ordonanţă.

Întreţinerea se va scumpi semnificativ din iarnă.
Costurile de producţie au început deja să crească la nivelul furnizorilor de utilităţi.
Potrivit statisticilor, este vorba despre o creştere de 5% faţă de anul trecut, la categoria utilităţi, iar la salubritate şi gestionarea deşeurilor, de peste 20%.
Majorarea costurilor la nivelul furnizării se transmite în câteva luni către facturile consumatorilor finali, astfel că românii vor resimţi aceste scumpiri în lunile de iarnă.

Elevii clasei zero vor primi lapte şi corn.
Plenul Senatului a adoptat, ieri, Ordonanţa care prevede includerea preşcolarilor în programul de acordare de produse lactate şi panificaţie.
Proiectul mai dă posibilitatea părinţilor ai căror copii suferă de intoleranţă alimentară la gluten sau lactoză să solicite produse care nu conţin aceste substanţe.
Pentru a solicita un asemenea regim special, intoleranţa copiilor la gluten sau lactoză trebuie dovedită cu acte medicale.
Senatul este prima cameră sesizată în acest caz.

Elevii români nu sunt în siguranţă.
Potrivit unui raport prezentat de Inspectoratul General al Poliţiei Române, doar 21% din totalul unităţilor de învăţământ preuniversitar sunt asigurate cu pază.
Autorităţile constănţene spun că procentul unităţilor de învăţământ care au pază la nivelul judeţului se situează la nivelul celui naţional.

Asiguraţii pot verifica serviciile medicale.
Această iniţiativă are drept scop informarea asiguraţilor cu privire la posibilitatea verificării acestor servicii, a medicamentelor, cât şi a dispozitivelor medicale de care au beneficiat până în prezent.
În acest sens, informaţiile vor fi puse la dispoziţia asiguratului în baza unei cereri personale, cu păstrarea confidenţialităţii asupra datelor cu caracter personal.

Producătorii români sunt obligaţi să schimbe etichetele produselor alimentare.
Din luna decembrie, toate statele Uniunii Europene vor trebui să inscripţioneze pe etichetele produselor alimentare menţiuni de tipul: produs care nu conţine gluten sau produs organic.
Pentru inscripţionare vor fi acceptate numai menţiunile de sănătate aflate în lista permisă printr-un regulament adoptat la nivelul Uniunii Europene.

România are cel mai mare număr de cazuri de TBC din Uniunea Europeană.
Potrivit unui raport al Ministerului Sănătăţii, 77 de oameni se îmbolnăvesc zilnic în România.
Astfel, ieri, Ministerul Sănătăţii a lansat Planul naţional de prevenire a tuberculozei multidrog rezistente.
Acesta prevede că, până în anul 2015, cel puţin 80 la sută din cazurile de TBC estimate vor fi diagnosticate şi tratate cu o rată de succes de 75 la sută.
Planul va fi implementat cu un buget de 23 milioane euro pe parcursul a patru ani.

Dependenţa de Internet a fost recunoscută oficial ca boală mentală.
Aceasta va fi introdusă în Manualul American de Diagnostic al Bolilor Mentale.
Autorii spun că este nevoie încă de cercetare pentru a stabili exact cum se manifestă şi ce tratament trebuie aplicat pentru vindecare.
Alte cercetări au demonstrat că folosirea îndelungată a Internetului provoacă schimbări pe fond neurologic, mai precis în acele zone care controlează atenţia, auto-controlul şi procesarea emoţiilor.
Acestea sunt aceleaşi zone care sunt stimulate în cazul persoanelor cu o dependenţă chimică.

Fenomenul de secetă se menţine în zonele agricole din est, sud-est şi vest.
Specialiştii ANM au mai anunţat că până pe 8 octombrie, pe mai multe suprafeţe din Muntenia şi Transilvania aprovizionarea cu apă se încadrează în limite satisfăcătoare.
Prognoza meteorologică estimează apariţia unor ploi pe arii relativ extinse dar în general slabe cantitativ, mai ales în zilele de 3 şi 7 octombrie.

Angajaţii europeni sunt din ce în mai deprimaţi.
Potrivit unui studiu efectuat în 7 state europene, unul din zece angajaţi şi-a luat concediu medical din cauza depresiei.
Angajaţii din Marea Britanie, Danemarca şi Germania sunt cei mai predispuşi să facă depresie şi au afirmat că au fost deprimaţi la locul de muncă cel puţin o dată.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept