Ştiri 12 septembrie 2012

20 de copii proveniţi din familii defavorizate vor primi rechizite şcolare.
Acestea vor fi oferite de către Protoieria II Constanţa, mâine de la ora 12.30, la biserica Adormirea Maicii Domnului, din spatele magazinului Tomis.
La eveniment va participa şi Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, împreună cu părintele protoiereu Jean Mihai.

Biserica Ortodoxă va praznui vineri Înălţarea Sfintei Cruci.
Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va săvârşi de la ora 9, Sfânta Liturghie la mănăstirea Dervent, care îşi va sărbători unul din hramuri.
Apoi, de la ora 12.00 va avea loc procesiunea spre Izvorul Tămăduirii unde va fi oficiată slujba de sfinţire a apei.
Slujba va fi transmisă în direct de către postul nostru de radio.

Programa şcolară de religie va fi modificată anul viitor.
Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat că a avut o întâlnire cu Patriarhul Daniel în urma căreia a convenit ca disciplina religie să fie predată după manuale noi de anul şcolar viitor.
Ministrul a mai spus că Patriarhul Daniel a acceptat ca orele de religie să se centreze pe sistemul de valori de referinţă.
De asemenea, Ecaterina Andronescu a declarat că manualele electronice reprezintă o necesitate pentru şcolile din România, astfel că cele tradiţionale ar urma să fie înlocuite cu ebook-uri, după ce programele şcolare vor fi schimbate.

Avortul nu este absolut niciodată necesar pentru femei.
Aceasta este tema unui simpozion internaţional desfăşurat la Dublin, în Irlanda, unde mai mulţi medici au semnat o declaraţie în acest sens.
Potrivit specialiştilor, interzicerea avorturilor nu afectează în niciun fel grija optimă faţă de femeile însărcinate, deşi unii medici afirmau că în unele cazuri, avortul este necesar pentru a salva viaţa mamei.
Simpozionul a adunat 140 de profesori universitari şi doctori cunoscuţi din întreaga lume şi a fost organizat de către Comitetul pentru Excelenţă în Grijă Maternă.
Irlanda este ţara care a interzis avorturile, ceea ce a stârnit controverse în rândul organizaţiilor pro-avort.

Arheologii au descoperit un rezervor de apă antic în Ierusalim.
Aceştia sunt de părere că rezervorul ar fi fost folosit de pelerini, în drumul lor spre Muntele Templului.
Autoritatea Antichităţilor din Israel afirmă că rezervorul avea o capacitate de 250 de metri cubi de apă şi datează, cel mai probabil, din perioada Primului Templu, mai exact de acum 3.000 de ani.
Potrivit Bibliei, Primul Templu a fost construit de Regele Solomon, în secolul X î.Hr. şi distrus după 400 de ani.

Elevii care pică examenul de bacalaureat ar putea plăti o taxă.
Deputatul Daniel Oajdea va include această prevedere într-un amendament la Legea educaţiei, pe care-l va supune la vot săptămâna viitoare.
Acesta va solicita introducerea taxei de 100 de lei pentru reexaminarea unui elev la Bacalaureat, însă vor fi scutiţi de taxă cei cu venituri reduse.

Guvernul pregăteşte noi majorări salariale.
Executivul a stabilit plafoanele maxime ale cheltuielilor de personal pentru bugetarii care lucrează în instituţiile publice administrate de Consiliile Judeţene.
Faţă de decembrie 2011, creşterea totală este de 2%, însă sunt şi judeţe unde angajaţii pot beneficia de creşteri salariale mult peste medie.
Per total, cheltuielile maxime cu personalul cresc de la aproximativ 16,1 miliarde de lei la peste 16,5 miliarde de lei.

România are un deficit de aproximativ 90% în ceea ce priveşte necesarul de sânge.
Astfel, doar 1,7% din populaţie este donatoare, iar pentru ca numărul de donatori să acopere necesarul de sânge, este nevoie de peste 4%.
Spre deosebire de Uniunea Europeană, în România donarea nu este voluntară, deoarece statul plăteşte o anumită sumă pentru fiecare persoană care donează.

Românii vor folosi cardul de sănătate, de la 1 ianuarie 2013.
Recent a fost publicată în Monitotul Oficial Hotărârea Guvernului pentru aprobarea prevederilor referitoare la cardul naţional de sănătate.
Acesta va conţine informaţii precum numele şi prenumele asiguratului şi codul unic de înregistrare în sistemul asigurărilor de sănătate.
Potrivit normelor stabilite de Guvern, cardul va fi valabil 5 ani şi va costa doi euro.
Autorităţile spun că documentul informatic va simplifica şi eficientiza accesul românilor la asistenţa medicală.

Indemnizaţia pentru mame ar putea reveni la valoarea de 85% din salariu de la sfârşitul acestui an.
Declaraţia a fost făcută de ministrul Finanţelor Publice, Florin Georgescu, după întâlnirea cu membrii Comisiei de buget-finanţe din Camera Deputaţilor.
Măsura se va aplica în funcţie de calculele care vor fi elaborate de specialişti.
În prezent, indemnizaţia pentru creşterea copilului reprezintă 75 la sută din veniturile încasate în ultimele 12 luni de către mame.

Patru universităţi din România sunt incluse în top 700 mondial.
Este vorba despre Universitatea din Bucureşti, Universitatea Babeş Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi şi Universitatea de Vest din Timişoara.
Acestea se situează pe locuri între 600 şi 700 în Clasamentul Internaţional al Universităţilor.
Anul acesta poziţia de lider la nivel mondial a fost preluată de Massachusetts Institute of Technology din Statele Unite.
Pe locul al II-lea se află University of Cambridge din Marea Britanie, iar pe locul al III-lea Harvard University, din Statele Unite.

Decizia cu privire la aderarea României la spaţiul Schengen a fost amânată.
Preşedinţia Consiliului European a anulat reuniunea din 19-20 septembrie a Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne, în care trebuia să se discute aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen.
Potrivit ministrului Afacerilor Europene, Leonard Orban, decizia a fost luată în condiţiile în care nu s-au întrunit toate elementele pentru extinderea spaţiului Schengen.