Ştiri 27 septembrie 2012

Biserica Ortodoxă Română cinsteşte astăzi pe Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul.
Originar din localitatea Iviria, din Georgia, a fost luat în tinereţe rob la turci şi adus la Constantinopol.
Aici a fost răscumpărat de Patriarhia Ecumenică şi a învăţat pictura, sculptura şi broderia în lemn, precum şi limbile greacă, turcă şi arabă.
În jurul anilor 1690 a fost adus în Ţara Românească de către domnitorul Constantin Brâncoveanu, unde a fost tuns în monahism şi hirotonit ieromonah.
A condus o perioadă tipografia din Bucureşti şi a înfiinţat o altă tipografie la mânăstirea Snagov, timp în care a tipărit 63 de cărţi, printre care un important volum de Didahii şi Predici.
Datorită aleselor sale calităţi morale şi intelectuale, va fi ales episcop la Râmnic şi apoi mitropolit al Munteniei.
În această demnitate, s-a îngrijit de zidirea şi înnoirea lăcaşurilor de cult, printre care şi mânăstirea Antim din Bucureşti.
În anul 1716, datorită împotrivirii sale faţă de stăpânirea otomană, este caterisit pe nedrept, arestat şi trimis în surghiun la Mânăstirea Sf. Ecaterina din Muntele Sinai.
Pe drum însă, ostaşii turci l-au omorât într-o zi de 26 septembrie, iar trupul i-a fost aruncat în râul Tungisa, lângă Adrianopol.
În anul 1996, după 250 de ani de la martiriul sfântului ierarh, Patriarhia de Constantinopol a anulat caterisirea nedreaptă.
Biserica Ortodoxă Română l-a trecut în rândul sfinţilor în luna iunie a anului 1992.

Astăzi se împlinesc 87 de ani de la mutarea către Domnul a primului episcop al Constanţei, Preasfinţitul Ilarie Teodorescu.
Acesta s-a născut la 18 octombrie 1867 în Bucureşti.
În anul 1895 a fost hirotonit preot la biserica Amza, unde a slujit până în anul 1923.
Tot în acel an, s-a călugărit la Mănăstirea Sinaia, unde a primit numele de Ilarie şi a fost ales de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca episcop al Constanţei.
A păstorit aici timp de un an şi jumătate, perioadă în care a înfiinţat seminarul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”, a pus piatra de temelie a actualului Palat Arhiepiscopal şi a înfiinţat revista eparhială „Tomis”.
Preasfinţitul Ilarie Teodorescu s-a mutat către Domnul pe 27 septembrie 1925.

Constănţenii sunt invitaţi la o nouă conferinţă cu profesorul Virgiliu Gheorghe.
Evenimentul se va desfăşura sâmbătă, de la ora 17, în Sala mică a Casei de Cultură din Constanţa.
Tema o constituie „Dezvoltarea şi funcţionarea creierului copiilor şi tinerilor în contextul societăţii mediatice şi consumatoriste”.
Mai multe detalii aflăm de la profesorul Virgiliu Gheorghe.

Conferinţa este organizată de Şcoala Brâncovenească, iar intrarea va fi liberă.

Notele obţinute de elevi la evaluările iniţiale vor putea fi trecute în catalog în acest an şcolar.
Potrivit unei adrese a Ministerului Educaţiei, scopul evaluărilor nu este ierarhizarea elevilor, a profesorilor sau a şcolilor, ci cunoaşterea nivelului real al copiilor.
Prin aceste evaluări se poate stabili un parcurs individualizat al elevilor şi măsurarea progresului şcolar realizat.
Evaluările iniţiale au fost introduse anul trecut, dar notele obţinute de elevi nu au fost trecute în catalog.

Limba română a devenit limbă regională într-o localitate din Ucraina.
Limba română a fost recunoscută drept limbă regională în localitatea Bila Tserkva sau Biserica Albă, din regiunea Transcarpatia.
Decizia reprezintă faptul că limba română va fi de acum înainte folosită în administraţie.
Bila Tserkva este una dintre localităţile ucrainene unde populaţia de origine română este majoritară.
Potrivit legii, o limbă poate primi statutul de limbă regională dacă numărul de persoane care o consideră maternă depăşeşte 10% din populaţia regiunii.

Bulgaria a aprobat planul de deschidere a două noi puncte de frontieră cu România.
Acestea vor fi situate, în partea română, în judeţul Constanţa. Primul punct de frontieră va fi între Kruşari şi Dobromir, iar al doilea între localităţile Kainardja şi Lipniţa.
Punctele vamale vor fi construite cu fonduri furnizate prin intermediul Programului de cooperare transfrontalieră româno-bulgar.

Şcolile şi instituţiile publice ar putea beneficia de internet wireless gratuit de anul viitor.
Premierul Victor Ponta a cerut, ieri, ministrului Comunicaţiilor, Dan Nica, să pregătească finanţarea proiectului care prevede introducerea unei reţele gratuite de Internet wireless în toate şcolile şi instituţiile publice.
România este prima ţară din Europa Centrală şi de Est care a acordat licenţe 4G şi poate performa în domeniul IT şi printr-un astfel de proiect de introducere a reţelelor de Internet wireless în şcoli.

Numărul persoanelor care vor primi ajutoare alimentare din stocurile de intervenţie comunitară va fi majorat.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Andrei Zaharescu a declarat că distribuţia ajutoarelor va începe luna viitoare.
Decizia a fost luată în şedinţa de ieri a Executivului, printr-o hotărâre de modificare a actului normativ care stabileşte beneficiarii acestor ajutoare alimentare.
Aceştia sunt persoane cu venit minim garantat, şomeri înregistraţi, pensionarii sistemului public cu o pensie mai mică de 400 lei pe lună, persoanele cu handicap grav şi accentuat neinstituţionalizate.

Preţurile medicamentelor ar putea scădea cu până la 10%.
Măsura ar fi posibilă prin sistemul distribuţiei directe a medicamentelor, de la producători sau importatori direct către farmacii.
Astfel, adaosurile comerciale adăugate de distribuitori vor fi eliminate.
Pentru medicamentele care se eliberează numai cu prescripţie medicală, preţul maxim este controlat de Ministerul Sănătăţii, care plafonează adaosurile comerciale percepute atât de distribuitori, cât şi de farmacii.
În funcţie de valoarea unui medicament, distribuitorii pot adăuga minim 10%, maxim 14% dar nu mai mult de 30 lei pentru un medicament.

Aproape o treime dintre locuitorii europeni din mediul urban sunt expuşi la concentraţii mari de poluanţi în aer.
Aşa arată un raport al Agenţiei Europene de Mediu, potrivit căruia particulele de praf constituie cel mai grav risc sanitar legat de poluarea atmosferică şi duce la mortalitate prematură.
Calitatea slabă a aerului poate cauza afecţiuni cardiace, probleme respiratorii, cancer pulmonar, dificultăţi de respiraţie şi alte boli.
Conform raportului, 97% dintre locuitorii europeni din mediul urban au fost expuşi în 2010 la concentraţii de ozon superioare nivelului de referinţă al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.
Comisia Europeană pregăteşte, în prezent, o revizuire a legislaţiei europene în acest sens, iar anul viitor va pune un accent deosebit pe politicile de combatere a poluării aerului.